Intre 9 si 19 februarie, perioada in care, surprinzator, n-a prea suierat vintul obisnuit din Potsdamer, la a 62-a Competitie a festivalului nici un film n-a mai avut ecoul pe care l-a avut in 2011 iranianul Nader and Simin: A Separation, dar Ursul de Aur l-a luat cel putin cine il merita. Cesare deve morire/Caesar Must Die, realizat de octogenarii frati Taviani care in 1977 obtineau la Berlin un premiu care azi nu mai exista, Interfilm Grand Prix (urmind ca la Cannes, citeva luni mai tirziu, sa ia si Palme d’Or-ul cu acelasi Padre padrone), a fost cel mai bun film din Competitie. Asta nu vrea sa insemne ca e o capodopera sau ca e la fel de amplu si de rotund ca filmul lui Asgar Farhadi (care in acest an a fost membru al juriului), ci doar ca juriul prezidat de Mike Leigh a fost obiectiv. Paolo si Vittorio Taviani s-au bucurat ca niste copii, iar cel mai in virsta dintre ei, Vittorio, a topait pe scena si a remarcat ca au primit doar un singur urs. Istoria filmului lor e simpla, spre deosebire de cit de migalit e montajul acestei povesti desfasurate pe trei paliere ce se intretaie in permanenta – actiunea piesei Iulius Cezar montata cu detinutii de la inchisoarea Rebibbia (de linga Roma), propria viata a detinutilor adusa la lumina de textul shakespeareian si, nu in ultimul rind, trimiterile la Italia “de ieri”, cum spune Vittorio Taviani, cind guvernul lui Silvio Berlusconi inca era la putere.
Paolo si Vittorio Taviani: “Totul s-a petrecut din intimplare, ca in Padre Padrone, care a plecat de la intilnirea cu lingvistul nascut in Sardinia si care fusese cioban, Gavino Ledda. De asta data, multumita unei conversatii telefonice cu o prietena foarte buna, am intrat in contact cu un univers pe care il cunosteam doar din filmele americane, desi Rebibbia e diferita de ce vazusem pe ecran. Totusi, la prima noastra vizita acolo atmosfera trista a vietii din spatele gratiilor a facut loc energiei si elanului unui eveniment cultural si poetic: detinutii recitau din Infernul lui Dante. Ulterior am aflat ca erau detinuti din zona de maxima securitate, mai ales pentru ca erau afiliati mafiei, fiind condamnati in majoritatea cazurilor la inchisoare pe viata. Jocul lor instinctiv era animat de nevoia dramatica de a spune adevarul si era canalizat de ajutorul calm si permanent al regizorului lor «intern», Fabio Cavalli. Cind am parasit Rebibbia am stiut ca doream sa aflam mai multe despre ei, asa ca am revenit si i-am intrebat daca nu vor sa realizam o adaptare cinematografica a piesei lui Shakespeare, Iulius Cezar. Raspunsul lui Fabio si al detinutilor a fost scurt si cuprinzator: «Sa incepem acum!»“.
Filmele din competitie, foarte variate
Adevarul este ca, asa cum prin Potsdamer intilneai afisul traditional al festivalului in nu stiu cite variante colorate, si filmele din competitie au fost extrem de variate: filme de epoca (Les adieux a la reine, En kongelig affaere/ A Royal Affair, By lu Yuan/White Deer Plain), pseudo-documentare in alb-negru (Cesare deve morire), filme in alb-negru realizate tot ca omagiu adus unui vechi mod de a face cinema (Tabu), filme scufundate pina-n git in drame contemporane (Captive, Rebelle/ War Witch, Csak a szel/Just the Wind), drame despre dificultatea relationarii in familiile de azi (Was Bleibt/Home for the Weekend, Gnade/Mercy), filme poetice (Kebun Binatang/Postcards from the Zoo), thriller-uri psihologice (Dictado), drame contemporane dardenne-iene (L’enfant d’en haut/Sister), filme despre comunismul german (Barbara) s.a.m.d. Directorul festivalului, infularatul (sic!) Dieter Kosslick, s-a straduit sa aduca si multe titluri asteptate – realizate de nume cunoscute – in afara competitiei sau in Berlinale Special, si este adevarat ca festivalul n-a dus in acest an lipsa de vedete. Spre deosebire de Cannes, care e virful nu doar in materie de notorietate & prestanta, cit si in privinta glamour-ului, Berlinul s-a impus incercind sa combine atentia fata de temele serioase ale prezentului cu privirea aruncata in decolteul starurilor. Daca la Cannes, de pilda, Keanu Reeves se duce sa fie vazut, la Berlin el vine in calitate de interpret de filme independente sau in cea de producator al unui documentar despre trecerea de la film la digital – Side by Side, regizat de Chris Kenneally, gratie caruia Reeves a fost invitat in acest an si sa le vorbeasca tinerilor cineasti din Talent Campus. Un alt exemplu este Javier Bardem care a venit la Berlin cu un documentar pe care l-a produs, Hijos de las nubes. La ultima colonia, film regizat de Alvaro Longoria care militeaza in favoarea populatiei Sahrawi din Sahara de Vest, odinioara provincie spaniola. In aceeasi situatie se afla si primul film regizat de Angelina Jolie, In the Land of Blood and Honey, caruia cu citeva zile de premiera de la Sarajevo, impulsul mediatic i-a facut extrem de bine. Nominalizat la Globul de Aur pentru film strain, debutul lui Angie, cum ii spuneau actorii sirbi si bosniaci veniti la Berlin, a provocat inca din timpul festivalului probleme in Serbia, unde s-a spus ca este de partea bosniacilor si ca ii demonizeaza pe sirbi. Nici nu se terminase Berlinala cind agentiile de presa anuntau ca interpretii din film fusesera amenintati pentru ca au acceptat sa joace in el. Cit despre diva, cind un jurnalist a intrebat-o candid cum se face ca o actrita nascuta in interiorul star system-ului face un astfel de film serios, s-a facut ca nu intelege: “Vreti sa spuneti o femeie realizata?”. Angelina Jolie, care a primit in cadrul galei Cinema for Peace, ce are loc in paralel cu Berlinala, dar nu sub umbrela ei, un premiu pentru In the Land of Blood and Honey (asa cum a primit si Sergiu Matei acum citiva ani), a spus la conferinta de presa ca, oricit de ingrozitor ar fi razboiul pe ecran, el nu are cum sa fie la fel de ingrozitor ca in realitate: “Cind faci filme despre razboi, esti confruntat cu intrebarea cit de mult poti arata, ce poti arata? Cred ca toata lumea stie ca ceea ce vezi in film e doar o mica parte din cit de oribil a fost de fapt acest razboi. Nu exista un film care sa poata recrea perfect ororile razboiului. Responsabilitatea noastra a fost sa aratam ca a fost oribil. Filmul trebuia sa fie greu de privit, trebuia sa iti ramina in minte – pentru ca asta a fost realitatea”.
O editie cu multe vedete
Multe vedete s-au perindat in acest an pe covorul rosu al Berlinalei. Shah Rukh Khan, protagonist in Don – The King Is Back, a avut interdictie de la medic sa vina din cauza gripei, dar tot a dat o fuga. N-a stat mult ca sa nu-i gripeze pe: Meryl Streep, Angelina Jolie, Max Von Sydow, Clive Owen, Isabelle Huppert, Charlotte Rampling, Billy Bob Thornton, John Hurt, Christian Bale, Jim Broadbent, Juliette Binoche, Michael Fassbender, Javier Bardem, Keanu Reeves sau Brad Pitt. Cel mai mare aflux de jurnalisti a avut loc, totusi, la conferinta de presa a lui Meryl Streep, ocazionata nu atit de proiectia in afara competitiei cu plicticosul The Iron Lady, cit de omagierea actritei cu Ursul de Aur pentru intreaga cariera. “Orice premiu obtinut in afara tarii ma copleseste. M-am nascut in New Jersey si niciodata n-am visat ca o sa ajung aici”, a spus actrita care s-a dovedit de o modestie si o luciditate incredibile. Intrebata care e pretul platit ca sa ajunga cea mai mare actrita din lume, ea a spus fara sa se gindeasca ca sint cinci muzee de arta contemporana in Berlin si ca de multe ori ii lipseste arta. Un jurnalist rus i-a facut o mare surpriza – inclusiv artistica. Dupa ce un ziarist austriac ii daduse in timpul conferintei de presa un buchet de flori (era Sfintul Valentin), rusul i-a facut cadou o Matriosca cu figura ei despre care a spus ca e pictata de un mare artist din Siberia. Din Matriosca, Meryl Streep a scos doua Meryl mai mici, dintre care una costumata si machiata ca Margaret Thatcher (pe care o interpreteaza in The Iron Lady.) “Ma bucur ca mi-a micsorat putin nasul”, a spus ea in hohotele asistentei. Cind a fost intrebata care e secretul carierei sale, a raspuns rizind: “Sa stii sa ierti”.
Alte filme in afara competitiei
La Berlin a fost prezentat in afara competitiei si Shadow Dancer de James Marsh, unde rolurile principale erau interpretate de Andrea Riseborough si Clive Owen. Toti trei au venit la Berlin sa-si sustina munca. Actiunea se petrece in 1993, cind o membra a IRA (interpretata de Andrea Riseborough) semneaza o intelegere cu un agent MI5 (Clive Owen), promitind sa ofere informatii despre membrii IRA, in schimbul unei vieti linistite pentru baietelul ei. “Personajul Colette e nascut in timpul conflictului, iar acest lucru e parte din tabloul pe care il infatisam, acela al unei predari a conflictului de la o generatie la alta. Dar motivatia lui Colette e primara, primitiva. Ca mama, ea trebuie sa-si protejeze copilul, iar ceea ce poate face e sa semneze un tirg prin care sa tradeze una dintre parti pentru a o proteja pe cealalta. Acest lucru face ca povestea sa fie foarte intensa. Asta mi-a deschis mie o cale de acces spre poveste pentru ca, nefiind nascut in Irlanda de Nord, am putut intelege felul de a gindi al eroinei”, a spus regizorul James Marsh la conferinta de presa. “Sint atras de personaje aflate in conflict pentru ca pentru mine conflict inseamna drama, asa ca mi-am construit personajul din acest unghi”, a spus Clive Owen cind a fost intrebat daca s-a documentat pentru rolul sau discutind cu agenti MI5.
Tot in afara competitiei a fost prezentat si blockbuster-ul lui Zhang Yimou, Jin Ling Shi San Chai/The Flowers of War, considerat un punct de cotitura in relatiile Beijing-Hollywood. Avindu-l pe Christian Bale in rolul principal, si povestea asediului japonez de la Nanjing din 1937 – moment sensibil pentru chinezi – a fost nominalizata la Globul de Aur pentru film strain. Cunoscut pentru curajul cu care se arunca in cele mai imposibile provocari impuse de un rol, Christian Bale a spus la Berlin ca invatarea limbii chineze a fost un lucru pe care l-a facut cu placere.
Fata de prezenta romaneasca de care am amintit saptamina trecuta, vreau sa adaug un lucru pe care l-am aflat recent: operatorul de la filmul turcesc Tepenin Ard/Beyond the Hill de Emin Alper, care a luat Mentiune Speciala pentru debut, a fost romanul George Chiper-Lillemark. Si, daca tot m-am pornit, inca o precizare: Razvan Radulescu va fi coscenaristul urmatorului film al cineastului iranian stabilit la Paris, Rafi Pitts. Eroul acestuia e un mexican care vrea sa treaca granita fraudulos in SUA.
S-a mai dus o Berlinala si nu ma pot abtine sa nu repet ca tot mai repede se duc zilele, in fiecare an. Daca e sa regret ceva e ca am ratat portughezul Tabu de Miguel Gomes, care imi placea doar rasfoind caietul de presa (aveam de scris, nu m-am dus sa ma plimb). Premierea lui cu Premiul “Alfred Bauer” l-a surprins pe fostul critic de film Miguel Gomes care a spus pe scena, usor ironic: “Am crezut ca acest premiu se da pentru inovatie, iar eu am dorit sa fac un film ca odinioara”. (Exact acelasi epitet, “inovator”, a fost lipit si de The Artist la decernarea Globurilor de Aur, daca va mai amintiti.) Mi-a trecut repede regretul ca n-am mai putut face interviul cu Clive Owen, in schimb a fost o mare surpriza sa il cunosc la petrecerea romaneasca pe cineastul maghiar Kenyeres Balint – cu care am facut un interviu telefonic acum doi ani pentru “SDC”, dupa ce ii vazusem History of Aviation la Festivalul NexT. Momentul cel mai intens al festivalului l-am petrecut insa in 14 februarie, la proiectia cu The Iron Lady, cind linga mine – exact pe locurile unde stateam de obicei cu Leo in Cinemaxx 7 (el la capatul din dreapta al rindului, eu linga el) – s-a asezat un barbat care mirosea, asa cum mirosea Leo intotdeauna, a Acqua di Parma.
PALMARES selectiv (juriile independente sint mai numeroase)
Premiile Juriului international:
» Ursul de Aur pentru cel mai bun film – Cesare deve morire/Caesar Must Die de Paolo si Vittorio Taviani
» Ursul de Argint si Marele Premiu al Juriului – Csak a szel/Just the Wind de Bence Fliegauf
» Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor – Christian Petzold pentru Barbara
» Ursul de Argint pentru cea mai buna actrita – Rachel Mwanza pentru rolul din Rebelle/War Witch de Kim Nguyen
» Ursul de Argint pentru cel mai bun actor – Mikkel Boe Folsgaard pentru En kongelig affaere/A Royal Affair
» Ursul de Argint pentru contributie artistica deosebita in imagine, montaj, coloana sonora, costume sau scenografie – Lutz Reitemeier pentru imaginea filmului By lu Yuan/White Deer Plain de Wang Quan’an
» Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu – En kongelig affaere/A Royal Affair de Nikolaj Arcel
» Premiul “Alfred Bauer” – Tabu de Miguel Gomes
» Mentiune Speciala si Ursul de Argint – L’enfant d’en haut/Sister de Ursula Meier
» Premiul de debut oferit de GWFF:
» Premiul de debut – Kauboy de Boudewijn Koole
» Mentiune Speciala – Tepenin ardi de Emin Alper
Premiile juriului international de scurtmetraj:
» Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj – Rafa de Joao Salaviza
» Ursul de Argint si Premiul Juriului – Gurehto Rabbito/The Great Rabbit de Atsushi Wada
» Mentiune Speciala – Licuri Surf de Guillie Martins