Mai jos discutia (nu-i pot spune interviu) despre reguli, cinematematica (sic!) si regizorul atotputernic.
Sint putin intimidata pentru ca am impresia ca sinteti foarte destept. Nu se intimpla des ca un regizor talentat sa fie si destept.
Nu sint foarte destept, dar de ce credeti asta?
Poate pentru ca, daca ai un talent artistic, nu ti se cere sa fii si inteligent.
(Ride.) Nu exista o regula.
Cum v-a structurat formatia de matematician?
Orice lucru in jurul nostru e o structura. Scaunele pe care stam acum, masa, distanta dintre ele…
Vreti sa spuneti ca lumea inconjuratoare ne structureaza?
Desigur. Cind te uiti in jur, creierul reconstruieste totul sub forma unei structuri. Tu vezi obiectele ca pe ceva separat – masa, scaunul, persoana –, dar, in interiorul creierului, ele alcatuiesc o structura.
Daca sint educat ca matematician ori ca pictor, mintea mea va fi structurata diferit?
Depinde de minte. Nu poti face legi din orice. Noi, oamenii, am vrea sa facem reguli pentru tot ce exista in jurul nostru, dar asta e o greseala.
Ati spus la un moment dat ca un film e o teorema care trebuie dusa pina la sfirsit. Nu are asta legatura cu formatia dvs.? Nu multi regizori ar spune-o.
Poate pentru ca nu o stiu. Atunci cind faci un film, creezi un mod de gindire. Nu poti crea un mod de gindire fara intregul proces, fara intreg ciclul necesar. Cu toate astea, eu nu demonstrez nimic, ci il invit pe spectator ca atunci cind se stinge lumina in sala sa mi se supuna. Orice film trebuie sa fie supus unui punct de vedere dictatorial. E ca in matematica. Nu exista libertate. 2 plus 2 egal 4, nu 5 – asta e regula. Cind fac un film, eu creez o regula pentru spectator, iar spectatorul trebuie sa i se supuna.
Deci nu exista libertate in cinema?
Nu.
Dar eu cind va vad filmul, vad de fapt filmul meu.
Asta e altceva. Imi amintesc acea poveste cu bastinasii dintr-un trib care s-au privit pe ecran. Prima oara au fost curiosi sa se vada, dar a doua oara n-a mai fost interesant pentru ca intelesesera ca nu au jucat altfel si li s-a parut plictisitor. Libertatea spectatorului e de a urmari filmul pina la capat sau de a iesi din sala la mijlocul lui. Cind cineva vrea sa isi construiasca o casa intr-un anume stil – clasic, gotic etc. –, trebuie sa urmeze niste reguli, dar cind casa e gata, ceilalti pot decide daca vor veni in vizita sau nu. Spectatorul nu poate schimba nimic. E un dat, nu ai ce comenta, asa cum nu poti comenta despre Mausoleul de la Kremlin.
Si perceptia mea?
E vorba despre o suprapunere a perceptiei spectatorului peste ceea ce vede, dar ce e pe ecran el nu are cum schimba. Acolo regizorul face legea. Eu, cind fac un film, construiesc aceasta lege si felul cum construiesc aceasta lege tine de ceea ce doresc sa arat spectatorului, adica de propriile mele ginduri. Iar scopul meu e sa il provoc pe spectator sa gindeasca.
Ati spus intr-un interviu ca trecutul, prezentul si viitorul nu exista, si l-ati citat pe fizicianul rus Konstantin Tiolkovski. In zilele noastre, fizicianul britanic Julian Barbour spune ca timpul nu exista separat de evenimente si ca prezentul e asemeni unui cadru dintr-un film.
Nu e ceva nou, dar timpul e, intr-adevar, o abstractiune. Poti imita timpul intr-un film, poti da senzatia timpului care trece. Asta e foarte simplu. Pe de alta parte, in mod normal nu ne putem misca privirea in mod constant; e peste posibilitatile noastre. Sarim de la un punct la altul, dar in film putem misca aparatul de filmat foarte incet, astfel incit lucruri pe care nu le observaseram in mod normal sa devina vizibile. Cinemaul iti da o posibilitate in plus de a percepe realitatea. E o posibilitate pe care n-o vei gasi niciodata in viata de zi cu zi fara acest mecanism magic. Pentru ca e ceva magic.
Ce se intimpla azi in Rusia depinde de evenimentele petrecute acum multi ani
Are asta o legatura cu fascinatia dvs. pentru al Doilea Razboi Mondial?
Nu. Doar in ultimii 15 ani am inceput sa aflam si sa intelegem ce s-a intimplat, de fapt, in cel de-al Doilea Razboi Mondial in URSS. Inainte, oamenii nu discutau aceste lucruri. Stiti vorba aceea „cine a cistigat a cistigat de doua ori – o data cind a cistigat si a doua oara cind a rescris istoria“? Ce se intimpla azi depinde de evenimentele istorice petrecute acum multi ani. Rusia, URSS s-a dezvoltat pe urmele Revolutiei, perioadei staliniste, razboiului, si societatea a fost foarte zdruncinata de aceste evenimente. Cred ca pot spune ca au fost catastrofice, impiedicind tara sa creasca. A fost ca o implozie si pina acum oamenii nu stiau de unde vine acest rau. E o problema foarte complexa, iar daca vrem sa o intelegem, trebuie sa ne intoarcem la momentul cind a aparut stricaciunea si s-o reparam. Iar acesta e un lucru primejdios si dureros.
Urmatorul dvs. film, a carui actiune se va petrece tot in timpul razboiului, va pune din nou o problema morala, asa cum facea In the Fog?
Nu ma gindesc la morala, asta e sarcina spectatorului. Eu doar spun povestea.
Ce va place la munca cu Oleg Mutu?
Intrebarea contine raspunsul. Imi place sa lucrez cu el. E un operator de imagine grozav.
O sa il folositi si in urmatorul film?
Nu folosesc oameni.
Numai scriitorii sint atit de atenti cu cuvintele. Matematicienii si regizorii de film n-ar trebui sa fie.
Nu e chiar asa. Asta e o regula gresita. (Ride.)
Contraziceti tot ce spun.
Bineinteles. Cuvintele au un inteles.
Dar ceea ce faceti e sa judecati dintr-un punct de vedere moral un fel de a spune care e perfect benign.
Nu judec din punct de vedere moral, ci din propriul meu punct de vedere. Acesta e modul meu de a folosi limbajul si de a trai inauntrul lui.
Ce mod de lucru aveti cu Oleg Mutu pe platou?
Ne place sa discutam foarte in amanunt detaliile fiecarei scene pentru ca fiecare scena contribuie la construirea ideii filmului. E interesant pentru ca e un soi de studiu filozofic ceea ce facem. Lucram foarte precis, cu un scop clar in minte. Avem spatiul, figurile, actiunea, lumina, umbrele – si din acest puzzle trebuie sa construim respectiva idee in cel mai bun mod cu putinta.
Iti trebuie o minte structurata.
Da, e o profesie dificila.
Vlad Ivanov e cel mai bun actor roman
Ati visat sa faceti filme cind studiati matematica la Kiev?
Daca cineva mi-ar fi spus in 1980, cind tocmai terminam scoala, ca voi locui in Berlin, ca voi fi regizor de film si ca voi calatori la Cannes si in toata lumea, ba ca va trebui sa invat si engleza!, as fi spus ca e nebun. Cind locuiam la Kiev, nu aveam nici un vis, nici un gind ca voi putea trece intr-o zi granita, pentru ca stiam precis ca era imposibil.
Vlad Ivanov?
Cred ca e cel mai bun actor din Romania. Nu mai stiu daca i-am spus-o, dar va fi fericit sa o citeasca.
Va e greu sa lucrati cu un actor din alta tara?
E vorba de profesie. Un actor trebuie sa asculte ce vrea regizorul, sa isi controleze extrem de bine muschii, corpul, vocea si sa poata crea energie. Ma refer la film, pentru ca in teatru e putin altfel.
Va lipseste Rusia ori va intoarceti des acolo?
De cind exista Skype-ul si Internetul, e imposibil sa iti mai lipseasca ceva!.. Cind nu fac filme, prefer sa stau acasa si nu conteaza daca e vorba despre casa din Kiev, Moscova sau Berlin. Prefer sa traiesc printre carti. Asta e boala mea. O ruda de-a mea care a trait acum 100 de ani avea cea mai mare biblioteca privata din Kiev. Pot petrece o zi intreaga intr-o librarie, dar n-am o idee fixa in a adapta literatura pe ecran.
Ultimul dvs. documentar, The Miracle of Saint Anthony, vorbeste despre miracole si animale.
E vorba despre un eveniment care are loc anual intr-un sat din Portugalia, Santo António de Mixões da Serra, unde preotul binecuvinteaza animalele. Se pleaca de la ideea ca animalele credeau in Dumnezeu, iar oamenii nu, si animalele i-au ajutat pe oameni sa se deschida spre Iisus. La festival vin oameni din Lisabona, din sate, oameni cu o educatie variata, dar care alcatuiesc in acel moment o unitate. Mi se pare interesant cum acest gen de lucruri creeaza o societate. Pentru mine, acesta e miracolul. E un cod, pentru ca nu il poti explica.
Unde e linia de demarcatie dintre documentar si fictiune?
Etica. Nu poti filma orice in documentar. Oameni care se omoara intre ei, de pilda. Prefer sa o fac in fictiune. In viata reala as participa la o bataie – nu la un act criminal –, insa nu m-ar tine inima.
Regizorul si filmele lui
Face film documentar din anul 2000, cu predilectie pentru alb-negru, imagini de arhiva (in documentarele Blockade si Artel remonteaza secvente din timpul asediului Leningradului cu sunet creat de el) si evenimente benigne care trimit spre o imagine cuprinzatoare a societatii. Documentarele sale au mereu o componenta filozofica. A debutat in lungmetraj cu My Joy/Schastye Moe (2010), dupa ce luase deja destule premii cu documentarele sale si isi facuse ceea ce se cheama „un nume“. Si My Joy, si In the Fog/V tumane au intrat in competitia principala a Festivalului de la Cannes, al doilea fiind distins anul trecut cu Premiul FIPRESCI (oferit de Federatia Internationala a Criticilor de Film). Urmind o structura inegala, My Joy e un fel de road movie filozofic, al carui personaj central se pierde pe drum si care combina misterios trecutul cu prezentul intr-un tablou nelinistitor al societatii ruse contemporane si al conditiei umane minate de violenta.
Mai meditativ si mai rotund, In the Fog e o poveste morala plasata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial care urmareste prin efectul Rashomon povestile a trei personaje, punind in oglinda eroismul si lasitatea, lupta pentru supravietuire si moartea, tradarea si nevinovatia. Superb filmat de Oleg Mutu, filmul e traditional si modern in egala masura. Studiind la celebra VGIK din Moscova, scoala lui Eisenstein si Pudovkin unde a invatat si Andrei Tarkovski, Loznitsa se indreapta spre un soi de cinema care continua vechea scoala de film rusa, dar care e in aceeasi masura proaspat, eliberat de legi. (Isi face el singur legile.)
In amindoua lungmetrajele sale, Loznitsa a lucrat cu directorul de imagine Oleg Mutu si cu actorul Vlad Ivanov, pe care i-a descoperit in 4 luni, 3 saptamini si 2 zile. E prieten si cu Cristian Mungiu, dar si cu Cristi Puiu. In 2001 s-a stabilit impreuna cu sotia si cu cele doua fiice la Berlin.