![](../images/numere/107/dumitru_crudu_02.gif)
Nu am vazut chiar toate spectacolele care s-au montat dupa piesele mele. De exemplu, spectacolul din Camerun. Pe acesta de la Iasi insa am tinut sa-l vad. Chisinaul este foarte aproape de acest oras, in patru ore eram deja la Ateneul Tatarasi si asteptam sa inceapa reprezentatia. Vreau sa va spun ca, inca inainte de premiera, spiritele se incinsesera si atmosfera era cam incarcata, cu atit mai mult dupa, cind citiva spectatori mi-au reprosat deschis ca maculez imaginea lui Mircea Eliade sau Emil Cioran, insistind prea mult asupra tineretii lor legionare in detrimentul a ceea ce-au facut la maturitate. Reactii foarte dure au avut si citiva intelectuali de seama care nu mi-au iertat ca m-am adresat unei teme oarecum tabu. S-au "deranjat" si citiva critici importanti care au considerat textul meu expresia lipsei de recunostinta fata de monstrii sacri ai culturii romane. Eu insa nu am scris aceasta piesa ca sa zdruncin ierarhiile culturale existente deja de citeva decenii si acest lucru l-a inteles foarte bine prozatorul Dan Lungu, care a apreciat mai ales incercarea mea de-a descoperi omul in spatele scriitorului si viata asa cum era aceasta pe vremea razboiului, dincolo de propaganda de dreapta sau de cea de stinga.
Dar, un lucru interesant, nu toate reactiile de respingere a textului meu au fost proiectate si asupra spectacolului lui Ion Sapdaru. In opinia unor cronicari carora nu le-a placut piesa mea, in spectacolul sau „exista citeva elemente de regie de mare forta”.
Au existat insa si citiva critici care nu au iesit incruntati din sala de teatru. Unul dintre ei chiar a afirmat ca „spectacolul purtind semnatura lui Ion Sapdaru este, din aceasta stagiune, pina acum, cel mai reusit «fruct» al Nationalului”.
Cit despre mine, ce sa spun, e ceva de-a dreptul incredibil ca Ion Sapdaru mi-a montat o piesa, dupa ce, vreme de aproape zece ani, mi-a aruncat la cos cam toate textele pe care i le-am trimis.
Iti amintesti care a fost primul spectacol de teatru pe care l-ai vazut? A existat teatru in copilaria, adolescenta ta?
Primul spectacol l-am vazut in… padure. Anume intr-o poiana din Flutura (satul unde m-am nascut), pe o scena improvizata, s-a jucat un spectacol dupa Alecsandri cu care venise in turneu Teatrul National din Balti. Ceea ce acum ar putea sa para o chestie avangardista actorii o receptau altfel in acea perioada, nu insa si noi, spectatorii, urcati in copaci pentru a vedea mai bine ce fac comedienii. Acel spectacol a fost un soc pentru mine. Spectacolul s-a terminat cind s-a lasat intunericul. Dupa ce-au plecat actorii, am ramas cu o nostalgie dupa teatru de care, iata, nu am scapat nici astazi, nici macar acum.
Apoi au fost spectacolele radiofonice romanesti pe care le ascultam plimbindu-ma singur prin via nesfirsita de pe dealurile pustii din jurul Fluturei. Era vara, iar eu eram singur pe o distanta de citiva kilometri si ascultam teatru radiofonic la un radiou pe care-l tineam lipit de ureche. Mai eram abonat la citeva reviste de teatru si de dramaturgie pe care le citeam cu sufletul la gura. Nu stiu de ce, dar imi placeau foarte tare.
Inainte de a incepe sa scrii teatru ai avut alte tangente cu teatrul (trupa scolii, chestii de-astea)?
Am avut tangente. Primele mele incercari literare au fost in domeniul dramaturgiei. Le-am abandonat insa repede, dupa ce-am fost desfiintat de citiva colegi cu un spirit critic destul de taios. Am mai incercat sa infiintez si o trupa a scolii, cu care am jucat un spectacol. Dar mai mult n-a tinut.
In rest, imi placea foarte tare sa citesc dramaturgie, mai mult chiar decit poezie sau proza.
Am vazut, in adolescenta, un spectacol de Beckett (la Teatrul Luceafarul, in regia lui Petru Vutcarau si Mihai Fusu) care pur si simplu m-a fascinat, un sentiment pe care acest spectacol nu mi l-a mai provocat dupa destramarea Uniunii Sovietice. Am impresia ca Beckett, dar si Ionesco au o mai mare relevanta in niste societati de tip totalitar decit in cele libere, desi, culmea, ei nu au creat intre zidurile reci ale inchisorii. Dar parerea mea este ca ei aveau in vedere in textele lor anume o lume inchisa, zavorita, care sta sub semnul pierderii valorii. De aceea, ma si zguduise atunci spectacolul lui Petru Vutcarau si Mihai Fusu pe care l-am vazut de vreo 15 ori.
Tot in acea perioada, m-a bulversat si spectacolul La Venetia e cu totul altfel in care juca Ion Sapdaru. Cine ar fi crezut atunci ca, peste foarte multi ani, Ion va monta o piesa de-a mea?
Esti considerat un poet fracturist, asta pentru ca ai inventat fracturismul impreuna cu Marius Ianus, dar si pentru ca poezia ta se inscrie in limitele acestei „teorii”. Ce fel de dramaturg esti? Ai luat cu tine fracturismul in dramaturgie? Daca nu, de ce? Daca da, care ar fi reprezentarile acestui curent in teatru?
Volumul de poezie poooooooooate este un experiment. L-am scris pentru a demonstra ca metoda fracturista poate fi viabila. Punctul de plecare al poeziilor despre care vorbesc este deci unul teoretic. Ca sa va dati seama despre ce vorbesc, am sa va amintesc una dintre ideile fracturiste, cea legata de raportul dintre obiectul descris si cel care-l descrie: important nu este sa povestesti ca afara ploua, pentru ca si ieri a plouat si alaltaieri si acum o suta de ani, pentru ca ploua si in Germania, Rusia, Norvegia sau Mongolia, pentru ca si acolo sint poeti care vorbesc despre ploaie, si atunci apare o intrebare fireasca: ce pot sa aduc eu nou descriind ploaia? Ideea mea este ca poti spune ceva nou doar deplasind accentele de pe descrierea obiectului, in cazul de fata ploaia, pe reactiile pe care ti le poate provoca acest fenomen. Dupa mine, descrierea ploii nu poate avea vreo valoare in sine, sint relevante doar reactiile pe care ti le declanseaza. Numai aceste reactii sint unice si irepetabile. Numai aceste reactii pot fi personale. Numai ele m-ar putea diferentia de alti alcatuitori de stihuri din Republica Moldova, Romania, Franta sau Belarus. Aceeasi poveste e si cu descrierea unei furtuni, a forfotului de pe strada sau a norilor care plutesc pe cer. Aceeasi poveste este si cu descrierea realului, cotidianului sau a propriei tale biografii. Poti aduce ceva nou atunci cind vei scruta toate aceste lucruri din perspectiva reactiilor tale spontane. Nu e relevanta descrierea unui accident rutier, reproducerea acestuia amanunt cu amanunt, ci doar surprinderea reactiilor pe care le poti avea in acel moment. Rezumind, as putea spune ca obiectul poate avea vreo valoare doar in masura in care va naste in mine anumite reactii.
poooooooooate este ilustrarea acestei teze. Reprezinta o incercare de-a descompune obiectul in miile de senzatii din care se compune. Numai asa pot surprinde o diferenta intre o durere de dinti si o durere pe care care o poate provoca in mine despartirea de o fata pe care o iubeam la nebunie.
Am scris poooooooooate intr-o perioada in care poezia cotidianului si biograficului era in mare voga. Am scris acele poezii, singurele poezii fracturiste ale mele, pentru a-mi descoperi si impune individualitatea.
Sigur ca in teatru am luat cu mine aceasta nevoie uriasa de reactie. Dar am dublat-o si cu nevoia de atitudini. E important sa reactionezi la ceea ce se intimpla in societate, in jur, in cotidian, in realitate, cu mine, cu noi, in noi. E bine sa avem reactii.
Echivalentul fracturismului in teatru ar fi revenirea la social. Spunea undeva Alexandru Musina ca e timpul sa ne solidarizam cu publicul pentru care scriem. Si eu sint de acord. A venit vremea unui teatru social: problemele spectatorilor/ cititorilor si ale celui care scrie sau face regie ar trebui sa se intilneasca, sa fie comune, sa fie aceleasi. Pina acum, am trait mereu cu senzatia ca cei doi, creatorul si consumatorul, apartin unor lumi diferite intre care nu exista vase comunicante. E fals. E o prejudecata moderna ca cel care scrie ar trebui sa-si dispretuiasca publicul, vorba lui A.M. Nu. Eu consider ca anume asta vrea sa faca fracturismul in teatru: sa se solidarizeze cu publicul si sa ia atitudine fata de ceea ce se intimpla in societate. Din acest punct de vedere, eu cred ca a cam trecut vremea Exercitiilor de stil ale lui Queneau si influentelor uriase pe care acesta le-a avut asupra literaturii romane si a venit vremea unui teatru reactiv. Cam asa ar arata, simplificat mult, fracturismul in teatru.
Ce poti face in poezie si ce nu poti in teatru?
In poezia pe care am scris-o am vorbit mai degraba despre un eu evanescent, proiectat intr-o lume in declin, iar in teatru incerc sa reactionez la transformarile din societate si la schimbarile care au loc cu omul contemporan.
Mai scrii poezie? Daca da, cind? Daca nu, de ce?
Mai scriu poezie doar ocazional, adica foarte rar. Cei care m-au cunoscut la Brasov cred ca nu au uitat ca in fiecare zi produceam kilograme de poezie, de aceea, a zice ca mai scriu poezie doar din cind in cind este echivalent cu a spune ca nu mai scriu deloc. Insist asupra acestui aspect deoarece consider ca a scrie zilnic, a scrie mereu este un act de profesionalism. Meseria cere efort permanent, meseria fara travaliu si transpiratie este de neinchipuit.
Am abandonat poezia in momentul in care am ajuns in strada, atunci cind am ramas fara serviciu si gazda, si atunci m-am apucat de dramaturgie. Poezia imi adincea abisurile psihice, iar dramaturgia m-a ajutat sa ies din ele.
Cu toate acestea, am publicat poooooooooate in 2004, iar in 2003, o reeditare a Falsului dimitrie crudu. Cu toate ca nu mai scriu poezie, mai am in sertare citeva manuscrise de poezie. Sper sa le public la un moment dat. Titlul unuia dintre ele e AKVIKA.
Poezia ma tenteaza, fara doar si poate. Multe dintre personajele din teatrul meu sint poeti. Chiar si poetul Dumitru Crudu e un personaj in piesele mele. Foarte rar mai scriu poezie direct pe foaie, dar de poezie nu am scapat. Sint clipe in care „scriu” poezie in gind, mergind cu autobuzul sau stind la coada in magazin. Cred ca voi reveni la un moment dat la poezie, dar pentru asta ar trebui sa se mai produca un soc cum fusese pe timpuri cel de la Brasov. In orice clipa m-as putea aseza la masa de scris si sa ma ridic de acolo avind gata un nou manuscris, nu vreau sa fac asta insa pentru ca nu vreau sa fiu pur si simplu un tip care tine cu orice pret sa fie prezent in fiecare an la tirgurile de carte cu un nou volum.
Eu cred ca poezia adevarata se scrie dintr-o necesitate. Eu am scris-o atit timp cit simteam o nevoie imperioasa de-a spune ceva despre mine si despre lumea in care traiam. Acum simt ca nu am ce sa spun in poezie. Dar poate peste un an sau doi voi avea. Cine stie. Totodata, vreau sa spun ca nu as fi ajuns niciodata dramaturg, daca nu as fi fost mai intii poet.
Si eu cred, la fel ca nu stiu ce scriitor de dinaintea mea, ca esenta literaturii este poezia. Deci e si esenta teatrului. Din acest punct de vedere, nu am abandonat nici pentru o clipa poezia.
„Sint influentat de toti scriitorii care scriu bine”
Steaua fara… Mihail Sebastian se intituleaza piesa care tocmai a fost montata la Iasi. Ai avut si o piesa cu Alexandru Sutto, iar Dumitru Crudu a fost personaj intr-un alt text al tau. De ce iei personaje si nu inventezi personaje?
Alexandru Sutto a fost un domnitor valah care murise in 1821 si citva timp nimeni nu a stiut nimic despre asta. Toata lumea credea ca e in viata, desi realitatea era complet alta. Cind am gasit acest amanunt intr-o cronica istorica mi-am dat seama ca anume plecind de la acest personaj si de la aceasta situatie pot spune ceva important, dupa mine, despre istoria noastra, dar si despre societatea contemporana. La fel s-a intimplat si cu Sebastian. Prin prisma acestor personaje, iar galeria lor este mai mare, incerc sa vorbesc despre societate plasindu-ma chiar in interiorul ei.
Intr-adevar, Dumitru Crudu este un personaj in piesele mele, dar este mereu un personaj caricatural, ironizat si ridicol.
Cu ce te-a atras Mihail Sebastian daca ai scris o piesa despre el?
M-a socat jurnalul sau. Pina a-l citi, aveam o imagine angelica despre cel care a scris Steaua fara nume. Brusc insa am inteles ca omul Sebastian era cu mult mai profund decit mi-am putut imagina si decit era in ochii istoricilor literari de atunci sau de mai tirziu. El a fost un om al istoriei, vorba unui scriitor englez, intr-o masura cu mult mai mare decit fusese Nae Ionesco, Eliade sau Cioran. A fost cu adevarat un om al timpului sau. Pentru a afla ce s-a intimplat cu si in acea epoca, trebuie sa-l cunosti si sa-l intelegi pe Sebastian pentru ca Mihail Sebastian este un personaj emblematic pentru acele vremuri. Acest lucru l-au inteles mai multi dramaturgi din Romania si din strainatate. Nu intimplator jurnalul lui Sebastian a devenit o sursa de inspiratie. La ora asta, s-au scris deja cinci piese unde jurnalul sau e dramatizat sau e doar un punct de plecare. Unii autori dramatici au fost fascinati de istoria piesei Steaua fara nume care a putut fi jucata doar dupa ce a fost semnata cu un nume strain. Altii, de calvarul pe care l-a trait Sebastian.
In textul meu am cautat sa radiografiez si sa combin scrierea celebrei piese cu cea a jurnalului pentru a-l descoperi, in cele din urma, pe omul Sebastian.
Ti-ar fi placut sa fi trait in interbelic? Cu ce crezi ca te-ai fi ocupat: prozator, poet avangardist sau gazetar?
Nu mi-ar fi placut sa traiesc in interbelic, pentru ca nu sint innebunit dupa acele vremuri si ceea ce se intimpla atunci. As putea spune chiar ca detest spiritual si timpul interbelic. Asta nu inseamna ca prefer perioada comunista. Mai degraba imi plac vremurile de astazi.
De cine esti sau te simti influentat?
Sint influentat de toti scriitorii care scriu bine. Dar mai ales de citiva prieteni de-ai mei care scriu literatura si care sint foarte diferiti: Ciprian Siulea, Vasile Ernu, Mihai Vakulovski, Iulian Ciocan, Marius Ianus, dar si de citiva scriitori mai in virsta ca Alexandru Musina, Gheorghe Craciun sau Marian Popescu.
Esti si jurnalist, colaborezi cu Europa Libera. Te ajuta presa la scris? Cum?
Am invatat la Europa Libera ca poti spune ceva esential si fara a face partizanat politic sau cultural. Aceasta echidistanta incerc s-o iau si in literatura.
Pe scurt
Ce 1) roman, 2) piesa, 3) poezie, 4) film ti-ar fi placut sa fi scris/ facut tu? (Altfel spus, o preferinta pentru fiecare.)
Lista ar fi foarte si foarte lunga.
Ce faci cind nu lucrezi?
Citesc. Sau ma chinui ca nu pot scrie.
Ce ar trebui sa stie despre Dumitru Crudu cel care va intra sa vada Steaua fara… Mihail Sebastian?
Ca are burta, e chel, nu e tot timpul punctual, ca are foarte multe neajunsuri, de multe ori greseste si ca, desigur, s-a nascut in Flutura.
- N. 1967, satul Flutura, judetul Ungheni, Republica Moldova.
- Este unul dintre cei mai importanti poeti si dramaturgi de astazi.
- A initiat in anul 1999, impreuna cu Marius Ianus, un nou curent literar, fracturismul, lansat printr-un manifest publicat in revistele „Paralela 45” si „Vatra”.
- Cistigator al Concursului de dramaturgie „Cea mai buna piesa romaneasca a anului”, organizat de Uniunea Teatrala din Romania (UNITER) si de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, editia 2003.