Faceti naveta cu acribie in Romania pentru literatura. Sinteti scriitor roman si matematician american?
Da, am scris undeva asta. E destul de complicat sa explici cum s-a intimplat asa, dar multi dintre noi, crescind in Romania, am fost educati in egala masura in ceea ce priveste literatura si stiintele exacte si nu mi se pare a fi ceva neobisnuit.
As vrea sa revenim putin la povestea dvs. despre care ati mai vorbit in interviuri. De ce ati plecat din Romania?
Am vrut sa scriu teza de doctorat sub indrumarea celui mai bun in domeniul respectiv. Asa am ales Michigan State University. N-am fost singurul geometru roman care a mers pentru profesorii extraordinari care erau acolo. Si acum, dupa foarte multi ani, as putea sa explic ce s-a intimplat. Undeva in anii ’90, statul Michigan avea suficient de multi bani ca sa angajeze profesori extraordinar de buni pe anumite componente academice. Si tocmai atunci, imediat dupa 1990, s-a intimplat ca multi studenti originari din China sau din Europa de Est sa-si continue studiile in Statele Unite, iar momentul respectiv a creat o intilnire foarte interesanta. Am avut parte de cursuri extraordinare, de un moment extrem de bun pentru Michigan State University, iar asta a contat foarte mult pentru formarea mea.
Dar de aici si pina la a ramine?
Initial, planul fusese sa ma intorc. Mi-am dorit foarte tare sa ma intorc, aveam un loc de munca la Universitatea din Bucuresti, la Catedra de Geometrie, dar pe masura ce lucrurile nu se asezau in Romania si nu evoluau in directia pe care mi-o doream, am ales in jurul anului 2000 sa imi caut un loc de munca in alta parte. Cred ca as fi mers oriunde, din Canada pina in Noua Zeelanda, nu neaparat in Statele Unite.
Cum reuseste un adolescent de 13 ani sa-si dea seama ca pasiunea lui va fi matematica? Se poate apropia de un domeniu altfel destul de hulit?
Hai sa punem intrebarea invers: De ce este matematica hulita? Care este motivul pentru care undeva la sfirsitul gimnaziului resimtim ca matematica devine dificila? Probabil ca este o dificultate in a trece dincolo de ceea ce Barbilian numea „laborioasa barbarie“. Ce inseamna de fapt asta? Vedem niste formule care nu sint legate de ceva intuitiv, ni se pare ca nu au sens, ca limbajul ni se refuza si ca nu vedem semnificatia reala. Dar daca ai norocul sa treci dincolo de asta, sa decriptezi cumva meditind la ce inseamna respectivele cantitati, daca le vezi legate de forme si de lucruri cit se poate de reale si de concrete, incetul cu incetul ajungi sa intelegi teoria. Apoi, ceea ce Solomon Marcus numeste „socul matematicii“ este intilnirea cu analiza matematica, care in anii de liceu cred ca se intimpla undeva in clasa a XI-a, nu mai stiu cum este acum. Atunci este o a doua intilnire cu simbolistica diferita a analizei si din nou simtim ca matematica ar putea sa ni se refuze. Cind este matematica dificila si la ce nivel? Aceleasi probleme apar si la nivelurile superioare, unde gasesti mereu alte fragmente de limbaj pe care trebuie sa le inveti si, odata ce treci dincolo de ariditatea primelor concepte, ajungi sa descoperi ca exista un spatiu cu care poti opera si in care poti sa intelegi, sa construiesti lumi din nimic.
Cum priviti scoala de matematica de la Iasi?
Am o placere extraordinara sa vorbesc despre asta. Este unul dintre motivele pentru care iubesc atit de mult Iasul.
Ma bucur ca spuneti asta. Iesenilor le place foarte mult sa fie flatati.
Nu e vorba despre flaterie pentru ca am spus acelasi lucru si in alte parti in tara. Am vorbit la fel despre scoala de la Iasi si iata de ce: s-a intimplat sa fiu coleg la Michigan State University cu matematicieni care s-au format la Iasi. Acolo a terminat doctoratul si Liviu Nicolaescu, care este astazi la University of Notre Dame, sau Irina Popovici, care este la Academia Navala din Maryland. Sint oameni care s-au format aici si care au invatat la aceeasi scoala unde am invatat si eu. Au fost insa si studenti care au venit din Bucuresti sau Cluj. Ce aveau foarte bine dezvoltat iesenii? Aveau o foarte buna tehnica intr-un domeniu foarte specializat, si am sa mentionez aici, sper sa nu fiu foarte tehnic, ecuatiile cu derivate partiale.
Pentru cei din domeniul umanist probabil ca suna la fel de neatractiv precum suna pentru unii studenti la Jurnalism domeniul jurnalismului cultural.
Este exotic si nu tocmai, pentru ca toate astea reprezinta viata. Daca vrei sa modelezi anumite fenomene care vin din biologia studiata cu metode matematice, astazi se dezvolta, de exemplu, metode de intelegere a unor boli. Tomografia medicala este una dintre marile cuceriri ale ultimilor douazeci de ani. Sau faptul ca folosim cu totii GPS-urile ca sa ne ghidam prin lume este o extraordinara aplicatie a geometriei sferice, probabil la sute de ani dupa ce primele elemente au fost stabilite. Sint atit de multe lucruri pe care le utilizam zi de zi, iar cine crede ca nu sint folositoare sa nu mearga la tomograf si sa nu foloseasca GPS-ul, dar ar fi pacat.
Memorii din biblioteca ideala este un volum de eseuri in care vorbiti despre intilnirile pe care le-ati avut cu matematicieni de-a lungul vietii, fie ca ne referim la cei pe care i-ati cunoscut pur si simplu studiindu-i, fie ca e vorba, asa cum spune si in prezentare, despre figuri emblematice ale matematicii romanesti. Daca ar fi sa alegeti un personaj de care va simtiti cel mai aproape, unul pe care l-ati cunoscut in abstract si unul pe care l-ati cunoscut in carne si oase, pe cine ati alege?
In abstract mi-e usor, as alege-o pe Sophie Germain, care a fost absolut extraordinara. Pentru ca era fata, n-a putut sa mearga la universitate si a studiat dupa notele de curs pe care le luau niste prieteni ai familiei. A fost interlocutorul genial, la inceput secret, al unor profesori din epoca. Intii a corespondat cu ei, apoi s-a inteles ca este vorba despre o doamna care nu a studiat decit singura si care a inventat citeva concepte fundamentale pe care le studiem si azi. Ea s-a stins in 1831 si ne-a lasat, pe linga opera matematica, si un interesant volum de corespondenta si eseuri la care mi-a facut placere sa revin. Mi s-a parut ca are o atitudine foarte moderna fata de matematica, fata de geometrie, fata de relatia dintre geometrie si fizica. A avut o intuitie care probabil o preceda cu decenii bune pe cea a altor matematicieni formati in aceeasi epoca.
Exista o cale de a „propovadui“ matematica in asa fel incit ea sa nu mai fie un domeniu indigest in scoala? Nu exista profesori talentati, nu e programa adecvata?
Frica fata de matematica este o chestiune despre care trebuie sa discutam foarte mult. Trebuie sa intelegem ce ne sperie intii de toate, ce se intimpla cu tinerii care ajung sa spuna ca matematica nu este utila, nu ii intereseaza si ca o lasa altora. Aici este mult de inteles. Pe de o parte, este chestiunea de limbaj pe care o aminteam mai inainte, iar in acest caz harul profesorului care trebuie sa le explice lucrurile intr-o maniera cit se poate de intuitiva este extrem de important. Apoi mai este un lucru: felul cum profesorii sint la rindul lor pregatiti. Cred ca este absolut catastrofal ca exista multe locuri din lumea asta unde orele de matematica la nivel de gimnaziu sint acoperite de suplinitori care nu au pregatire de matematica si care invata din mers cum sa explice lucrurile. Asta este o chestiune periculoasa.
Sa revenim la volumul Memorii din biblioteca ideala. L-ati lansat si la Iasi. Cum a fost?
M-am bucurat sa revad citiva prieteni si sa discutam in direct despre eseurile din volum si despre cit de mult se intelege din povestea matematicii. E vorba de mai mult decit de niste simple eseuri. Este in primul rind o selectie de idei care au reprezentat puncte importante in temele pe care le-am studiat eu, insa fiecare dintre noi are o biblioteca ideala si fiecare dintre noi are referinte fundamentale, carti care i-au schimbat destinul, care l-au atras si l-au ajutat sa isi aleaga fie subiectul tezei de licenta, fie subiectul lucrarii de master sau al tezei de doctorat. Adica, acele puncte de intorsatura in destinul fiecaruia dintre noi. Aceasta este biblioteca ideala.
Credeti ca frica de literatura e la fel de mare precum cea de matematica?
Sa stiti ca exista. Am intilnit-o la oameni care povesteau ca le este frica sa citeasca un anumit gen de roman de teama sa nu le scape ceva, sa nu inteleaga. De ce sa citesc un roman care vine dintr-o cultura despre care nu stiu nimic?
Cum ar fi din cultura romana.
Asta e o batalie grea de dus.
Nici macar cartea exotismului la export nu o putem juca?
Depinde de fiecare piata. Daca exista culturi unde exotismul nostru intereseaza. Dar eu nu as miza pe asta pentru ca nu stiu nici o piata unde vreun autor roman sa fi izbutit prin exotism. Stiti vreun astfel de exemplu?
Dan Lungu povestea ca, la un moment dat, un editor chinez era interesat de traducerea romanului Sint o baba comunista!, crezind ca este vorba despre nostalgia dupa comunism. Ar fi fost exotic ca aceasta carte sa apara in China.
Ar fi fost interesant sa apara niste carti ale lui in China, dar probabil nu asta si probabil nu acum, ci poate peste citiva ani. E foarte greu de intrat pe anumite piete editoriale unde se stie foarte putin despre Romania. Ar fi fost minunat daca literatura romana si-ar fi urmat cursul.
Nu vi se pare totusi ca s-au facut niste pasi importanti in ultimul deceniu in privinta traducerilor, a participarilor Romaniei la tirguri? Nu e putin lucru faptul ca Romania a fost invitata de onoare la Salonul de Carte de la Madrid, la Salonul de Carte de la Paris, ca la Göteborg va fi chiar anul acesta.
Sint momente foarte importante la care au contribuit eforturile diplomatice conjugate cu eforturile culturale plus faptul ca a existat aceasta literatura plus succesele din domeniul cinematografiei, care nu trebuie omise.
Vi se par legate in vreun fel?
Da. Cum ar fi fost sa ai o diplomatie extraordinara si sa nu fi existat scriitorii? Cum ar fi fost sa nu fi existat cinematografia care sa asocieze niste imagini acestor carti? E foarte important. Faptul ca ai cineasti de prim rang care pot identifica probleme interesante, care pot spune ceva si comunica cu dramatism si cu personaje bine facute e esential. Ce se intimpla in lumea romaneasca asta mi se pare extrem de important. Daca nu ai asa ceva, atunci ce promovezi? Despre ce vorbesti? Cum te prezinti in afara? Nu e vorba sa incerci sa cosmetizezi cumva directionind finantarea filmelor numai catre cele care sint pe o anumita linie, ci sa dai banii acolo unde povestea este puternica si poti sa atragi atentia cumva.
Cititi pe suport digital?
In urma cu doi ani nu banuiam ca se putea citi astfel si am vrut sa fac acest experiment. Am inceput sa citesc pe Kindle si am citit toata trilogia lui Stieg Larsson. A fost o experienta incredibila. Am luat si carti de matematica in format electronic si cred ca merge. E o alta lume. E la fel de usor ca atunci cind am invatat sa folosim computerele prima oara.
Era o dezbatere in Statele Unite legata de faptul ca scrisul de mina nu mai e obligatoriu. Din ceea ce stiti, s-a aplicat deja?
E foarte diferit felul cum primesc copiii temele pentru acasa. Pentru o tema de geometrie ajung sa faca figura cu un soft. E vorba de prima generatie care este educata intr-o cultura pe suport digital. Sint lucruri care ne ajuta foarte mult, dar sint si lucruri pe care, daca le folosim prea mult, cred ca ne strica. De exemplu, nu cred ca este bine sa facem foarte multe calcule cu calculatorul in anumite tipuri de examene. Sint lucruri care trebuie invatate si trebuie sa ne familiarizam cu anumite abilitati ale noastre pe care trebuie sa le educam. Acolo nu as recurge la suport electronic asa de repede. Cred ca tot trebuie sa invatam ceva din artele clasice.
Iar scrisul de mina vi se pare esential?
Este fundamental. Trebuie sa poti sa scrii in format electronic, trebuie sa cunosti mai multe tipuri de software de editare de text, trebuie sa te familiarizezi cu mai multe feluri de a converti ideea in text. La fel, scrisul de mina este esential pentru ca ai nevoie de el ca sa te exprimi in diverse forme. Recunosc ca sint putin demodat. Sint profesori care au trecut cu totul la prezentarea cursului in format digital, dar eu prefer sa scriu cu markerul pe tabla, cum scriam inainte vreme cu creta pe tabla, pentru ca atunci cind scrii ai acea viteza pe care studentul poate sa o urmareasca. Daca mergi prea repede, l-ai pierdut. E ca atunci cind fortezi pe cineva sa citeasca o carte intr-un timp foarte scurt. Nu e o lectura de placere, e chiar penibil. Mesajul poate sa se piarda. Cind comunici pe format digital si dai drumul la slide-uri foarte repede, cred ca se pierde din mesaj.
Exista un proces de trecere dintr-o stare de agregare a textului in alta, pe care dvs. o experimentati, de la roman la proza scurta, la eseu si lucrare stiintifica. Sint zile in care va spuneti: „Azi sint matematician“ si zile in care va ginditi: „Azi sint scriitor si stau sa imi termin cartea“?
Adevarul este ca exact asa functioneaza. Iti stabilesti un program, iar asta are de-a face cu programul universitar, mai ales atunci cind ai coautori si cind sint proiecte care depind de termene-limita ale unor granturi. Indiferent cit de mult chef de literatura ai avea, e bine sa iti impui disciplina de a lucra matematica. Asta nu exclude si abaterile de la disciplina.
Este literatura o abatere de la disciplina pentru dvs.?
Bineinteles, si am fost si premiat pentru asta. Imi aduc aminte ca inainte de un examen esential pentru mine ca doctorand, cred ca cu trei zile inainte, am simtit nevoia sa scriu si, desi eram putin in urma, am petrecut o dupa-amiaza intreaga scriind o nuvela. M-am linistit si am mers mai departe cu intirzierea in cauza. Nu am facut foarte multe abateri de acest fel, dar au fost citeva.
Erau perioade cind am simtit ca trebuie sa scriu si de multe ori m-am marginit la a face citeva note sau am produs citeva fise pe care apoi le-am integrat in proiecte mai ample. Ideal insa este sa ai un interval de timp mai lung, poate doua-trei luni, cind poti sa termini o prima versiune a unui text pe care ulterior poti sa-l lucrezi. Am avut norocul sa mi se intimple asa cu Noaptea cind cineva a murit pentru tine. L-am scris intr-o perioada mai linistita, iar apoi am revenit in timpul semestrului si mi-am organizat programul in asa fel incit sa pot trece prin text, sa-l revad de mai multe ori.
E o pozitie incomoda aceea de a fi scriitor roman care traieste in America? Sau retelele de socializare sint suficiente pentru a va simti egal cu semenii din tara, cind e vorba de polemici?
Nu simt nevoia sa fiu parte din aceste polemici. Unele dintre ele sint atit de neinteresante si ne maninca timpul tuturor, incit e inutil. Stau si ma gindesc daca nu cumva si unele evenimente politice care au un continut polemic nu sint o pierdere de vreme. Ce cistigam in fond in urma acestor dezbateri? Cistigam vreo calificare?
O buna doza de entertainment.
Nu e divertisment. E o izolare benefica la un moment dat. Sa fii foarte departe poate sa fie si bine. Nu-mi lipsesc aparitiile publice. Daca as vrea sa imi fac cunoscuta pozitia, as avea unde. Chiar nu simt nevoia sa spun nimic despre lucrurile care se intimpla in timp real.
„Gazeta matematica“ si cind Bucurestiul a fost bombardat
Ce va urma in cariera dvs. in perioada imediat urmatoare?
Voi continua sa caut proiecte la care sa lucrez cu studentii mei. Ma intereseaza foarte mult sa implic cit mai multi studenti din California in cercetare. Vreau sa ii invat sa faca geometrie, sa le sugerez sa faca geometrie la virf, daca isi doresc asta. Am dezvoltat la universitate un cerc de matematica dupa reteta romaneasca, tipic romanesc. Lucram probleme din „Gazeta matematica“ pe care le scriem frumos, le trimitem la redactie, iar studentii mei apar cunoscuti in rubrica rezolvitorilor. Proiectul acesta are deja doi ani vechime.
Inteleg ceva studentii dvs. americani din jocul acesta cu „Gazeta matematica“?
Traduc integral problemele pentru ei si au inceput sa inteleaga. E foarte important sa spunem asta: nu exista nicaieri in lume un lunar de matematica cu probleme propuse la nivel de gimnaziu. Este cea mai buna reteta.
Nici nu aveam idee ca mai apare.
Apare. Din 1895 ea este publicata continuu. A aparut continuu si cind Bucurestiul a fost bombardat, si ma refer la 1917 si anii ’40. Apare si astazi si e important sa se stie.