Abordati, in lucrarea Cirtitele Securitatii, o problematica putin discutata la noi, a personalitatilor exilului care au devenit agenti de influenta ai regimului comunist. De ce ati ales aceasta tema?
M-a preocupat acest subiect inca din perioada cind traiam la rindu-mi in exil. Atunci, stiam ca exista niste oameni care lucreaza pentru serviciile secrete romanesti, au fost o serie intreaga de scandaluri in strainatate pe tema, mai ales in Franta. Anumiti romani slujeau practic regimul, nu atit cu spionaj, actiunile de spionaj au fost chestiuni exceptionale, ci cu influenta. Sa-i influenteze, pe de o parte, pe romanii de acolo, ca acestia sa fie favorabili regimului, si pe de alta parte sa influenteze si cancelariile Occidentale in favoarea sistemului din Romania. Unul dintre marii pontifi ai acestor operatiuni era Iosif Constantin Dragan, care pusese la cale o increngatura de asa-zise asociatii culturale sub paravanul carora aveau loc activitatile de influentare, in Franta si prin alte parti. La un moment dat, a facut o asociatie mai importanta, europeana, a etniei romane, nu mai stiu exact denumirea ei, care a activat de la Viena, prin anii ’80.
Printre personalitatile care erau sprijinite de Dragan, care intretinea o serie de publicatii, mai ales „Europa si neamul romanesc“ pe care o difuza printre exilatii romani, era Gustav Pordea, fost diplomat, care s-a dovedit a fi agent de influenta. Statul roman, prin Securitate, a platit partidului de extrema dreapta a lui Le Pen 500.000 de dolari, ca acest om sa candideze pe listele sale in primul parlament european. Si Pordea a iesit deputat, pe lista lui Le Pen. A fost atunci un intreg scandal, procese in Franta, pe care le cunosc foarte bine, deoarece am fost si martor in citeva.
O alta asociatie de influenta a fost „Roumanie-Normandie Ion Creanga“, condusa de Antoaneta Manole Notheaux, nume conspirativ Toni, recrutata inca dinainte sa plece in Franta, care avea misiune sa se angajeze la prefectura din Rouen. Fata a ascultat, s-a angajat secretara la sucursala Oficiului Francez de Statistica din localitate. Director acolo era fiul unui primar comunist francez, cu care a ajuns la relatii intime si cu care a facut aceasta asociatie culturala, al carei presedinte onorofic era Dragan. Finalmente a ajuns sa faca spionaj pentru sovietici. Probabil ca o sa comit o alta carte doar despre aceasta poveste.
Subiectul e larg, asta e evident, totusi in Cirtitele Securitatii v-ati oprit doar la trei cazuri de agenti de influenta: Virgil Veniamin, Eftimie Gherman si Pamfil Seicaru. De ce i-ati ales pe cei trei?
Eu am fost cercetator acreditat la CNSAS (Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii – n.red.) inca de la infiintarea institutiei. Pe diverse teme, printre care exilul. Si acolo am gasit tot felul de dosare ale unor personalitati recunoscute din exil, spre uluirea mea, mai ales in cazul lui Seicaru. Pe seama primului de care ma ocup in carte, Virgil Veniamin, fusese ceva scandal in Franta. Pe urma, uluirea mea si la Eftimie Gherman, pe care initial regimul a incercat sa il rapeasca de doua ori. De altfel, cind am fost presedinte la Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc, m-am ocupat de Eftimie Gherman, care era reprezentant al Partidului Social Democrat Independent in strainatate, al sindicatelor libere. Si chiar am scos o carte despre el, dar cu partea pozitiva, nu aveam atunci toate datele. Pe urma am aflat de restul din intimplare, deoarece nu figura initial dosarul lui, ci doar al sotiei sale.
Desi in carte amintiti si de Iosif Constantin Dragan si desi l-ati mentionat si mai devreme ca un pion important, nu l-ati inclus printre cazurile analizate.
Deocamdata nu, pentru ca e un dosar foarte mare la Dragan si ar fi iesit un amalgam. E posibil sa revin cu un alt volum, dar din documentele pe care le am, cred ca ma voi opri la aceasta afacere cu Asociatia Culturala Roumanie-Normandie.
Uimitor la cele trei personalitati analizate este faptul ca au actionat si s-au impus initial ca voci impotriva regimului comunist. Apoi si-au schimbat radical optiunea, activind in favoarea conducatorilor de la Bucuresti. Ce credeti ca s-a intimplat? Au contat banii, a contat dorinta de a-si aduce familiile in tara?
Nu neaparat. Sigur, la Pamfil Seicaru au contat mult si banii, desi el insista ca ajuta regimul din sentimentul sau patriotic, antisovietic, mai ales cind Romania a luat o atitudine de raceala fata de URSS.
Totusi, Pamfil Seicaru solicita permanent bani de la securistii care-l vizitau, invocind ca este foarte sarac. Era reala aceasta saracie a sa? Inclusiv dumneavoastra scrieti ca existau informatii ca a reusit sa scoata din tara o parte din averea sa interbelica?
El, intr-adevar, si-a trimis prin fostul sau ginere, care era in corpul diplomatic, o parte din bani in Elvetia, dar acesta i-a tocat economiile. Cind Seicaru a plecat, a mai luat niste tablouri, dar fara valoare prea mare in strainatate. El fusese un om foarte bogat in Romania, dar s-au pierdut toate. Deci nu mintea. Pe urma, sotia lui a avut probleme de sanatate si a si murit. In ultima sa perioada de viata a fost intretinut de o persoana din Germania, careia i-a ascuns ca a vizitat Romania comunista.
Dar cea mai inexplicabila intoarcere e la Virgil Veniamin, care a inceput sa colaboreze mai mult cu regimul comunist dupa ce a sosit sotia sa in strainatate. Adica nu s-a facut un santaj. Si a colaborat fara bani.
Din documentele Securitatii reiese ca a primit cite jumatate de kilogram de caviar, de citeva ori.
Ceea ce era o chestie asa, minora. Acolo e mai putin explicabil. E posibil, dar e o presupunere a mea, ca sotia lui sa-l fi determinat. Ea a fost internata vreo doi ani la Canal si a fost contactata de Securitate. Nu reiese de nicaieri natura contactelor sau exact ce s-a intimplat, dar e posibil ca ea sa-l fi influentat intr-un fel pe Veniamin. Nu se stie, femeia s-a sinucis la un moment dat. Unii spuneau ca, de fapt, ea s-a sinucis tocmai cind a aflat ca sotul ei colaboreaza cu comunistii, pentru ca a fost un scandal in colonia romana de la Paris, a fost o ancheta, in Afacerea Caraman, si el era implicat in aceasta retea.
Pe vremea aceea, romanii din Franta nici nu erau asa de tematori fata de Securitate, atit de banuitori. Iar Veniamin ocupa o pozitie importanta in exilul romanesc, era reprezentantul pentru Franta, dar de fapt pentru Europa, al Consiliului National Roman, un fel de guvern roman din strainatate. Era pe urma director al Fundatiei Carol I, care scotea si o publicatie romaneasca, „La Nation Roumaine“. Acolo a inceput sa mai inmoaie critica asupra regimului, ca pe asta insista Securitatea, sa fie mai putin critic. Nu total, sa nu dea de banuit. Apoi el a dat si informatii despre diversi, mai mult despre virfurile legionare de prin Franta.
Practic, recrutarea de catre Securitate a lui Virgil Veniamin a fost un succes. Apoi si colaborarea cu Eftimie Gherman, caci si acesta era bine plasat in exilul romanesc.
Da, si Gherman, caci avea relatii cu toti fruntasii social democrati din Europa, cu prim-ministri, Guy Mollet, Harold Wilson, Willy Brandt, Bruno Pittermann. A fost un mare succes, iar spre final ii dadeau bani sa se deplaseze in Europa, sa faca aceasta munca de influenta. Bine, el a avut niste neplaceri, pe care nu le-am distins foarte bine. El era reprezentantul sindicalistilor romani in Organizatia Sindicatelor Libere, o organizatie internationala. A fost exclus de acolo pentru niste chestiuni financiare, pe care nu le-am aprofundat totusi. Cred ca la Gherman a mai intervenit si sotia lui. De ce? Gherman a fugit din tara, sotia lui a ramas aici. Pe ea a contactat-o Securitatea. Dupa foarte multi ani, aproape 20, ea a reusit sa iasa din Romania. Parerea mea e ca Eftmie Gherman nici nu mai era interesat sa o aduca, dupa atita vreme. Or, ea a venit, dar nu s-a simtit bine in strainatate, nu s-a adaptat, si s-a intors in tara. Si cred ca l-a determinat si pe el sa vina in tara, mai ales ca ajunsese la o virsta. Iar Eftimie Gherman daduse si o serie de informatii care au fost apreciate de regimul romanesc. Asa se face ca statul roman a retrocedat fosta sa locuinta catre fratele lui, apoi, cu un an sau doi inainte sa revina, Comitetul Central i-a dat un imprumut de 50.000 de lei, sa-si construiasca o casa, document mentionat in carte. Cind s-a terminat casa, a venit si el in tara, in 1974. A murit repede dupa aceea.
Intoarcerea sa in Romania comunista nu a stirnit vilva in exil? Nu s-au mirat romanii?
Nu, pentru ca deja nu mai juca un rol in diaspora romaneasca, era mai mult printre straini, era in contact mai mult cu unii conducatori social-democrati din Europa.
Din documentele prezentate in carte reiese ca Eftimie Gherman a citit inclusiv la Radio Europa Libera texte favorabile regimului comunist roman. Cum a fost posibil acest lucru?
Europa Libera avea o atitudine destul de ciudata la un moment dat, pentru ca americanii nu vroiau sa-i supere prea mult pe romani. Sint si chestiuni personale ale diversilor ambasadori care au fost la Bucuresti. Mie mi-a explicat Noel Bernard (directorul departamentului romanesc – n.red.): cind era un articol mai dur la adresa Romaniei, era chemat ambasadorul american si luat la intrebari de conducerea comunista. Postul de radio era finantat de Departamentul de Stat. Or, diplomatii sint intotdeauna mai blinduti si reactionau la aceste proteste ale regimului din Romania si cereau o domolire a tonului. Pe de alta parte, unii de la Europa Libera erau destul de convinsi de acest patriotism al lui Ceausescu. Deci Eftimie Gherman isi avea un loc acolo. Am lucrat si eu la Europa Libera si stiu care era atmosfera. Erau destul de pragmatici, nu era o atitudine de genul sa atace neaparat.
Regimul comunist a beneficiat de pe urma agentilor de influenta sau Securitatea mai mult se amagea?
Cred ca se amageau destul de mult. Totusi, Pamfil Seicaru a reusit sa determine stoparea emisiunilor in limba romana la Radio Madrid. Apoi, au aparut in Occident o serie de publicatii, scrise de Seicaru si aprobate de Securitate, cum este o carte despre Primul Razboi Mondial din perspectiva romaneasca. Si fiica lui, Viorela Seicaru, era destul de introdusa in viata exilului romanesc din Paris.
Cred ca, dupa cum afirma un politician occidental intr-un document din carte, succesul Securitatii a constat in faptul ca a reusit, inclusiv prin acesti agenti, sa dezbine exilul si sa strice imaginea diasporei romanesti in ochii autoritatilor tarilor vestice.
Asta a reusit, da. Dar uneori nici nu era nevoie de ajutorul Securitatii, pentru ca erau mari vanitatile oamenilor si batalia pentru sefie. Se facea o organizatie de zece insi, era unul ales presedinte, imediat sareau altii impotriva lui. Stiu foarte bine, ca am activat si eu in diverse asociatii.
Aratati ca agentii nu actionau intotdeauna pentru bani. De altfel, reiese din volumul dumneavoastra ca Securitatea era destul de zgircita cu agentii sai de influenta, platea destul de putin. De ce le era atit de greu sa ofere 500 de dolari, cit cerea la un moment dat Pamfil Seicaru, de exemplu?
In cazul lui Gustav Pordea, au platit 500.000 de dolari – probabil ca miza era mult mai mare. Dar in rest se cam cirpaceau, intr-adevar. Depinde acum si de perioada istorica si de persoanele care analizau actiunile agentilor. Dar nu erau sume extraordinare, nu doreau sa-i dea lui Seicaru o subventie lunara.
Cei trei au fost intorsi din parcursul lor anticomunism abia la batrinete. Credeti ca virsta a contribuit la razgindirea lor, obosisera sa lupte?
Poate ca nu atit oboseala, ci faptul ca acesti oameni, generatia lor, aveau o educatie nationalist patriotica importanta. Si au considerat ca aceasta indepartare fata de sovietici a regimului romanesc era o chestiune patriotica. Si nu-i interesa atit de tare soarta celor care traiau in tara, ce se intimpla in interior. Asta le-a scapat, cel putin spre final. Apoi, nici nu aveau toate informatiile. Eu am plecat in 1975 din tara si cind le povesteam celor din exil ce se intimpla acasa, erau uluiti. „Cum, domnule, asa se intimpla?“, intrebau. De exemplu, m-a intrebat cineva, atunci, ce faceam in tara. I-am raspuns ca lucram la intreprinderea cutare. „A, tu ai colaborat cu regimul“, m-a apostrofat. Cum adica, nu intelegeam. „Pai, daca ai lucrat la stat?“ El nu stia ca in Romania nu mai exista mediu de afaceri privat. In 1975, noi am adus informatii noi, le faceam conferinte despre ce se intimpla in puscarii, erau supermirati de ce auzeau. Cei din primul exil, ca sa spun asa, erau mai detasati.
Am fost avertizat sa nu merg pe marginea trotuarului
Ati locuit 20 de ani in exil. Ati simtit ca sinteti in contact cu un agent de influenta?
Nu neaparat. Eram citiva oameni care activam destul de mult impotriva regimului, protestam impotriva conducerii din tara in fata ambasadei romanesti la Paris. Si veneau oameni din serviciile frantuzesti care se ocupau de exilati si ne avertizau ca a venit din tara un personaj fata de care trebuie sa fim atenti, ne spuneau ca la metrou sa nu mergem pe marginea peronului, sa nu mergem pe marginea trotuarului, sa reclamam persoanele suspecte de pe linga casa. Dar nu pot sa spun ca m-am temut vreodata.
Am cautat sa prezint o realitate a acelor vremuri
Ati preferat sa prezentati in carte notele Securitatii ca atare, fara interventia dumneavoastra, iar unele cazuri chiar integral. De ce ati optat pentru acest mod de a prezenta faptele?
De obicei, in lucrari de genul acesta, notele sint prezentate la final, in anexe. Din proprie experienta stiu ca nu prea te mai uiti la anexe sau treci mai usor peste ele. Eu am crezut ca e mai interesant sa-l las pe cititor sa-si faca singur o imagine asupra acelor vremuri. Am cautat sa prezint o realitate a timpului respectiv din documente, mai ales ca pina acum s-au facut multe speculatii in legatura cu acesti oameni. Si am vrut ca cititorul sa vada cum arata in original o nota a Securitatii, pentru ca face parte din istoria noastra, cu bune si rele.