Bogdan Alecsandru
Enigma despre viata lui a ramas in picioare dupa toata povestea, cartea a vazut lumina tiparului, iar cautatorii de senzational ai vremurilor s-au hazardat pana la a promite recompense pentru cel care il va scoate la iveala pe adevaratul Traven, „Life“ a oferit 5.000 de dolari americani celui ce va aduce detalii serioase cu privire la identitatea publicistului. Recompensa a ramas tot in buzunarul revistei, caci nici pana in ziua de astazi nu s-a aflat cine este cu adevarat B. Traven. Evident, idei, pareri, cercetari au existat, dar nimic nu a fost realmente palpabil. Certe sunt doua lucruri: 1. Comoara din Sierra Madre, ecranizat in 1948 cu Humphrey Bogart si premiat cu trei Oscaruri si trei Globuri de Aur pentru prestatia actorilor si cel mai bun film, este opera unui cetatean care a scris-o in germana; 2. a fost editata in Europa unde se vorbeste si germana. Atat. Dupa amestecarea celor doua ipoteze s-a tras concluzia ca acesta nu putea fi decat german, fireste. Dar restul documentarii v-o las dumneavoastra, caci demersul meu este altul.
Acela de a exemplifica simplitatea omului de cultura, la urma urmei, care nu doreste scena, podiumul, drepturile de autor, cunoasterea de catre public, mediatizarea (care in anul 2014 este o nevoie pentru orice autor – mare sau la inceput de drum), ci nutreste catre gandul ca societatea este la fel de importanta ca el, sau poate mai mult. Omul comun de astazi este sub omul public, cel din urma marsand pe faptul ca e superior. Cu ce? Cu mediatizarea de mai sus, cu promisiunea ca va aduce ceva bun (cand, cum, in ce fel… asta nu stim), cu ideea ca poate fi un modus vivendi pentru cei tineri, ca poate fi lider, daca ii acordam incredere. Increderea o primeste, omul public, prin girul restului comunitatii, fie ca va fi senator, deputat, presedinte, primar sau consilier local. Dar e un sentiment de bravada oarecum. Ori, B. Traven nu a vrut sa faca asta de la bun inceput, pentru ca desi a lasat o opera, si las in seama criticilor ei sa o analizeze – neconsiderandu-ma demn de a o face –, nu s-a autoproclamat superior.
Comunicarea este puternica, simbolistica la fel, dar comparatia cu omul public din ziua de azi ma face sa rumeg de doua ori daca intr-un laudaros pot avea incredere. Demersul literar este fantastic nu doar prin opera, ci si prin faptul ca lipsa unui nume palpabil este o forma a marketingului in comunicare. El aduce plus valoare – pe de alta parte, omul public al lui 2014 aduce intrigi, consumism media si nu este un simbol de cele mai multe ori. Daca opera lui Traven este redusa ca dimensiuni, atunci ce putem spune de „opera“ omului public de azi? Acesta nu epateaza, nu aduce nimic nou, rumega ce lasa altii in urma in acelasi spatiu public. Denatureaza spatiul public de fapt si vulgarizeaza societatea – pe de alta parte, autorul cu pricina este generos si nu isi doreste glorie si nici statuie. Iata asadar discrepante intre plusvaloare si superficialitate, intre cel bun si cel rau, intre cel staruitor si forma fara fond.
Traven nu a avut nevoie de un dictionar de gandire politica si nici de un manual al marketingului de orice fel pentru a starui in mintea cititorului. Omul public de astazi are nevoie insa de tomuri de angajamente pentru a fi inzestrat. Decaderea omului actual are la baza, dupa cum si dumneavoastra intuiti, mai multe lucruri. Insa, cred, chestiunea de baza este superficialitatea. Nu este natural, nu este comun, nu coboara din turnul de fildes si nu comunica cu egala masura. Si nu va primi nici un Oscar si nici un Glob de Aur din partea publicului, atata veme cat este un neinteles si un pseudo-superior autoproclamat. Cunoasterea nu tine doar de sine, ci si de ceilalti implicati in procesul social, ea te ajuta sa cobori pe pamant cat sa lasi ceva bun in urma ta, si chiar si cel mai neinsemnat om poate sa conteze in actul public, caci altfel esti mai putin important decat zetarul care culege textul (si nu adauga), decat muncitorul din fabrica de hartie (la fel de demn) sau femeia care impacheteaza sau face curat in birouri (si nu ii este rusine de munca cinstita si nobila).
Rodul muncii noastre nu trebuie sa fie decat progresul nostru, al societatii, altfel mi-e greu sa cred ca istoria, uneori ciclica, ne va oferi un nou exemplu de generozitate cum a facut-o acest Traven.