Mereu sunteti asa elegant?
Ori de cate ori lucrez cu un regizor serios.
Faptul ca ati crescut in interiorul star-system-ului a fost un avantaj sau un dezavantaj pentru acest film?
Toti actorii vor percepe nivelul satirei din film, deci pot spune ca a fost un avantaj. Actorii care au citit scenariul au inteles asta imediat. La prima lectura, scenariul mi s-a parut rau, dezgustator si crud, dar, in acelasi timp, foarte provocator pentru ca nu stiai unde sa razi, unde sa plangi si unde sa cazi pe ganduri. Eu vad Maps to the Stars ca pe o tragedie comica foarte pura, ca pe o combinatie interesanta intre Bruce Wagner si estetica lui David Cronenberg. Personajele din film sunt niste oameni ratati, care nu-si pot tine viata in frau si care nu pot tine in frau nici macar realitatea. Ratarea mi se pare interesanta. Perfectiunea, in schimb, e plicticoasa.
V-ati mutat din Los Angeles in Chicago. De ce va place mai mult Chicago?
Joan Didion spunea despre Los Angeles-ul anilor ’50-’60: „Exista o suspensie cehoviana in aer, ca un soi de amenintare care pluteste peste acel loc datorita infioratorului gand ca trebuie sa dai lovitura aici, pentru ca aici se termina continentul“ (n.r.: citatul complet din Joan Didion, Notes from a Native Daughter, 1965, suna asa: „California is a place in which a boom mentality and a sense of Chekhovian loss meet in uneasy suspension; in which the mind is troubled by some buried but ineradicable suspicion that things had better work here, because here, beneath that immense bleached sky, is where we run out of continent.“). Cu alte cuvinte, n-ai cum supravietui nicaieri in acest sistem, dar poti incerca sa dai lovitura in Alaska.
Suna a disperare.
Da, Los Angeles-ul e ca un oras de frontiera care atrage tot felul de energii salbatice. In Chicago imi place, in schimb, ca nu trebuie sa conduci atat ca sa te deplasezi dintr-un loc intr-altul. In LA mergi mai mult prin casele oamenilor, nu prea exista spatiu public, pe cand in Chicago sau New York nu-ti faci planuri la 7.30 seara si, cu toate astea, ti se poate intampla orice.
Aveti aceeasi viata sociala ca la 20 de ani?
Da, dar e vorba si de spontaneitate, de faptul ca nu trebuie sa planifici tot cand vrei sa iesi la cina sau mai stiu eu unde. In plus, in Chicago si NY, spre deosebire de LA, daca nu vrei sa fii vazut, ai unde sa te duci.
Va place cinemaul lui David Cronenberg?
Am vazut tot ce a facut si il apreciez chiar daca nu mi-au placut in mod deosebit toate filmele lui. Imi plac The Fly, Scanners, Dead Ringers, Eastern Promises, chiar si ExistenZ, desi e mai ciudatel. Care ar mai fi… ah da, Crash. A facut o multime de filme bune.
E ciudat ca n-ati mai lucrat cu el pana acum.
Mda, nu te poti duce la cina daca nu esti invitat. Iar treaba cu castingul nu se mai practica dupa o vreme, oamenii stiu de tine si, daca faci astfel incat sa te nimeresti in preajma lor si sa socializezi… Dar eu nu prea mai fac asa ceva. Le-am spus de cateva ori unor regizori ca vreau sa lucrez cu ei, dar nu s-a intamplat nimic.
Va place aceasta parte a muncii dumneavoastra care implica networking, interviuri s.a.m.d.?
Depinde, uneori am ocazia sa stau de vorba cu oameni simpatici si am parte de conversatii haioase. Nu prea imi plac insa telefoanele mobile. Incerc sa le evit. Dumneavoastra va place sa luati interviuri?
Da.
Ok.
Cum mai afecteaza criza financiara industria de film?
M-am intalnit recent cu John Malkovich in Puerto Rico (am avut norocul sa lucrez cu el de doua ori) si am cazut de acord ca lumea in care lucram acum 10 ani nu mai exista. Acum exista doar francize – The Avengers, Superman, Batman, Tarzan sau mai stiu eu care. Dar filme de 10-20 de milioane de dolari pentru un public matur, filme care sa isi asume riscuri sunt greu de facut azi. Cred ca spatiul care era acordat filmelor a ajuns acum pe feuda televiziunilor prin cablu.
V-ar interesa sa explorati aceasta zona? Multi regizori si actori cunoscuti se orienteaza spre televiziune.
Ma gandesc, normal, pentru ca scenariile sunt mai bune, dar trebuie sa stii daca vrei sa faci asta pe termen lung. Pe mine cred ca m-ar interesa un serial cu mai putine episoade.
V-ar fi greu sa va intoarceti acum la filme produse de marile studiouri?
Ar fi exact la fel ca inainte, dar prefer sa fac filme ca Maps to the Stars.
Lucrati tot timpul?
Nu, sunt si perioade in care nu primesc nimic interesant, dar in timpul acela fac altceva. Ca actor nu ai niciodata stabilitate. Daca faci un show de televiziune timp de sapte ani, o sa ai o experienta foarte intensa zi de zi, dar cand totul se termina, o sa fii praf. Si cand se termina turnajul unui film ai o senzatie nasoala. Simti ca innebunesti daca stai acasa.
Dar in The Expendables ati juca daca vi s-ar propune?
Adica ma intrebati care e pretul meu?! Si ce sa fac? As putea infige un cutit in pieptul cuiva si rosti: „I’d say stick around!!“. Cred ca pot s-o fac. Oare as obtine rolul? Si in cati ar trebui sa var cutitul pentru ca pretul meu sa creasca? Daca spuneti „trei“, as spune „ok“… Dar asta e o conversatie obscena. Ar trebui sa puneti in paranteza ca am ras, sa nu se creada ca am vorbit serios… (Deci, Rade.)