Un veteran al cartii, Radu Mares a vazut multe, atat ca scriitor, cat si ca director de editura sau redactor de revista literara. A publicat si inainte si dupa ’89, s-a invartit prin cenacluri si a cunoscut gustul premiilor literare. Astfel, poate fi considerat unul dintre cei mai buni cunoscatori „din interior“ ai peisajului […]
Cred ca cel mai cinstit ar fi sa incep cu un avertisment: Radu Mares este genul de scriitor care isi premediteaza indelung opera. Altfel spus, e un autor periculos pentru cititorul care nu-si propune decat sa ii survoleze o carte. Nu va reusi. La el lectura pe sarite nu tine si nici cea pe diagonala nu merge. Dar cu toate acestea, […]
Daca as fi vazut sub titlul Soacre si nurori semnatura unui autor strain, n-as fi simtit niciodata imboldul de a citi o asemenea carte. As fi catalogat-o rapid ca apartinand nesfarsitei serii de volume dubioase care iti promit o viata mai buna de indata ce le termini de citit. Asta e, fiecare cititor are stereotipiile lui. […]
Cumplit exercitiu de autocontrol sa scrii despre cartea cuiva care a ajuns sa te enerveze! Sugubina lui Mircea Diaconu este un exemplu. Pentru ca, hai sa fim cinstiti, nu este intotdeauna simplu sa separi opera de persoana autorului. Fie, putem incerca de dragul operei!

Pana nu demult, nu l-a stiut mai nimeni de […]

Axa lupului de Sylvain Tesson este o carte perfect atipica. Poate fi incadrata unde va convine: merge foarte bine ca roman de aventuri, functioneaza ca jurnal de calatorie, o puteti pune in raftul cu si despre literatura gulagului, deci isi gaseste locul si printre cartile de istorie, fiind totodata foarte la locul ei in […]
In 1995 a castigat Premiul Nemira la sectiunea „Purgatoriu“, cu Asteptarea Regelui Pescar, roman care avea sa ii fie publicat in 1996. A trebuit sa mai treaca inca zece ani pana sa publice em>Scandurica, un roman cu si despre adolescenti, scos la Polirom. Apoi a stricat ceea ce parea sa fie regula „un roman pe […]
Sint doi si sint din Dorohoi. Luati separat, unu-i Bobo si altu-i Bobi. Luati impreuna, sint Fara Zahar. Da, trupa aceea care este precum ciorba de burta: ori n-o suporti deloc, ori esti innebunit dupa ea. Adica fie nu le gusti umorul – caz in care este posibil sa ai o problema –, fie te strici de ris la fiecare concert de-al […]
In general, hai sa fim sinceri, cam avem o problema cu vedetele care simt ele asa, la un moment dat, ca ar trebui sa scrie o carte. Nu stim de ce li se intimpla una ca asta, dar, daca nu reusesc sa se abtina si se scapa la scris, de obicei ies destul de sifonate din poveste. De ce? In principal pentru ca ele detin deja celebritatea […]
Nu stiu altii cum sint, insa eu, cind ma gindesc la ultima – de fapt, de acum penultima! – caramida citita, imi aduc aminte de Versetele satanice ale lui Rushdie (650 de pagini/format mare). Nu stiu daca se pune si Matei Brunul al lui Teodorovici (400 de pagini/format la fel). Dar daca ar fi sa vorbesc despre […]