O revelatie cartea lui Mariusz Szczygiel! Cine a scris in „Le Monde“ despre ea, spunand ca nu e o carte, ci e o bijuterie, n-a exagerat deloc. Jurnalist polonez de investigatie, prezentator al unui talk-show de succes, Szczygiel (am sa-i spun autorul polonez de acum inainte, ca sa sar peste orgia consonantica pe care-o implica […]
O cronica serioasa a acestei carti ar trebui sa inceapa, bineinteles, cu o contextualizare a creatiei si a existentei lui Eugen Cioclea. Dat fiind ca, venind din partea mea, ar avea un pronuntat caracter amatoristic, ii las pe specialisti sa faca treaba asta. Ma refer aici la scriitorii basarabeni, care stiu mult mai bine decat mine […]
Oricit de stupid si, oarecum, comun ar suna, trebuie sa spun ca aceasta noua carte a Anei Maria Sandu imi
pare un act de curaj. Pentru ca, daca mai era nevoie de inca o dovada, scriitoarea refuza din nou sa puna genunchiul in pamint in fata audientei si isi continua o cariera literara cu totul aparte, marcata de inteligenta, discretie […]
Dat fiind ca, in mod cert, nici un cititor, oricit de profesionist si de industrios s-ar pretinde, nu poate acoperi intreaga productie literara a unui teritoriu pe parcursul unui an, aceste retrospective, cu varianta lor criminala numita TOP literar, sint niste enumerari care aduna laolalta lucruri auzite cu lucruri citite si cu figuri […]
„Daca vrei sa scrii un roman gay adevarat, trebuie sa mai umbli la stilul acela incarcat si ultra-metaforizat“, se spune ca l-ar fi sfatuit Isherwood pe Edmund White. Sfat din care s-a nascut A Boy’s Own Story, unul dintre cele mai bune romane gay ale secolului trecut, unde White isi intrece maestrul de departe.
Problema […]
Sint carti unde, dupa citeva rinduri, iti devine evident ca subiectul, tema sint atit de putin importante sau ca sint montate de scriitor doar pentru a putea aseza pe scheletul lor carnea scriiturii si pielea stilului. Astea sint cartile mari. Da, suna a cliseu neo-con, dar cred cu tarie in marile carti. Cred cu tarie ca Flaubert […]
Poezia lui Emanuel Guralivu s-a schimbat la fata. In comparatie cu Trupul meu dimineata (Vinea, 2008), volumul sau de debut, unde expresionismul luxuriant, dorinta de a spune tot, de a o face apasat si de a nu lasa nimic neprecizat transformau poemele in confesiuni de multe ori obositoare, Un boxer cu pumnii fragili […]
Urmindu-si propria logica, propria coerenta, ale caror radacini pot fi urmarite cu pasiune de arheolog inca de la seymour: sonata pentru cornet de hirtie (2005), noul volum al lui v. leac aduce, cred, ceva in plus poeticii scriitorului aradean. Obsedat inca de la inceputul carierei literare de o varianta dramatica a poeziei […]
Intregul volum al lui Viku Zen este o lunga, lunga arta poetica. Ceea ce n-ar fi rau, in prezenta poeziei. Numai ca aceasta apologetica pusa la picioarele existentei de hippy intirziat e insailata din imagini ce par poetice autorului si cunoscutilor sai, poate, iar atitudinea lui in fata creatiei nu reuseste sa fie mai mult decit […]
Da, stiu ca titlul denota prea mult orgoliu, insa, pus in context, s-ar putea sa nu fie atit de ultragiant. De ce? Pentru ca ceea ce fac nu e mai mult decit aplicarea metodei idiosincratice a lui Nabokov, la care ader cu toata fiinta. Iar metoda lui Nabokov nu e altceva decit adaptarea/adoptarea Crezului flaubertian: stilul e structura. […]