„Dragostea ca opoziție, dar imposibilă. Să n-o mai cercetez? S-o primesc. Supraputere în creație.“ (Carnete III, martie 1951 – decembrie 1959, traducere din limba franceză de Micaela Ghițescu, ediţie îngrijită, cronologie şi note de Marina Vazaca).
Diferența dintre jurnal, […]
Interviu cu scriitorul Florin Irimia – „Scriitorul e un medium într-o ședință de spiritism fără public”
Cu proza lui Florin Irimia îmi place să-mi dau rendez-vous, dacă îmi este permis să folosesc un franțuzism. Când și când, mă întorc la proza lui scurtă tocmai pentru că reușește să mă scoată de pe linie, sau, dacă vreți, să mă așeze pe sensul de mers necesar la acel moment. După Misterul […]
Am cunoscut-o târziu pe Marina Cantacuzino cu Iertarea sa, trecând prin grile multiple. Prin 2000 căutam L’ironie ou la bonne conscience de Vladimir Jankélévitch (apăruse în 1936 în limba franceză, mult mai târziu fiind tradusă în italiană, sârbă și germană). Așa am dat peste volumul lui […]
În aprilie 2022, la Teatrul German de Stat Timișoara avea loc premiera spectacolului Oameni. De vânzare, în regia lui Carmen Lidia Vidu. Un spectacol înscris în registrul teatrului documentar, despre care am scris la momentul respectiv pentru Bookhub.ro. Aici însă vreau să fac legătura cu subiectul pe care […]
De-a lungul timpului epistolele s-au dovedit a fi cea mai bună (sau cea mai rezistentă?) formă de comunicare. Indiferent pe ce suport au fost scrise, indiferent de forma de redactare sau de motivul pentru care au fost elaborate, scrisorile s-au dovedit a fi cele mai potrivite forme de conservare a ideilor emitenților. Expeditorii, […]
Ca niciodată, o să încep cu sfârșitul: în unul din textele care se regăsesc în Addenda cu extrateritoriale, capitol ce încheie Provence, ținutul secret (apărut la Editura Polirom în 2023), Ioan T. Morar menționează când a început de fapt relația dintre el și Provența. O poveste ale cărei […]
Într-o epocă în care ne întrebăm cum să facem distincție între o informație falsă și una adevărată, a întreține pasiunea pentru artă și studiul istoriei artei devine sinonimul perfect pentru „nebunie“. Dacă ne gândim că și studierea istoriei nu se mai realizează după criteriile cronologice – atât […]
Rareori mi s-a întâmplat să fiu fascinată până la seducție totală de un text din zona nonficțiunii, cum mi-a fost cu Acasă. O istorie a vieții private. Sunt la prima întâlnirea cu Bill Bryson (mea culpa) și sunt convinsă că nu mă voi opri la acest prim volum.
De profesie jurnalist, Bill […]
Când am văzut cele trei volume scrise de Barry Strauss, apărute recent la Editura Polirom, memoria afectivă mi s-a reactivat instantaneu, astfel încât aproape că am retrăit o parte din anii studenției. Chiar dacă au trecut mai bine de 20 de ani de la terminarea facultății, țin minte și acum un seminar de […]
Amin Maalouf este genul de scriitor despre care ți-e frică să scrii. Îi înțelegi ideile de la prima lectură, îți dorești să-i reiei eseurile pentru că totul e atât de bine explicat, argumentat și exemplificat, încât îți spui „trebuie să-l recitesc“. Situația se complică când trebuie să vorbești […]