Două sunt, în România, perioadele de maximă intensitate în care se derulează reuniuni festivaliere, iar aglomerarea calendaristică e motivată de determinări obiective.

Lunile de primăvară și de toamnă înscriu manifestări de gen în majoritatea așezămintelor scenice, unele mai ambițioase, altele mai […]

În timp ce pregăteam această scrisoare pentru melomani, menită să vă recomande un set de 11 discuri apărut recent, în ma­joritatea lor înregistrări inedite, mă gândeam că numele violonistului Franco Gulli (1926-2001) a fost întotdeauna legat pentru mine de cel al anilor italieni ai lui Sergiu Celibidache și, în […]

S-a terminat cea mai agitată campanie din ultimii ani. Dacă te uiți pe Facebook, ai crede că prezența la urne va trece de 60 la sută. Adică aproape de participarea la prezidențialele din 2014.

Aceasta este însă întrebarea pentru orele rămase până la scrutin: cât de mare va fi prezența la vot? Dacă va […]

Acum aproape treizeci de ani, imediat după revoluția din 1989, am primit o invitație să merg în Germania proaspăt reunificată.

Din fericire, în Timișoara exista un consulat german, așa că, spre ușurarea mea, nu trebuia să merg până la București pentru viză. Și, tot spre ușurarea mea, aveam și garanția. […]

Un hol lung, cumva luxos, care distonează puternic cu îmbrăcămintea lui Mircea: salopete pline de praf și de ciment, cizme electroizolante. Stă pe o bancă, vorbind cu un alt om îmbrăcat mai elegant, dar evident sărăcăcios, cu sacou de la second-hand.

— Dom’ Nicu, eu am așa: pa­truș­cinci de ani de […]

„Slăbiciunea pentru o manea ascultată la băutură l-a trimis în mormânt pe un tânăr din Bacău“, spune Andreea Esca în știrea (din 16 septembrie 2014) care l-a determinat pe Nicolae Constantin Tănase să vrea să facă un film despre acest caz.

Cineastul a fost intrigat că știrea scotea în evidență […]

Cine ezita până deunăzi să creadă că extratereștrii există, se poate scutura de orice îndoială și, făcând o plecăciune convențional respectuoasă, e liber să intre în lechtodromul din Seini, Mara­mureș, unde oficiază taraful profesionist de zbânțuit ființele nițeluș deplasate, Dirty Shirt.

Însă […]

Știm sau vom ști în curând cum se încheie Urzeala tronurilor, unul dintre cele mai iubite și analizate seriale din ultimele decenii.

Vom petrece câteva minute bu­curoși sau triști pentru soarta personajului nostru preferat. Apoi vom ieși la cafea, mai scriem ceva pe Facebook și trecem la alte capitole […]

Am fost întrebată de nenumărate ori dacă în România există o inflație de actori și cât de greu le e absolvenților să își găsească locul într-un perimetru destul de aglomerat. În care, pe lângă talent și pregătire, e nevoie și de puțină șansă. Dar și de flexibilitate, și de o creativitate de tip pragmatic, […]