„Teatrul, această minunată născocire a su­fletului omenesc“, cum scria într-un număr din „Timpul“ în 1878, s-a aflat în sfera preo­cupărilor lui Mihai Eminescu din perspective multiple. Poetul a fost sufleor și copist, a făcut traduceri, a scris texte teatrale, avea în plan o serie de proiecte dramatice, dar […]

Puține sunt trupele care de-a lungul unei cariere cu peste 15 albu­me (de studio sau live) și-au schim­bat direcția muzicală fără să dea impresia că se află în trea­bă doar pentru că așa cere moda.

Norvegienii reuniți acum aproape un sfert de veac sub titulatura Ulver – „lup“ în graiul locului […]

Doamna ministru minte, nu mai pot lucra cu ea. O zice chiar premierul României, Mihai Tudose. De partea cealaltă, ministrul Carmen Dan iese la ceas de seară pentru a ne povesti că primul-ministru spune niște gogomănii. Cine are dreptate și cine minte dintre cei doi? În ce țară un premier rostește vorbe grele despre un […]

În ultima vreme mă încearcă din când în când un regret anume: că nu mai pot participa la demonstrațiile de protest împotriva puterii politice de azi, tocmai într-un moment în care România e pe cale să devină o autocrație cu tentă mârlănească.

Cum de un an și jumătate am devenit tată, mă străduiesc […]

Într-o vreme când epitetul de „fantastic“ pare rezervat doar supereroilor din me­gaproducțiile hollywoodiene, chilianul Sebastián Lelio, cunoscut pentru interesul față de complexitatea și forța personajelor feminine (vezi precedentul său film, Gloria), surprinde eroismul feminin „banal“, lipsit de efecte […]

Ca să ne bage cât mai multă „știință“ în cap, programele din învățământul preuniversitar ajung să ne traseze în memorie niște scheme, simplificări de care nu mai scapi toată viața. Dacă în cazul științelor exacte metoda se dovedește eficientă, în cazul umanioarelor treburile se complică teribil. Se […]