N-ar trebui să fie așa. Momentul ăsta ar fi fost un bun prilej de bilanț, de evaluare a parcursului țării în cei o sută de ani de când există România ca stat suveran, unitar și cât de cât stabil. Și totuși am senzația că, dincolo de retorica patriotardă, unde nu putea lipsi refrenul extrem de discutabil „Noi […]
Cu alte cuvinte, e o decizie gândită, parte a unei strategii mai ample, sau pur și simplu a simțit că e cazul să mai spună și nu PSD-ului? Cert este că mișcarea preșe­dintelui Klaus Iohannis a fost o surpriză pentru toată lumea. Nici susținătorii săi nu se așteptau la trezirea Cotroceniului, însă nici […]
Ideea organizării unei asemenea competiții a fost a lui Alessandro Martinez, colaborator apropiat al lui Carlo Ripa di Meana, acum secretar general al ONG-ului de interes european care girează întreaga logistică de acordare a premiilor, în parteneriat cu alte organisme de nivel similar (Asociația Europeană a Festivalurilor, […]
Și mă întreb ce fibră necunoscută o fi ascunsă în mine încât să vibreze la această muzică, una pe care nimic din ascendența mea n-o presupune, nimic din expe­rien­ță nu o susține, nimic din edu­cația celor șapte ani de acasă n-o anunța. Am scris cândva că bluesul este forma disperării. O disperare ce, […]