Am ajuns în Leipzig foarte târziu, scăpărând de foame. Am aruncat bagajul pe hol și-am plecat în oraș să rezolv problema. Totul închis, un oraș aproape pustiu, traversat în mod bizar de tramvaie, unul după altul, și la miezul nopții.

Și-am ajuns la gară, că era aproape. Și-am văzut un homeless vorbind […]

Mama face mâncare. Spun că mă duc până în grădină, până „devale“ (cum numeam locul în copilărie, într-un singur cuvânt, reprezentând casa și gospodăria bunicii). Iau cu mine și aparatul foto. Pozez aria pe care a fost casa. Pentru un străin, nici n-ar părea că acolo a fost odată o casă, o gospodărie […]

Într-un mall din marginea orașului, aglomerație, omor. Observ că-s mult mai multe mămici cu copii decât de obicei. E cam frig afară, n-au unde să-i ducă, îi plimbă pe-acolo probabil. Sau o fi de la mărțișoare. „Ce-i aia, mami, căluțu’?!“ „Da, mami, căluțu’, zi și tu: căluțu’“ „Nu, nu, caca, […]

În Generală, pentru mine și prietenii mei nu era niciodată suficient de frig, destul viscol, mă rog, nu aveam îndeajuns de multe dezastre naturale. În iernile ca acum, te trezeai la șapte dimineața, auzeai la radio că-s minus douăzeci de grade afară și exclamai nemulțumit:

— Ăsta-i frig?! Niciodată […]

Au trecut două luni de când am intrat în Centenar și se prevăd deja limpede liniile mari în care se vor desfășura evenimentele dedicate sărbătoririi. Zic și eu la întâmplare:

– Te Deum CENTENAR. Prea­sfin­ția Sa și mai multe fețe bisericești vor da cu agheasmă o statuie. Se vor recita versuri și […]

O elevă de 14 ani din Târgoviște a devenit încet-încet vedetă, etalon al luptei cu sistemul educațional românesc. De la simple postări pe Facebook a trecut la blog cu domeniu personal, apoi la interviuri ample în emisiuni radio-TV. Bă, zic, hai să văd și eu ce scrie „eleva fenomen“ în lupta cu sistemul.

Ce […]

— Lasă-mă, frate, cu prostiile, cu cultura, cu festivalurile, cu știința, cu cercetarea și cercetătorii! România nu are acum nevoie de așa ceva, nu trebuie să dea bani pe prostii. Trebuie să facem ceva să fim în rând cu lumea, pe urmă mai vedem noi cu e cu știința și cultura.

— Dar de ce are nevoie […]

Tânărul ajunge alergând în staţie, inspiră şi expiră adânc, apoi distinge ca prin ceaţă o bătrână de la ţară, cu capul legat strâns, sub gât, cu un batic.

Lângă ea e un coş de papură. Nu vrea să o sperie, să pară vreun beţiv pregătit să o atace, aşa că, pe ultimii metri, încearcă să păşească […]

1.

— Ce mai faceți, dom’ Florin? mă salută vecinul.

— Pe-aici. Mă obișnuiesc cu frigul.

  Pare cumva bucuros că mă vede, dar și altcumva supărat. — Da’ ce m-ai băgat în spe­rieți, dom’ Florin! Mi-ai tras o spaimă! — De ce?! — Păi, ai plecat de-acasă fără […]

Pentru că m-am blocat cu ma­șina în zăpadă și m-am chinuit vreo trei ore s-o scot până acasă, nu mai am timp să scriu povestea pentru „Supliment“ la deadline. Mă gândesc că poate o fi existând unii curioși care se întreabă ce e aia o idee de carte sau de film, de unde pornesc cărțile și filmele. […]