Era inevitabil ca Abraham Lincoln sa nu ajunga si vinator de vampiri intr-o buna zi, dar asta nu i se datoreaza nici lui Burton, nici lui Bekmambetov, ci lui Seth Grahame-Smith, autorul romanului Abraham Lincoln: Vampire Hunter, publicat in 2010. Umorul cartii se pierde pina la pinza ecranului, iar lupta impotriva discriminarii rasiale vazuta ca razboi cu vampirii e un artificiu de efect care ne permite sa il punem pe presedintele american – ca si mitul vampirilor – intr-o noua perspectiva. Lui Bekmambetov (ajutat, presupunem, de Burton) ii reuseste insa recrearea unei epoci care rareori a parut autentica pe ecran. In 3D si cu toata desfasurarea de forte a unui film de 69 de milioane de dolari, New Orleans-ul arata “ca de la mama lui”, avind mai degraba coloritul unui desen de epoca decit tusa grandilocventa a productiei de buget mare. In general, filmul are aceasta capacitate de a putea recrea o lume. E un lucru la care te gindesti in timpul proiectiei: stimulat de nevoia de a face bani, cinematograful a ajuns la o dezvoltare tehnica ce ii permite sa recreeze trecutul. Totul e ca printre toate aceste filme comerciale puse pe cistig sa se strecoare si filme cu alta miza (totusi cu o miza ceva mai mare decit Inception, care e pina la urma o colectie de teme si clisee).
Abraham Lincoln: Vinator de vampiri nu e nici rupt din cer, nici de aruncat la gunoi. Pretentiile lui sint oneste in raport cu ce ofera. Isi propune sa lanseze o serie, e adevarat – si o face promitator, desi nu inoveaza. Ce ii iese e o anumita rigoare formala (Rondul de seara era incarcat si intunecat), o grija pentru verosimilitate istorica si o atentie mai mare decit la alte filme similare acordata actorilor. Nu incape vorba, efectele speciale au avut parte de un tratament special. Dar, pe linga coregrafierea scenelor de actiune, exista un interes aparte ca spectatorul sa nu plece din sala fara sa nu fi gustat lucruri facute profesionist, desi dupa reteta.
Vampirii nu au de gind sa ne lase
Filmul ii da primul rol important lui Benjamin Walker. Nu faptul ca e ginerele lui Meryl Streep il recomanda pentru rol, ci fizicul sau retro de gentleman binecrescut, care se ghideaza dupa un cod moral riguros. Inalt ca bradul, Walker are ceva din politetea lui James Stewart, desi l-ar putea juca la un moment dat si pe fiul lui Liam Neeson, cu care seamana. Oricum, ocupatiile nocturne ale eroului ii dau un aer de Spiderman, iar filmul speculeaza prea putin umorul iesit din frecarea dintre postura de ucigas de vampiri si aerul candid al vinzatorului de magazin. Actorii care ii tin companie lui Benjamin Walker poarta si ei in fizic amprenta trecutului, scoasa in evidenta de machiaj si de costume. Dominic Cooper, Mary Elizabeth Winstead, Rufus Sewell, Anthony Mackie si prea putin folositul Marton Csokas completeaza o distributie bine aleasa, care prefera actori de plan secund sau prea putin cunoscuti, dar care sa intre perfect in rol.
Oricum, e evident ca vampirii nu au de gind sa ne lase. Genul a incercat in acest an sa se spele de “rusinea” in care l-a tirit seria Amurg. Iubitorii traditionali de vampiri se asteptau ca Umbre intunecate/Dark Shadows sa readuca genul la gloria de altadata, dar Tim Burton nu a facut decit o revizitare semi-respectuoasa, semi-parodica a clasicilor, adaugind si un comentariu hazliu despre relatia trecut-prezent. Iesit la o luna distanta, filmul lui Timur Bekmambetov se straduieste si el sa ne stearga din minte imaginea vampirilor eco din seria care isi va da obstescul sfirsit in noiembrie, dar deviaza mitul pe o traiectorie noua. Ce nu inteleg, poate, cei care duc dorul vampirilor de odinioara este ca, desi nemuritori, acestia ramin in timpul lor. Fiecare epoca are vampirii pe care ii merita – de aceea mitul ramine mereu proaspat.
Abraham Lincoln: Vinator de vampiri/Abraham Lincoln: Vampire Hunter, de Timur Bekmambetov. Cu: Benjamin Walker, Dominic Cooper, Mary Elizabeth Winstead, Rufus Sewell, Anthony Mackie, Marton Csokas