Tomas Zmeskal: „Uram literatura rusa, asa ca a trebuit sa revin asupra acesteia mai tarziu“
Prima dumneavoastra carte, Scrisoare de dragoste in scriere cuneiforma, a fost declarata un „succes peste noapte“ si o „senzatie literara“. Cum va simtiti ca senzatie literara?
Mi-a luat mult timp sa ajung acolo, pentru ca editorii nu au vrut sa imi publice cartea timp de cinci ani, deoarece structura cartii a fost considerata neobisnuita pentru piata de literatura ceha. Dupa publicare, am fost surprins de succes, editorul a fost de asemenea surprins, s-au vandut in primul an 10.000 de exemplare, ceea ce in Cehia e foarte bine. Acum ma simt bine, pentru ca primesc oferte de la editori care inainte m-au refuzat.
Care au fost motivele concrete pe care le-au invocat pentru refuzul lor?
In principiu, mi s-a spus ca nu am o structura cronologica lineara, dar pentru mine e important nu doar subiectul despre care scriu, ci si cum scriu. Cred ca azi, din cauza televiziunii, exista o presiune pentru povesti reale si daca narezi o poveste ca si cum am fi in secolul al XIX-lea, nu e perceputa corect. Dar scena literara ceha este un pic conservatoare. Exista acum, daca nu o schimbare completa de generatie, cel putin o schimbare de stil. Iar eu am incercat sa deschid o usa spre aceasta schimbare. In plus, cred ca editorii i-au subestimat pe cititori, au crezut ca structura romanului ar fi prea grea pentru ei. Dar cititorilor le-a placut, deci este o greseala sa-i subestimezi pe cititori.
Cum se poate obtine un astfel de succes?
Nu cred ca exista o reteta pentru asta. Sunt atat de multe carti bune care raman nevandute si despre care publicul nu stie. Chiar si in Cehia, exista cinci-zece scriitori foarte buni pe care toata lumea ii respecta, dar care nu au avut noroc si nu au atras atentia. Cred ca e in mare parte vorba de noroc. Eu am avut noroc ca un foarte important critic ceh, faimos pentru ca este foarte dur – rar lauda pe cineva –, m-a laudat pe mine. Iar acest lucru a atras atentia.
Ati fost comparat cu scriitori cehi renumiti, precum Hrabal, sau cu Salman Rushdie. Scriitorii romani v-au comparat cu Gogol sau Cehov. Cum vi se par aceste comparatii?
Eu predau creative writing si despre proza scurta. Iar cand vine vorba de proza scurta, trebuie sa te raportezi la Cehov. Acesta este pur si simplu un maestru stralucit, este absolut uimitor. Este foarte precis in imaginatia sa, dar cititorul nu este fortat sa ramana in aceste rigori, ii raman spatii pentru propria imaginatie. Noi, in Cehoslovacia si in Republica Ceha, ii uram pe rusi. Asa ca abia dupa ce am facut 20 de ani, am inceput sa il apreciez pe Cehov. Era obligatoriu la scoala, dar uram literatura rusa, asa ca a trebuit sa revin asupra acesteia mai tarziu.
Ati debutat la 42 de ani. De ce atat de tarziu?
Trebuie sa tinem cont ca am avut o amanare de cinci ani, pentru ca nimeni nu a vrut sa imi publice cartea. Dar am scris inca de la 20 de ani, desi nu am publicat, nu am devenit oficial. Am scris proza scurta, deci se poate spune ca am inceput mai devreme.
Ati plecat din Cehia la finalul regimului comunist, in 1987, dar v-ati intors in tara dumneavoastra dupa zece ani in care ati locuit la Londra. De ce ati revenit in Cehia?
M-am intors pentru mama mea, care locuia in Praga. Ea imbatranea si voiam sa fiu mai aproape de ea. Pe vremea aceea, nu existau zboruri ieftine, era foarte dificil de calatorit. Daca ar fi situatia de acum, cand exista zboruri ieftine, nu cred ca m-as fi intors, de fapt. Dar atunci, un zbor costa cat doua salarii de-ale mele. In plus, mamei mele nu ii place sa calatoreasca, asa ca nu a venit niciodata sa ma viziteze la Londra. Initial, imi propusesem sa raman la Praga doar un an. Apoi, mi-am dat seama ca nu e asa rau si ca am ramas. Si desi la inceput mi-a lipsit Londra, am ajuns sa imi placa in Cehia.
Vi s-a reprosat ca exista o influenta a literaturii anglo-saxone asupra scrisului dumneavoastra, iar in replica ati afirmat ca nu ati fost constient de aceasta influenta.
Am studiat literatura engleza, deci nu aveam cum sa nu fiu influentat. Inainte sa mi se publice prima carte, mi s-a spus ca descrierile mele sunt desprinse din Dickens si ca nu pot sa fac asta in literatura ceha. Mi s-a transmis sa scriu ca Jan Neruda sau alti scriitori cehi, sa rescriu cartea. Dar eu m-am incapatanat sa o scriu asa, sa ma joc cu stilurile, e important contrastul, consider ca te imbogatesti daca ai de a face cu mai multe traditii. Literatura ceha are o traditie lunga, dar este intrerupta. Asa ca scriitorii cehi simt nevoia sa se raporteze la cel putin o traditie literara care sa fie continua. Eu nu am dorit sa fac compromisuri, nu am vrut sa schimb nimic.
Dar v-ati pastrat aceasta conceptie si pentru celelalte carti pe care le-ati scris?
In a doua carte, structura a fost continua si am vrut sa o fac asa. Iar cea mai recenta carte este foarte diferita – a fost numita roman documentar – pentru ca e non-fictiune, dar unii afirma ca o citesc ca pe o fictiune. Din perspectiva mea, pentru ca am studiat literatura, pentru ca discut despre literatura, cred ca structura literara este o conventie, iar cand aceasta conventie devine prea folosita si publicul se obisnuieste cu ea, nu mai este atractiva. Asa ca trebuie sa reactionam. Daca vrei sa scrii realistic, nu poti folosi instrumente de secolul al XIX-lea.
Martin Vopenka: „Un roman pe hartie nu poate fi inlocuit de forma sa electronica“
Mi-ati fost descris ca un prieten al Romaniei, ati venit de peste douazeci de ori aici. De unde aceasta deschidere si prietenie fata de Romania?
Primul moment in care am facut cunostinta cu Romania a fost in anii ’80, pe vremea cand eram student si nu exista posibilitatea de a calatori decat in tari comuniste. Dintre toate locurile pe care le-am vizitat, Romania avea cele mai mari deosebiri fata de ce stiam eu din tara mea. Desi a existat aici dictatura pe care o stim foarte bine, eu m-am simtit foarte liber in muntii si satele din Romania. Asa ca mi-a placut sa revin, cu atat mai mult cu cat am stabilit niste contacte umane foarte cordiale prin satele in care am fost.
Faptul ca v-a placut mediul rural romanesc e vizibil si din faptul ca o parte din actiunea unora dintre romanele dumneavoastra se desfasoara si in acest spatiu. De ce ati preferat totusi o lume a saraciei?
Pentru mine exista o diferenta intre saracie si starea de saracie, intre mizerie si saracie. Saracia poate sa fie fericita. Am perceput faptul ca Occidentul este foarte indepartat de izvoarele, sursele, naturale ale civilizatiei. Viata la tara a avut, la timpul ei, o anumita randuire, o structura care a fost respectata.
Aceasta perspectiva este mai veche la dumneavoastra. Ati declarat in 2012 ca in Vest oamenii nu se mai simt liberi, deoarece acolo totul functioneaza perfect, iar in Est este mai mult spatiu pentru libertatea interioara.
Cred ca ar trebui ca in viitor dezvoltarea si evolutia tehnica sa se desfasoare in paralel cu pastrarea structurilor noastre interioare. De exemplu, cand particip la targuri de carte, intalnesc diversi manageri si eu cred ca ocupatia lor este lipsita de esenta.
In ce sens?
Am impresia ca ei incearca sa ajunga la parametri economici, la o anume eficienta economica, fara a se mai gandi la relatiile umane, la relatiile de familie sau de dragoste, chiar.
Sunteti si dumneavoastra manager de editura. Ati afirmat ca publicati si multe carti comerciale, pentru ca acesta este un mod „de a aduce bani familiei“. Asadar, e un compromis care nu poate fi evitat?
Din punct de vedere economic, nu as putea trai din scris, deoarece scriu cu foarte multa profunzime, cu foarte multa minutiozitate, ceea ce inseamna ca scriu un roman in doi-trei ani. Asadar, familia mea nu poate astepta in timpul asta sa imi apara mie o carte, pentru a castiga niste bani. Dar eu inca sper ca unele dintre romanele mele vor ajunge bestseller-uri mondiale si ma vor ajuta sa traiesc numai din scris.
Dar nici editura nu poate trai doar din romane de calitate, observ. Cartile comerciale sunt, in general, percepute ca fiind de calitate redusa.
Nu as considera-o de calitate inferioara. Editez literatura faptica si in fiecare an caut si cateva titluri de literatura buna. Mai ales, editez literatura pentru copii si tineret, care este intotdeauna de calitate, pentru ca nu poti face altfel in acest domeniu.
Sperati ca romanele dumneavoastra sa devina bestseller-uri internatioanale, dar in acelasi timp ati remarcat ca volumele scrise de dumneavoastra se gasesc foarte greu in alte limbi. De ce?
Greutatea vine tocmai din faptul ca scriu in limba ceha si nu exista in lume foarte multi traducatori din limba ceha. Romanul meu A cincea dimensiune va aparea in traducere in limba engleza, in Marea Britanie, si am terminat de curand un roman, Planeta albastra, care are 700 de pagini si care cred ca are toate premisele sa devina un titlu cunoscut. Problema e cine o sa aiba indrazneala sa traduca un roman de 700 de pagini.
Sunteti si editor, si scriitor. Din aceasta pozitie a dumneavoastra – in ambele tabere – cum vedeti viitorul cartii pe hartie?
Am ajuns la concluzia ca un roman pe hartie nu poate fi inlocuit de forma sa electronica. Aceasta poate, cel mult, sa il completeze. Dar hartia ramane forma de baza. De exemplu, anul trecut, in Marea Britanie, dupa unele date statistice, numarul de carti in forma electronica nu a mai crescut, in schimb a reinceput sa creasca cu 5% numarul celor pe hartie. In Franta, cartile electronice nu trec de nivelul de 5% din piata. In Cehia, ca si in Romania, ne aflam, deocamdata, inca in faza de crestere a numarului de carti online, dar, daca respectam tendinta din Vest, probabil ca aceasta crestere se va opri la un moment dat.
Katerina Tuckova: „Cel mai prost sta poezia, unde se vand maximum 100-200 de exemplare“
Al doilea roman al dumneavoastra, care a primit in romaneste un titlu foarte frumos, Dumnezeitele din Moravia, a fost declarat bestseller-ul absolut al literaturii cehe din ultimii ani. Care sunt ingredientele pentru „bestseller absolut“?
Nu pot spune in general, dar in cazul meu a contat faptul ca exista un public larg atras de subiectele din zona ezoterica, iar pentru publicul de specialitate a fost atragator pentru ca am avut si o abordare stiintifica, bazata pe o documentare temeinica. Nu a fost literatura pura, e o combinatie de povesti si extrase din arhiva securitatii noastre, STB sau marturii si rapoarte medicale, pentru ca una dintre aceste dumnezeite a fost inchisa intr-un spital de psihiatrie. Acolo a fost tinuta de un medic psihiatru care colabora cu STB. In anumite recenzii, chiar mi-a fost imputat ca am folosit prea mult material documentar, dar pe mine tocmai asta m-a fascinat cel mai mult, sa descopar caile prin care fostul regim comunist urmarea povestile private de viata.
Ati mentionat, la un moment dat, ca nu stiti cum v-ati fi comportat intr-o situatie similara, daca ati fi trait in acel regim.
Eu sunt de-a dreptul bucuroasa ca nu a trebuit sa traiesc in comunism, intr-un regim in care existau restrictii. Cred ca e foarte dificil sa fii tot timpul sub presiune, sub amenintare, tu si toata familia, un lucru foarte greu de indurat.
Cartea a devenit o piesa de teatru si un scenariu de film. Ce credeti ca s-a pierdut si, mai ales, ce s-a castigat prin aceste transferuri?
Sunt foarte multumita de prelucrarea pentru piesa de teatru, deoarece cred ca este o piesa solicitanta pentru actori, caci dureaza trei ore jumatate. S-a pierdut in primul rand toata munca mea de a face citibile toate informatiile adunate, insa o alta forma de exprimare a artei transmite altfel emotia, foloseste muzica si imagini, si este o experienta foarte puternica. Piesa de teatru este itineranta, circula in mai multe orase din Cehia si astfel este popularizata cartea mea. Daca s-ar reusi o transpunere filmica la fel de reusita, as fi multumita.
Ce inseamna, pentru Cehia, un bestseller absolut?
Republica Ceha este un spatiu mic, cu foarte putini cititori, asa incat cifrele noastre poate nu par la fel de mari in comparatie cu literatura anglo-americana, de exemplu, sau cea germana. La noi, se considera ca este o vanzare buna daca se depasesc 5.000 de exemplare si este bestseller daca depaseste 10.000 de exemplare. Eu sunt bucuroasa ca am reusit sa depasesc aceasta cifra, am vandut 107.000 de exemplare. Dar nu vreau sa fac caz de acest lucru.
Sursa de inspiratie pentru primul dumneavoastra roman, Expulzarea Gertei Schnirch, a fost chiar apartamentul in care ati locuit in Brno. Acea locuinta „a asistat mai intai la expulzarea familiilor evreiesti care au locuit acolo, de catre germani, care au fost la randul lor alungati la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in timpul asa numitului «transfer salbatic», si inlocuiti de familii cehesti“, dupa cum afirmati pe site-ul dumneavoastra oficial. S-ar putea spune ca ati fost norocoasa sa gasiti o poveste chiar in propria casa.
Depinde de cum privesti lucrurile. Problema expulzarii era de foarte mult timp cunoscuta in Cehia, dar nu era abordata de scriitori. E valabil si in cazul dumnezeitelor, acestea au existat la noi din timpurile vechi, insa nimeni nu a abordat problema. Si tema cartii pe care o scriu acum, despre situatia bisericii catolice oprimate in regimul comunist, s-a discutat de foarte mult timp in cercurile de specialitate, dar nimeni nu s-a gandit sa o puna intr-un roman.
Ati debutat ca scriitoare de proza scurta, un gen care, in Romania, nu are mare succes la public. Care e situatia in Cehia?
Este mai greu sa te impui pe piata cu o carte de povestiri, pentru ca acestea se cumpara doar de la autorii deja consacrati. Si, evident, cel mai prost sta poezia, unde se vand maximum 100-200 de exemplare.
Sunteti si curator de arta. Cum se influenteaza reciproc cele doua cariere ale dumneavoastra, cea de scriitoare si cea de curator?
Se impaca foarte bine, deoarece reusesc sa ma impart intre zilele cu expozitii si cele fara, in care pot sa ma ocup de scris. Imi place foarte mult profesia de curator, pentru ca pot sa imi aleg artistii pe care sa ii expun si, in general, sunt artisti care au o voce puternica in arta si o viziune puternica asupra lumii, prin urmare imi plac foarte mult controversele pe care le nasc. Desi ei, ca artisti plastici, gandesc altfel decat mine ca scriitor, eu sunt foarte fericita pentru ca aceste relatii ne imbogatesc reciproc.
In care dintre cele doua lumi e mai greu de supravietuit, in cea a literaturii sau in cea a artei plastice?
Mai mult emotii negative sunt in lumea artei plastice, pentru ca atunci cand un artist plastic reuseste sa convinga asupra muncii lui cat mai mult public, apar si colectionarii operei lui si intervine aici o diferenta foarte mare in ceea ce priveste remuneratia. In literatura, avand in vedere ca pretul mediu al unei carti este de patru euro, nu sunt aceste ambitii negative intre scriitori. Oricum, pana acum nu a reusit nimeni, in ciuda tuturor rautatilor, sa ma faca sa renunt la vreunul dintre cele doua domenii.
FOTO: Vlad Dumitrescu