„Fragments of a life“ („Fragmente dintr-o viata“) nu este un titlu original. Este subtitlul unei autobiografii, The Road to Auschwitz (Calea spre Auschwitz), publicata in urma cu 20 de ani, in 1996, de Nebraska University Press la Lincoln si Londra. Era titlul autobiografiei lui Hédi Fried, o tanara din Sighet, in virsta de 20 de ani in 1944, cand a fost deportata cu intreaga familie la Auschwitz. In aprilie 1945, in viata mai ramaneau doar ea si sora ei mai mica, Levi, parintii fiind gazati. Cele doua surori au fost transportate la Bergen-Belsen, de unde aveau sa fie eliberate. Casatorita cu un alt supravietuitor evreu originar din Sighet, stabilita dupa razboi in Suedia, Hédi Fried si-a scris memoriile in limba suedeza dupa moartea sotului, declarand la aparitia lor: „Mi-au trebuit 40 de ani sa realizez ca sunt o martora si ca este datoria mea sa povestesc prin ce am trecut“. Olga Stefan, care este originea proiectului dumneavoastra de la Iasi ce poarta acelasi titlu?
Intr-adevar, am realizat dupa ce am dat titlul ca aceasta autobiografie fusese scrisa cu niste destine foarte similare acelora care sunt pomenite in expozitia pe care o fac si mi s-a parut foarte adecvat sa pastrez acest titlu fiindca in expozitia in sine despre asta este vorba: despre destine de viata intrerupte si, foarte mult, despre memoria si rolul memoriei, despre rolul uitarii in recompunerea unui narativ al vietii.
Cum a inceput acest proiect pentru mine a fost mai complicat. A inceput in 2012, pe cand faceam cercetare pentru o expozitie care a avut loc in Zürich, „Guess who’s coming for dinner. Hospitality as artistic practice“ („Ghici cine vine la cina: ospitalitatea ca practica artistica“), am inclus o lucrare a lui Daniel Spoerri, un artist considerat elvetian, dar care s-a nascut la Galati, in Romania, in 1930, si care a avut un tata evreu, convertit la crestinism. Acesta a fost si el luat la Pogromul din Iasi, orasul unde se mutasera in 1939 cu toata familia, si omorat. Cum a fost de fapt soarta a 13.000 de evrei din Iasi, inclusiv a strabunicului meu…
In ce consta, practic, proiectul? Din ce parti este compus? Se desfasoara pe o durata relativ lunga, intre 27 iunie si 30 august.
Expozitia are ca punct de plecare Pogromul de la Iasi, care a avut loc pe 27 iunie 1941, cand 13.000 de evrei au fost omorati in aproximativ 3-4 zile de autoritatile romane, la ordinul maresalului Antonescu. Si cetateni romani, cetateni ai Iasului, au contribuit la aceste masacre si violente care s-au petrecut timp de trei zile. Ca punct de plecare, acesta este evenimentul, dar expozitia in sine are mai multe dimensiuni, inclusiv discutia despre migratie si ideea de dislocare, alienare – elemente care sunt comune, legate intre ele –, si uitarea si memoria. Cum functioneaza acestea si intr-un context politic, iar uitarea si pe plan personal.
Expozitia este impartita in doua sectiuni, una istorica, de arhiva, in care includem texte scrise de emigranti cu radacini in Iasi, care isi povestesc biografiile prin prisma acestui eveniment istoric, Pogromul din 1941. Deci majoritatea sunt autobiografice. A doua sectiune este una de arta contemporana in care sunt cativa artisti, tot asa, cu radacini si origini din Iasi.
Este vorba de Samy Briss, un artist bazat acum la Paris, de Daniel Spoerri, despre care am vorbit – acesta traieste la Viena, dar a locuit foarte mult in Elvetia, nascut fiind la Galati. Elianna Renner este o artista nascuta in Elvetia, care locuieste acum la Bremen. In colaborare cu Miklós Klaus Rózsa si cu Gabriela Basalici, eu fac o lucrare despre bunica mea, Sorana Ursu, care a trecut prin Pogrom la varsta de 16 ani si al carei tata a fost ucis atunci. Artist in performance este Myriam Lefkowitz, stabilita acum la Paris, care o sa faca o lucrare speciala pentru Iasi, ce va include niste spatii din oras, foste evreiesti, acum uitate de timp si de oras.
Majoritatea lucrarilor despre care va vorbesc sunt facute special pentru aceasta expozitie. Toti artistii au facut niste lucrari speciale, in afara lui Sammy Briss care are zece desene foarte frumoase, ce vor fi prezentate pentru prima oara ca o serie, in cadrul acestei expozitii. Trei desene sunt originale, iar restul o sa fie aratate ca un slideshow. Ele au fost realizate in 1948, fiind vorba, sa spunem, de prima lucrare pe aceasta tema despre acest pogrom, realizata in acel moment istoric, la doi ani dupa procesele judecate in 1946 de tribunalele romanesti.
Expozitia va include si trei filme video, care sunt facute special pentru proiect, desene si o piesa de teatru care o sa fie si ea special pusa in scena pentru expozitie la Teatru Fix.
Elvetia joaca un rol important in acest proiect, institutiile elvetiene, incepand cu Pro Helvetia. Din ce motiv si cat de cunoscut este in Elvetia Holocaustul desfasurat sub regimul lui Antonescu?
Proiectul este sustinut de Elvetia fiindca sunt artisti elvetieni implicati in el. Fiind vorba despre aceste destine care se suprapun si despre rolul migratiei in aceste biografii prezentate in contextul expozitiei, am gasit in Elvetia artisti ca Daniel Spoerri, cum am mentionat, unul dintre cei mai importanti artisti contemporani, care mai este in viata. Elianna Renner s-a nascut si ea in Elvetia, iar Miklós Klaus Rózsa este un artist ungur, dar al carui tata are radacini in Romania si, tot asa, a fugit de Holocaust in 1944. Elvetia joaca un rol fiindca ne regasim acolo cu totii, sau o mare majoritate, dupa cateva generatii de migratie. Si ne regasim radacinile si punctul de plecare al povestilor noastre in Iasi, in iunie 1941.
Dintre elvetieni l-ati invitat si pe Jil Silberstein, care a scris o carte importanta de amintiri despre familia sa din Iasi?
Da, o sa fie prezent. Cartea lui [Les Voix de Iasi. Une épopée. Les Editions Noir sur Blanc, Lausanne, 2015, 707 pp.] este una dintre cele pe care le prezentam in aceasta sectie de material autobiografic scris de acesti emigrati. Artist este Sammy Briss, nascut in Iasi si emigrat, via Israel, la Paris, unde se afla acum. Acesta s-a nascut in 1930, la fel ca Daniel Spoerri. Alt invitat, tot din Paris, este Romulus Balazs, un artist nascut in Romania, care a plecat in 1984 cu parintii lui, autor al unui documentar ce va fi proiectat pentru prima oara in cadrul expozitiei, Souvenirs de Iasi, despre locurile in care au fost facute cele mai mari crime, bazat pe fotografii de arhiva.
Proiectul se desfasoara intr-un moment nu chiar propice, as spune, in timpul verii, cand toti studentii sunt plecati din Iasi, intr-un oras universitar dintre cele mai importante ale Romaniei. Ce sperati de la acest oras, fiind plecati de acolo tocmai cei care ar trebui in primul rand sa vada aceasta expozitie si manifestarile ei?
Am facut cateva demersuri la universitati si speram ca proiectul o sa fie primit asa cum trebuie si ca oamenii vor veni. Facem acest proiect, intr-un fel, in paralel cu toate comemorarile oficiale demarate de Institutul „Elie Wiesel“. Ei vor organiza, incepand cu data de 28 iunie, o serie de comemorari oficiale in colaborare cu municipalitatea etc., iar noi am dezvoltat acest proiect cu un limbaj artistic, axati pe aceasta linie de arta contemporana prin care vrem sa atragem alt public, care sa poata accede la aceste istorii din alta perspectiva. Speram, intr-adevar, ca ii vom putea atrage pe oameni. Nu cred ca vor pleca toti dupa scoala. Avem sperante ca vor ramane totusi studenti in oras si ca vor veni sa ne viziteze.
Noi, Olga Stefan, sau un grup mai mare condus de Olga Stefan?
Eu sunt curatoarea proiectului si am doi parteneri de baza in Iasi care au contribuit la realizarea lui. Este vorba despre Asociatia UnuplusUnu si Tranzit.ro. Tranzit este un centru de arta contemporana care face parte din reteaua Tranzit infiintata de Erste Stiftung, Fundatia Bancii Erste din Austria; ei au infiintat o retea de centre de arta contemporana in tarile din Estul Europei, inclusiv in Romania, unde Centrul este compus din patru filiale in diferite orase, Iasi, Cluj, Bucuresti si Sibiu.
Intentionati sa mergeti cu expozitia mai departe si in Basarabia, la Chisinau? Aveti ceva legaturi cu Chisinaul?
Din pacate, in momentul de fata, nu. Dar acest proiect a fost intentionat, de fapt, sa aiba aceste legaturi; ideea initiala, cand am conceput proiectul, era sa fie unul care se dezvolta in timp, in Chisinau si Cernauti. Ar fi inceput in Iasi, ar fi urmat o alta etapa in Chisinau, iar a treia la Cernauti. Asta a fost ideea initiala, dar, evident, a fost mult prea dificil, sa zicem chiar utopic, sa putem realiza asa ceva in scurtul timp pe care l-am avut la dispozitie pentru gasirea sustinerii financiare s.a.m.d. Acea parte pe care ar fi trebuit sa o dezvoltam in Chisinau si Cernauti nu am putut sa o realizam, asa ca ramanem cu Iasi. Dar, intr-adevar, ar fi fost foarte interesant de dezvoltat si o asemenea latura a proiectului.
[Un interviu difuzat la Radio Europa Libera; http://www.europalibera.org/a/27811969.html]