1.
După prima ninsoare, am fost pe la vreo trei vulcanizări și apoi m-am așezat la o coadă mai mică, de doar vreo treizeci de mașini, ca să-mi schimb cauciucurile de vară cu cele de iarnă.
Cu schimbatul ăsta de cauciucuri s-a născut o atmosferă așa, tipic românească, cu organizare după ureche, cu impresia de afacere epică, chipurile cu bonuri de ordine, dar de fapt cu eternele pile, cu jmecheri care sar rândul dând mită, cu meșteri care-ți vorbesc de parcă sunt regi. Apoi am aflat că acolo era coada pentru a doua zi dimineață, că la 5 se închidea. Iar programări nu se fac, cică. Se stă la coadă până intri, cum o fi. Am plecat pușcă.
Nu concep să stau 24 de ore la coadă ca să-mi schimb niște cauciucuri. M-am gândit că în câteva zile se eliberează oricum. E frumos afară, merg cu autobuzul, văd oameni, aud povești. Și chiar așa a fost: după o vreme n-a mai fost nevoie de stat la coadă, de mită, de pile.
2.
Abia acum, de când a nins, pot estima cu adevărat câte mâțe îmi trec prin curte. Judecând după urme, a existat o noapte în care cred că a trecut o turmă în transhumanță.
3.
Deși poate socializa sau funcționa aparent normal dincolo de delirul său, subiectul suferă de o tulburare prin care nu poate distinge între ceea ce este real și ceea ce-și imaginează. (Dez)iluzia lui presupune o continuă interpretare greșită a percepțiilor sau a experiențelor de viață. Acesta este convins că are un mare, dar nerecunoscut, talent ori potențial, pe care nu și-l poate realiza din cauza unei conspirații potrivnice sau pentru că toți ceilalți trișează. Chiar dacă nu are dovezi clare în acest sens, el se bazează pe mici probe plauzibile pe care le colectează și le utilizează pentru a-și justifica credința de nezdruncinat construită în timp. Umilințe neînsemnate pot fi exagerate de către subiect și pot deveni nucleul delirului său. Subiectul de acest tip este plin de resentimente și poate recurge adesea la violență verbală sau chiar fizică împotriva celor despre care crede l-au ofensat.
Sunt doar câteva trăsături ale persoanei care suferă de o boală psihică denumită „tulburare delirantă“ (traducere aproximativă pentru „delusional disorder“). De Centenar, vă rog să înlocuiți cuvântul „subiect“ cu „român“ în descrierea de mai sus și să observați pe cont propriu dacă există vreo potriveală.
4.
Pe o stradă mai la vale de mine, există un vecin care mă sperie. Genul luptător în cușcă, tatuat și în cerul gurii. O singură dată am avut tupeul să-l salut și nici nu s-a uitat la mine, darămite să-mi răspundă. Ei bine, acum eu fumez tremurând pe prispă, îmbrăcat cu pulover, hanorac și greacă, înainte de parada centenară, iar el – la minus zece grade – meșterește ceva la Mercedes, doar în șlapi, pantaloni scurți și tricou.
5.
Sunt mândru că a trecut Centenarul, că poate ne vedem liniștiți de treabă de-acum înainte.