![](https://www.supliment.polirom.ro/images/numere/154/shafak3.gif)
Cadrul asta festiv, orasul inrosit de steagul cu semiluna au contribuit, ca sa zic asa, la revelatia pe care am avut-o cind am cunoscut-o pe fondatoarea editurii, o stingista autentica, lipsita de orice spoiala „fashionable”, care din ’68 incoace… Una dintre cele mai adevarate si inteligente femei pe care le-am cunoscut vreodata: Muge Gursoy Sokmen, o tipa la vreo 50 de ani, fumatoare inraita, gesticuleaza mult, se uita direct in ochii tai si iti povesteste senin cum a luat bataie acum citiva ani, cind milita pentru libertatea de expresie, in fata tribunalului…
Peretii sint tapetati cu tot felul de autori dragi sufletului meu cripto-comunist: Horkheimer, Adorno, Pasolini, Doris Lessing… O intreb (influentat de sutele de pungi cu Che Guevara vazute la Tirgul de Carte din Istanbul) daca miscarea stingista din Turcia e atit de puternica precum pare. Devine serioasa si imi spune ca cei care-l publica pe El Che (nu ea) o fac doar pentru bani, ca demersul lor se sprijina pe trendul tricourilor si al altor chestii la moda… „Eu nu militez, editura mea nu e una care sa tina de vreun radicalism teoretic: ma limitez la a oferi lucruri pe care oamenii trebuie sa le citeasca. Modul in care ei interpreteaza tine de luciditatea lor. Datoria mea este sa le arat adevarul. Cred in rolul editurilor de a sparge barajul cenzurii financiare si al media… Vad ca esti foarte uimit sa discuti lucrurile acestea cu o turcoaica (intr-adevar, cred ca aveam pe fata o expresie imbecila, apropiata de stupoare): atitudinea ta nu este altceva decit rezultatul unor prejudecati bine intretinute de televiziuni si ziare. Dar ceea ce nu pot ei sa faca este sa controleze munca unei edituri independente cum este Metis.”
Isi mai aprinde o tigara… „hai sa-ti povestesc ceva… am fost invitata anul trecut de catre organizatorii Tirgului de la Frankfurt sa tin o conferinta despre cum e sa fii femeie editor intr-o societate islamica. Am spus ca particip cu o singura conditie: ca o directoare de la Suhrkamp sa ne spuna cum e sa fii femeie editor intr-o societate crestina”.
„Totusi, va este frica?”, pun o intrebare imbecila… „Nu stiu, nu m-am gindit, poate ca mi-a fost la inceput… Intre timp insa, asa cum bine stii, am devenit extrem de implicata in ceea ce fac: lucrurile pe care la public sint atit de importante incit a-ti fi frica devine o treaba absurda: cum sa-ti fie teama sa respiri?”
„Ce parere aveti despre Pamuk?” Devine foarte serioasa: „Vrei sa raspund eu sau persona mea?”. „As vrea ambele variante… „
„Cred ca sint cel mai fervent aparator al lui Orhan. Insa nu ma pot abtine sa nu cred ca a gresit in momentul in care s-a instalat singur in scaunul de unic disident si aparator al adevarului. Precum vezi, sintem foarte multi care facem treaba asta.”
„Ce inseamna Metis pentru dumneavoastra?”… „Pe linga toate sensurile cunoscute, cel mai mult tin la cel de bastard… Sintem copiii unui secol cu trei lovituri de stat, cu zeci de mii de oameni ucisi, dar si ai unuia in care am obtinut cea mai mare libertate de expresie… O parte a acestui secol nu isi recunoaste paternitatea asupra noastra.”
„Ati reactionat foarte finut la uimirea mea cretina ca pot vorbi asemenea lucruri cu o turcoaica… Probabil sinteti obisnuita.”
„Da, obisnuita sint. Tu esti sincer. Sint membru in Comitetul director al organizatiei drepturilor omului. Vreau sa-ti spun ca m-am lovit, chiar acolo, de opacitati sinistre: s-ar fi discutat orice acolo, anii trecuti, despre orice trib din Africa lipsit de lemn pentru sulite, insa un subiect era tabu: atrocitatile comise de americani in Irak. Saddam a fost un nenorocit, sint prima care-l condamna, insa nici ceilalti nu sint nepatati. Da-le si lor ceva, altfel uite ce patesti: atentate, nevinovati omoriti fara remuscare. De ce? E o lege a fizicii: se umple paharul.”
„Cit veti mai avea puterea de a lupta? Stiu ca e obositor… ” Isi mai aprinde o tigara, isi toarna cafea. „Nu stiu. Scopuri apar in fiecare luna. Uite, acum sint in comitetul care organizeaza standul Turciei de la Frankfurt 2008 (unde Turcia va fi invitata de onoare). Am de gind ca acest stand sa insemne ceva. Am luptat toata viata pentru indepartarea prejudecatilor, nu am de gind sa ma opresc pentru ca am obosit… Uite, ca sa vezi ca nu esti singurul care a intrat aici cu prejudecati: ati intrat de curind in Uniunea Europeana, nu-i asa? Toata lumea crede ca de acum toate lucrurile se vor schimba in bine. Eu stiu ca nu-i asa… S-a schimbat ceva?” „Nu! Poate faptul ca o multime de romani au plecat la munca.” „Pe doi bani, nu-i asa? In plus, aveti multumirea ca Fratele cel Mare va spune ce sa faceti, va invata cum e mai bine. Nu mai aveti responsabilitatea propriilor alegeri… ” „Poate e mai bine asa: ce am facut singuri incepind cu 1945 n-a prea iesit bine.”
***
In acest moment intra Elif Shafak: e mai inalta decit imi imaginam (si mai frumoasa, dar asta nu e un compliment pe care sa-l faci unei feministe – in plus, emana o inteligenta rece, lucida, care te ingheata). Ne retragem in alt birou pentru interviu, eu nu fara regretul de a ma desparti de unul dintre cei mai misto editori pe care i-am cunoscut vreodata:
Din cite stiu, tocmai ati incheiat lucrul la o noua carte. Cred ca cititorii romani ar fi interesati sa afle cite ceva despre ea, dar si despre autoarea ei. Cine e Elif Shafak?
Am sa incep cu a doua intrebare si am sa te dezamagesc: cine vrea sa stie mai multe despre Elif Shafak trebuie sa-i citeasca romanele. Acolo se afla toate informatiile, ca intr-o cutie neagra… Cit despre noua mea carte, ea se numeste Black Milk si cred ca este foarte diferita fata de tot ce am scris pina acum, poate si datorita faptului ca si eu sint o femeie total schimbata fata de cea care eram cind am scris Bastarda Istanbulului. Este o carte care vorbeste despre cum e sa fii mama intr-o societate patriarhala, despre feminitate si despre conditia de femeie intr-o astfel de societate. In acelasi timp, cartea asta, trebuie sa recunosc, este rezultatul depresiei postnatale si, in consecinta, e impregnata de trasaturile acesteia.
Cred ca tocmai mi-ati luat-o inainte… voiam sa va intreb ce inseamna sa fii scriitoare, o femeie inteligenta, total independenta, intr-o societate patriarhala…
Trebuie sa spun, inainte de orice, ca tipul de cultura patriarhala este universal… nu e o treaba pe care s-o gasesti numai in anumite zone ale lumii. Ceea ce face diferenta insa sint gradele diferite de intensitate ale acestei stari. In societatea in care traiesc eu, genul este un criteriu foarte important. Esti, in acelasi timp, conectat la societate, dar, atunci cind esti si tinara si… femeie, ei bine asta e o stare total ocolita de privilegii… O tinara se afla, cred eu, in societatea in care traiesc, la baza.
…nu va referiti la baza ca la o fundatie, nu?
(ride) …nu, vreau sa spun ca in societatea asta, cu cit inaintezi in virsta, cu atit esti mai respectat. Vreau sa spun ca o femeie in virsta va fi mai respectata decit un tinar barbat…
Haideti sa schimbam putin tema… E un loc special in cartea dumneavoastra… Cafe Kundera… cu o atmosfera deosebita. Cafeneaua asta exista in realitate?
Nu, nu exista, e un produs compozit, dat fiindca am vazut locuri asemanatoare prin tot Istanbulul, am auzit conversatii similare prin Istanbul. Am vrut sa redau imaginea reala a mai multor locuri in care se aduna intelighentia turca, locuri in care m-am format intelectual. Sint locuri pline de efervescenta intelectuala, despre care lumea trebuie sa afle, poate pentru a scapa de anumite prejudecati legate de tara mea. Am vrut sa redau cu exactitate atmosfera plina de dinamism si de conflict din care s-au nascut foarte multi intelectuali turci. Cred ca e o atmosfera unica in lume in acest moment: Istanbulul e locul pe care trebuie sa-l ocolesti daca vrei liniste: aici, tot ceea ce inseamna literatura, arta se naste din conflict…
…parca-mi descrieti Cabaret Voltaire…
Istanbulul este un oras uimitor… aici sosesc intelectuali, artisti din intreaga Turcie, ba chiar din intreaga lume…
Gresesc daca spun ca sinteti o scriitoare cu cel putin doua identitati… una americana si…
Da, gresiti. Eu sint o scriitoare turca 100%. Mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii in Turcia. E adevarat, in acelasi timp, ca am calatorit foarte mult, am dus o viata de nomad, dar am ramas mereu foarte atasata de acest oras… a fost mereu… cum sa spun… baza mea. Sint o persoana care pretuieste enorm calatoriile culturale, schimburile de idei cu persoane din culturi total diferite, dialogurile culturale, schimburile interculturale… Cred ca este singura modalitate de a sparge cliseele si prejudecatile. Cred ca scriitorii si artistii sint singurii care pot face diferenta, care pot depasi nivelul unei vieti extrem de inchistate si limitate. In America am cunoscut ceea ce-mi place sa numesc „ghetouri ale minti” si cred ca e rolul artei sa puna sub semnul intrebarii aceste granite artificiale.
V-am pus intrebarea cu identitatile tocmai pentru ca eram foarte curios daca, lipsind perioade lungi din Turcia, nu va ajuta sa redescoperiti mereu mirosurile, aromele de care musteste acest oras. Cartea dumneavoastra, Bastarda Istanbulului, e o carte plina de arome…
Asa e. Citeodata e nevoie sa lipsesti o perioada pentru a indeparta un fel de orbire pe care ti-o impune rutina. E nevoie, citeodata, de un outsider care sa descopere anumite detalii. In cazul meu, m-am simtit ca un nou venit in acest oras. Acest lucru si iubirea m-au ajutat sa observ anumite lucruri de care nu ma voi mai desparti vreodata.
„Cred ca orice scriitor isi iubeste cea mai recenta carte”
Ce parere aveti despre Doris Lessing? Pun pariu ca v-ati bucurat cind ati auzit ca a cistigat premiul Nobel…
Da, ati fi cistigat. E o scriitoare care-mi place foarte mult: imi place proza ei, la fel de mult cum imi plac si eseurile. Imi place foarte mult acuitatea cu care stie, in tot ceea ce scrie, sa-i observe pe Ceilalti.
O ultima intrebare: faptul ca ati inceput sa scrieti in engleza v-a afectat stilul? Editoarea dumneavoastra din Turcia spune ca da…
Categoric. Limbile sint foarte diferite. Cred ca in momentul in care vorbesti intr-o limba straina ti se schimba si comportamentul, chiar si timbrul vocii.
…chiar si modul de a gindi…
Corect. Nu noi modelam limba, ea ne modeleaza pe noi. Iar limba engleza are un vocabular uimitor. In cazul meu, care nu „am crescut” bilingva, a fost o adevarata provocare, intelegi? A incepe sa scriu in engleza a insemnat sa-mi rafinez stilul, pentru ca nu era ceva natural ci, la inceput, un construct. Dar devin mai buna pe zi ce trece. In acelasi timp insa, sint foarte atasata de limba turca, mai ales in cazul in care vorbesc despre trecut.
O alta ultima intrebare: in afara de Bastarda Istanbulului, care ar fi romanul pe care il indragiti cel mai mult? Editoarei dumneavoastra ii place The Gaze…
Cred ca orice scriitor isi iubeste cea mai recenta carte. Asa e si in cazul meu: iubesc Black Milk sau, poate, cartea pe care nu am scris-o inca… Dar editoarea mea are dreptate… s-ar putea ca The Gaze sa fie cea mai grea si cea mai valoroasa carte a mea. E o carte care sfideaza regulile conventionale ale naratiunii: nu exista un singur fir narativ, sint foarte multe, interconectate, iar tema care le leaga este… The Gaze (privirea)… stii? Privirea societatii, ochii iubitului, ochii lui Dumnezeu, citeodata imaginea unui Dumnezeu aspru, care pedepseste… e ca un palat cu multe ferestre, un palat construit dupa schema unui labirint.
Va multumesc pentru timpul acordat si, vorbesc serios, va astept in Romania.
Multumesc si eu. O sa vin, cu siguranta.