Tema are doua surse bine definite. British Council urmareste de mai multa vreme sa aduca in dezbatere miscari contemporane in literatura, precum si teme contemporane. Una dintre teme este migratia, iar aceasta m-a interesat si pe mine foarte mult pentru ca este una de mare actualitate, in conditiile in care in Marea Britanie traiesc multi autori ce provin din fostele colonii, din fostul Imperiu. De cele mai multe ori, acestia au primit o educatie foarte buna, fiind din clasa de mijloc. Iar pentru tarile lor, faptul ca s-au mutat reprezinta o pierdere reala, isi pierd specialistii in domenii variate.
Faptul ca se apuca de scris in Marea Britanie, in engleza, imbogateste literatura noastra, dar acesta are si un impact puternic asupra felului in care se scrie, in mod traditional, literatura aici – isi are radacinile intr-un fel de a fi foarte britanic. E foarte frumos sa fii inradacinat precum Alice Oswald, dar asta inseamna sa aduci in literatura ta si setul de valori morale, traditiile locului din care provii. Si atunci aparitia acestor scriitori pare ca iti pune in pericol aceste traditii, care sint mai presus de scriitura. Unul dintre poetii responsabili pentru acest fenomen provine din secolul al XIX-lea, este vorba despre William Wordsworth. Acesta a fost un calator, a trait Revolutia Franceza pe propria piele – probabil era spion britanic –, a fost implicat intr-o relatie sentimentala cu o frantuzoaica de care era foarte indragostit. Apoi s-a intors acasa si a scris mare parte din poemele sale.
Sint acesti autori emigranti periculosi pentru cei nascuti in Marea Britanie?
Sint foarte periculosi, desi termenul este putin exagerat. Trebuie insa sa le deschidem usile, nu sa le inchidem. Trebuie sa fim deschisi influentelor din afara si sa ii lasam pe autori sa faca parte din literatura noastra.
Autori precum E.A. Markham sau Leila Aboulela sint perceputi ca facind parte din peisajul literar sau sint perceputi ca exotici?
Da, e o chestiune interesanta. Cei doi sint publicati de edituri importante, dar in acelasi timp sint perceputi ca emisari in scris ai culturii din care provin. Cred ca E.A. Markham este foarte constient de acest lucru si asta l-a determinat sa elaboreze antologii, sa scrie in reviste, sa insiste asupra particularitatilor literaturii scrise in engleza de catre cei proveniti, ca si el, din Arhipelagul Caraibelor.
Sa revenim la motivul pentru care ati ales tocmai acesti autori…
Ii citeam inainte pe fiecare dintre ei cu multa placere si atentie. Fiecare dintre ei a luat literatura la modul personal si acorda multa atentie stilului. Prin urmare, lupta cu limba in care scriu are o mare pondere in efortul lor. Toti vin din diverse culturi si pentru nici unul dintre ei nu are limba engleza literara la degetul mic. Mi-a facut multa placere, prin urmare, sa impartasesc acesti autori si participantilor la „Walberberg Seminar”.
Nu ati cautat autori de bestselleruri.
Nu, pentru mine ei sint staruri, nu cei care vind multe exemplare. Stiu multi autori de bestselleruri care scriu banal, neangajat, facil. Si daca ii cautam pe acei autori pasionati, atenti la stil, la mostenirea culturala pe care o poarta cu ei – atunci cei cinci sint alesii. Am avut in cele trei zile de seminar un amestec de autori de proza si poezie. Dar toti au un simt liric dezvoltat, indiferent de forma in care scriu si asta pretuiesc probabil cel mai mult la acestia. E.A. Markham are abilitatea de a se juca in registre foarte diferite – poate fi amuzant si enervat in acelasi timp. Alice Oswald este o scriitoare experimentala si imi place ca nu este niciodata multumita, tot timpul vrea sa mearga in profuzime. In opera ei pina si vidul pare sa aiba o voce a sa. Steven Knight imi place pentru forma poeziei sale si pentru felul in care foloseste rima si condenseaza limba. Andrew Cowan este prototipul perfectionistului. Nu-si va publica nici una dintre carti pina nu o va fi rescris de 40-50 de ori. E foarte bine sa existe autori care nu-ti impartasesc opera lor pina nu au constiinta ca aceasta este perfecta.