Anca Vasiliu are o dublă formație: în filosofie și în istoria artei. În 1998 a fost recrutată de CNRS în calitate de cercetător. A fondat în 2003 revista franco-română de filosofie veche „Chôra“, pe care o conduce și astăzi. Împreună cu Alexander Baumgarten, a coordonat traducerea în limba română și adăugirile Vocabularului european al filosofiilor, un volum impresionant, atât prin idee și realizare, cât și prin dimensiuni (peste 1.500 de pagini), coordonat de Barbara Cassin. Traducerea românească a fost laureată anul acesta a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, ediția 2021, secțiunea „traduceri din literatura universală“. Despre toate acestea, vă invităm să citiți dialogul de mai jos.
Stimată doamnă Anca Vasiliu, Vocabularul european al filosofiilor, pe care l-ați coordonat în ediție românească împreună cu Alexander Baumgarten, a câștigat premiul Uniunii Scriitorilor din România. Vă rugăm să ne povestiți puțin despre această carte formidabilă și despre aventura editării ei în România.
Vocabularul nu este doar o lucrare amplă care conjugă istoria filosofiei cu istoria limbilor europene, ci este și o operă concepută ca o structură deschisă. Sub înșiruirea alfabetică a principalilor termeni filosofici cunoscuți (peste 400), sunt țesute istoriile unor cuvinte care au făcut carieră filosofică trecând dintr-o limbă în alta sau unind mai multe domenii specializate prin folosirea lor derivată dintr-un domeniu în altul. În Vocabular sunt însă două feluri de intrări: intrări principale și intrări direcționale (răscruci). Intrările principale conduc în interiorul unui cuvânt (ființă, intelect, suflet, economie, adevăr, eternitate, imagine, frumos, intuiție, intenție, analogie, esență, inconștient etc.). Acolo aflăm diferiții termeni care constituie constelația intimă de sensuri ale cuvântului și urmărim construcția unor expresii specifice. Tot acolo ne confruntăm cu textele filosofice pertinente pentru tematica acoperită de cuvânt și pentru investiția cu un prim sens filosofic, apoi cu derivări și resemantizări, uneori dictate de traducerile în alte limbi sau de preluarea ca atare a cuvântului dintr-o limbă în alta (logos, mimêsis, pathos, dasein, ereignis, acedia, bild, mêtis, ousia etc.).
Foarte multe din cuvintele-cheie din filosofie sunt intraductibile: ele sunt gândite într-o limbă și traducerea lor presupune fie regândirea lor cu ajutorul altor cuvinte, fie împrumuturi și adaptări lexicale. Acest proces e permanent, fiindcă limba și gândirea țin de dinamica vieții. Printre intrările principale se află și articole care nu tratează un cuvânt, ci o limbă întreagă. Acestea sunt abordări ale felului în care fiecare limbă și-a scris istoria în funcție de felul în care și-a încordat expresia pentru a aborda anumite teme filosofice preferențiale, specifice culturii ei.
În ceea ce privește intrările direcționale (răscrucile), ele sunt consacrate unor termeni care acoperă domenii multiple și au mai multe sensuri încrucișate în arealul unui termen (cultură, timp, bine, dialectică, pace, experiență etc.). La răscruci găsim trimiterile către toate celelalte intrări ce conduc la abordarea cuvântului de la răscruce (de pildă de la „timp“ către clipă, moment sau eternitate, care se spune uneori veșnicie în limba română, sau temporalitate subiectivă/ obiecvă, epocă, istorie, aspect, mod, continuitate sau ruptură, prezent/ trecut/ viitor etc.).
O asemenea structură deschisă și multilingvistică nu putea decât să conducă la traducerea vocabularului, mai bine zis la adaptarea lui în alte limbi. Există deja mai multe traduceri (în engleză, portugheză, ucraineană, arabă, spaniolă, italiană), unele integrale, altele parțiale (pe teme: metafizică, logică, filosofie politică și drept).
Traducerea în română a fost printre primele propuse și s-a realizat integral, adăugându-se un număr considerabil de intrări proprii sau de inserții specifice în intrările principale existente. O adevărată istorie a filosofiei românești și-a găsit astfel locul în structura deschisă a Vocabularului, integrând termeni și expresii proprii (fire, duh, noimă, rost, cuget, soartă, chip, veci, ursită, ba ca negație, întru, ins, vreme, holomer pentru tot, spațiu mioritic, timp-havuz, diferențiale divine etc.) în intrările deja existente și adăugând analiza punctuală a unor pagini de filosofie a limbajului românesc. Cu intrare proprie sunt câțiva termeni și mai multe articole specifice de limbă, de vocabular al logicii și de sinteză a traducerilor filosofice fondatoare pentru o școală filosofică proprie limbii române (de la Cantemir la Noica). Aventura acestei traduceri complete și a adăugirilor a durat și ea aproape 10 ani și a reunit aproape 40 de colegi din domeniile filosofiei și lingvisticii. Ducerea ei la bun sfârșit a fost cu putință pentru că am avut certitudinea publicării volumului de către editura Polirom, care a asigurat și imensa muncă redacțională de omogenizare, corectare și paginare a acestei complexe lucrări. Ca și în cazul volumului original, a fost nevoie de pasiune, erudiție și răbdare de ceasornicar.
Este una dintre puținele cărți de filosofie din ultimul timp care se citește cu sufletul la gură. Fiecare intrare din Vocabular este o poveste în sine. Totodată însă este o carte care este însoțită de o mireasmă romantică, a unor vremuri când a scrie enciclopedii și sinteze fundamentale nu speria pe nimeni, ba dimpotrivă. Mai pot fi scrise astăzi astfel de lucrări?
Vocabularul are aspectul unei enciclopedii monumentale, dar nu este în realitate o astfel de lucrare de sinteză, cu un model preluat din cultura secolelor trecute. Este un concept nou de apropriere globală a filosofiei, răsturnând practic raportul dintre particular și universal. Ideea lui fondatoare este aceea a unei definiții a filosofiei ca știință și artă, a raportului inextricabil dintre gândire și limbă. Nu e ceva nou, dar Vocabularul este conceput în așa fel încât să meargă cât mai departe în analiza consecințelor acestui raport.
Fiecare limbă are propria sa filosofie chiar și atunci când traduce conceptele unei alte limbi. Traducerea e o regândire și o reinventare perpetuă și acest mobilism este fundamental pentru filosofie, fiindcă este vorba de o știință și o artă vie.
Vocabularul conceput de Barbara Cassin nu este un lexicon de concepte sau o istorie a filosofiei pornind de la cuvinte grecești, latine sau germane, prioritar filosofice, ci o reunire a constelațiilor conceptuale în formare permanentă prin traducere și prin lucrări filosofice care neîncetat reflectează asupra limbii. Nu este nici istorie, nici filosofie a limbajului, ci ambele reunite într-un proiect de urmărire a ceea ce se petrece cu un concept când se naște și când alunecă dintr-o limbă în alta, căpătând sensuri noi, nebănuite. E deopotrivă un perpetuum mobile și o variantă inteligentă a internetului în sens etimologic: o vastă țesătură de relații și interconexiuni globale. Poate de aceea fiecare intrare este o poveste în sine, povestea aventurilor unui cuvânt, și se citește alert ca o intrigă de roman. Fiecare pagină are de spus ceva palpitant despre lume și umanitate dincolo de erudiție; particularul nu e supus universalului, ci îl recreează în permanență, exprimându-se din locul unde se află în dialogul cu sine și cu celălalt.
La Vocabular au lucrat foarte mulți cercetători, filosofi, filologi, lingviști, peste 150, cred, timp de 15 ani. Dacă atât de mulți specialiști au acceptat să intre în acest proiect este pentru că toți au simțit noutatea și necesitatea lui. Unii au rămas atașați unei abordări istorice și filologice tradiționale; alții au încercat să traverseze diacronic marile teme filosofice, urmărind destinul unui concept de la invenția lui într-o limbă (greacă, germană, rusă, portugheză, italiană, franceză etc.) până la completa lui resemantizare în alte limbi și în alte domenii față de cel originar. Dar toți autorii articolelor au intrat în jocul unei imersiuni în intimitatea relației dintre cuvânt și intelecție. Sigur, este o operă unică în felul ei, iar ceea ce o deosebește fundamental de o enciclopedie este poziția ei teoretică. Vocabularul nu vrea să stabilească ierarhii, nu se limitează la a căuta rădăcini și nu stipulează adevăruri semantice, ci urmărește o apropiere nesfârșită de sensurile precise ale unui termen, făcând din această căutare o ocazie de dialog între oameni, limbi și culturi. E un fel de manifest filosofic, opus deopotrivă conservatismului academic și entropiei actuale, radical aculturale. Dacă există o mireasmă „romantică“, ea provine din această poziție revoluționară contrara anti-intelectualismului actual. Trebuie scris în continuare, trebuie concepute mereu astfel de lucrări în care toate limbile și culturile își găsesc locul. Nu e ceva „romantic“; e vital și se poate.
Insist asupra aceluiași aspect. După un model împrumutat de la vecinele lor exacte, științele umaniste s-au orientat către o scriitură cu care nu se simt foarte confortabil: articole relativ scurte, foarte structurate, scrise (aproape inevitabil) în limba engleză. Care este locul Vocabularului în această lume a cercetării în viteză?
Cum spuneam adineaori, Vocabularul este argumentul absolut împotriva acestei tendințe reducționiste. Nu se poate face cercetare în viteză și într-o singură limbă, adesea redusă și ea la un vocabular sărac și o sintaxă simplistă. Nu merge nici în științele umaniste, nici în cele zise exacte. Cercetarea este o activitate care lucrează cu timpi lungi; punctul de plecare al unui proiect și ținta lui nu se identifică pragmatic. Este bine știut că în cercetare drumul este aproape la fel de important ca ținta, pentru că drumul conduce, desigur, la împlinire, dar formează în același timp, pe parcurs, posibilitatea altor proiecte. Reduci drumul, reduci posibilitatea; într-un cuvânt, anihilezi viitorul.
Din 2003, împreună cu Alexander Baumgarten și Bogdan Tătaru-Cazaban editați, tot la Polirom, revista de studii antice și medievale „Chôra“. Mari nume ale studiilor clasice și medievale din Europa publică în paginile ei. Pentru spațiul românesc, ea reprezintă o comoară de erudiție, acuitate hermeneutică și pasiune. Din ce știți, cum este ea receptată, care îi sunt cititorii, ce destin are?
Să precizam mai întâi istoricul și situația actuală a revistei. „Chôra“ a fost într-adevăr fondată în 2003 împreună cu colegii menționați. Din 2004 revista este editată de Polirom, după ce primul număr a fost editat de Meridiane în 2003. De mai bine de 10 ani, mai precis de la numărul dublu 9-10 (2011/2012) despre suflet și logos, conduc singură destinele revistei. În ultimii 4-5 ani am reușit să cooptez pe rând patru colegi ca membri de redacție: Marilena Vlad (Institutul de Studii Sud-Est Europene, București), Fabienne Baghdassarian (Université de Rennes), Monica Brînzei (CNRS, IRHT, Paris) și Adrien Lecerf (CNRS, Sorbonne Université). Revista are de asemenea doi secretari de redacție: Gérard Journée (CNRS, Sorbonne Université) și Mihai Maga (Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj) care au fiecare atribuții precise. Acum suntem în plină pregătire a numărului 20 (2022).
Revista publică articole ale unor specialiști recunoscuți din lumea întreagă, mai ales din domeniul filosofiei antice clasice și tardive, mai rar din domeniul filosofiei medievale sau moderne cu interes în receptarea filosofiei antice. Paginile revistei sunt însă deschise și cercetătorilor tineri, publicarea textelor fiind condiționată de expertize realizate atât în redacție, cât și prin apel la specialiști exteriori, așa cum practică majoritatea revistelor academice.
Au publicat până acum mai bine de 200 de autori, provenind din 19 țări (Franța, Italia, Germania, Belgia, România, Anglia, Suedia, Brazilia, Canada, Statele Unite, China, Finlanda, Australia, Georgia, Grecia, Mexic, Norvegia, Elveția, Cehia și Slovacia). Sunt aproape 6.000 de pagini editate, în volume simple (în jur de 350 pag.) sau duble (între 650 și 750 de pag.).
Acum 5 ani am editat și primul hors-série, un volum despre dualism. Aproape toate volumele au dosare tematice (despre principiul binelui, despre cauzalitate, despre providență, despre plăcere, despre sensurile termenului ousia etc.), dar comportă și o secțiune Varia (pentru articole primite spontan la redacție și expertizate pozitiv), o secțiune Codicologica (descoperiri de manuscrise sau noutăți în lectura lor) și o secțiune de recenzii (foarte apreciată).
Revista începe să fie bine cunoscută în mediul academic internațional. Impunerea unei reviste în acest mediu durează foarte mult și necesită o investiție de timp și energie permanentă. Recunoscută de CNRS și distribuită de editura Vrin în Franța, ea are acum un sprijin și o legitimare incontestabile. Dar competiția pentru impunerea ei în mediul științific internațional nu e decât la început. Va trebui să aibă în continuare stabilitate calitativă, regularitate în apariții, o distribuție comercială mai vastă și, desigur, alegeri tematice inspirate și articole bine scrise și de cea mai bună calitate științifică. Cititorii ei sunt specialiștii din spațiul academic. În Franța există și un public cultivat mai larg, care este sau poate fi atras de anumite teme; dar să nu ne facem iluzii, cercul cititorilor este din ce în ce mai restrâns.
„Chôra“ este o revistă științifică, prioritar de limbă franceză (deși publică și articole în italiană și în engleză); este deci o revistă europeană, cu o orientare clară înspre diversitatea limbilor de circulație (contra monopolului anglofon) și înspre diversitate metodologică (istoria filosofiei de tip clasic, hermeneutică, analize filologice, mai rar studii analitice, de tip anglo-saxon). Destinul ei depinde de mulți factori conjuncturali, dar este bine știut că o revistă se identifică până la urma cu personalitatea care o concepe și o realizează practic integral. Firesc, destinul ei se va schimba odată cu schimbarea direcției; se vor înnoi structura și orientările, dar „Chôra“ va dăinui și va rămâne atrăgătoare dacă nu va încerca să imite alte reviste și curente, păstrându-și profilul specific care a început să se contureze în ultimii ani.
Anca Vasiliu s-a născut în 1957 la București. A fost cercetător la Institutul de Istoria Artei (Academia Română). Din 1990 s-a stabilit la Paris, iar în 1998 a fost recrutată la CNRS. Actualmente este cercetător principal conducător de lucrări în cadrul unei echipe de cercetători și profesori de filosofie antică (Centre Léon Robin de recherches sur la pensée antique), afiliate Facultății de Filosofie a Universității Sorbonne (Paris IV). Este doctor în filosofie și abilitat pentru a conduce doctorate în același domeniu. De asemenea, susține cursuri de istoria filosofiei antice la Universitatea Paris I, Panthéon-Sorbonne. A fost director de program la Collège international de philosophie (Paris, 1998-2004).
Este director al revistei „Chôra“ de filosofie antică şi medievală, editată de Polirom. A mai publicat: La traversée de l’image (Desclée de Brouwer, Paris, 1994); Architectures de l’image. Monastères de Moldavie, XIVe-XVIe siècles (coeditor, Paris-Méditerranée şi Jaca Book, Paris, Milano, 1998), volum tradus în italiană și germană; Du diaphane. Image, milieu, lumière dans la pensée antique et médiévale (Vrin, Paris, 1997), volum tradus și publicat de Polirom în 2010; Dire et voir. La parole visible du Sophiste (Vrin, Paris, 2008), volum distins cu premiul de filosofie al Societății de Studii Grecești (fondată la Paris în 1867); Eikôn. L’image dans le discours des trois Cappadociens (Presses Universitaires de France, Paris, 2010), volum tradus și publicat de Doxologia în 2017; Image de soi dans l’Antiquité tardive (Vrin, Paris, 2012), volum distins cu premiul Montyon și medalia de argint a Academiei Franceze; Divines techniques. Arts et langage homérique à la fin de l’Antiquité (Classiques Garnier, Paris, 2016); Penser Dieu. Noétique et métaphysique dans l’Antiquité tardive (Vrin, Paris, 2018); Montrer l’âme. Lecture du Phèdre de Platon (Sorbonne Université Presses, 2021); și un volum de poeme, Entre la gloire et la peau (Corlevour, Paris, 2020).