Luni, 10 iunie
Rezumat: în Europa e din nou 1932. Firește, deși vine peste ei apocalipsa, deși îi așteaptă cea mai mare catastrofă geopolitică din ultimele decenii, vlahii se pregătesc de weekendul prelungit și se pierd în mizele lor mici, ridicole, cu ciordeala, cu mangleala.
O notă de acum patru ani: Caut în fiecare zi prin ziare dacă nu apare o harfă cu un pârș de alun și un impiegat de mișcare. Omenirea merită o harfă cu un pârș de alun și un impiegat de mișcare, dar uite că nu apare. De ce ne perpelești, pârșule? De ce nu dai drumul la harfă, impiegatule?.
O notă de acum un an: Partea bună pentru Iohannis e că în caz de ceva nu mai trebuie să fugă cu elicopterul de pe sediul CC, el fiind deja în aer.
Duminică, 9 iunie
Dulcea oboseală de după una dintre cele mai importante zile din viața mea. Ziua în care, la Salerno, pe un stadion cu zeci de mii de oameni, l-am văzut pentru prima dată pe Roberto Baggio, idolul copilăriei mele binecuvântate.
Cum eu am gusturi diametral opuse față de vlahi în orice, de la stil de viață la muzică, gastronomie, filme, literatură, jurnalism, teatru, mode, idoli și idei, ba chiar și sport, era culmea să ne potrivim pe partea politică, direct. În afară de Nicușor, evident nu a ieșit absolut nimic din ce am votat. Ca de obicei. Eh, asta e, fiecare pe drumul lui, vlahii rămân în subdezvoltare cu moft & moț, unde le place lor, eu plec un picuț și înspre Africa (reconfigurare traseu), să vedem ce o fi și pe acolo. Nu se termină lumea la Mizil. Din nou la drum, așadar.
Rezumat: circul nostru vă prezintă „liderii“ care nu sunt buni nici de cuiere, un plăvan infernal, care o freacă de un deceniu pe modul avion, un vânzător de covrigi la gura a doua, un doctor ăăăă analfabet, localii panacotari & prăjiți, alumnașii Academiei Felix, neosecuriștii, euroimpostorii, euroloazele, atâția detașați de la pădure de la Băneasa sau alte păduri, o trompetă masivă a Moscovei, atârnache care candidează la orice doar să aibă funcție, fiind nuli fără, patrihoții blocați mental în Evul Mediu timpuriu, atâția pușcăriași care candidează pentru că nu mai există justiție, e la pensia specială justiția, excepțiile cu care nu umpli o cabină telefonică, și tot votăm, fiindcă asta e democrația à la vlaha și alta nu vine nimeni să ne facă. Fortza vlahii! Urmează apocalipsa și weekendul prelungit.
Non è più domenica
Napoli, șase dimineața. Un copil nesupravegheat – nu are mai mult de șase ani. Aleargă câțiva porumbei zbierând că:
— Sunteți urâți, porumbeilor, sunteți urâți!
Nu-i plac lui porumbeii. Ce să facem? Un taximetrist urlă către o doamnă care trece nepăsătoare mai departe trăgând un troller imens de culoarea somonului. Taximetristul e disperat și dă din mâini întocmai ca într-un scheci despre napolitani. Legendele sunt adevărate:
— Madam, madam, nu suntem toți bandiți!
Eu duc în bagajul de inimă poezia, nostalgia, cei douăzeci de mii de oameni cântând că nu mai există duminici de douăzeci de ani. Au dreptate. Nu mai există duminici. Baggio nu mai joacă.
Dar noi avem amintirile și, de aceea, suntem foarte, foarte bogați sufletește. Cum spunea un copil ieri în tribună:
— Mamma, ho visto Baggio, mamma!
Nu era născut nici tatăl său când Baggio ne dădea nopțile albe și magice. Și nici mama sa nu era născută.
Taximetristul nu abandonează:
— Madam! Madam! Veniți cu mine, madam!
Strigătul zadarnic se pierde în ziua care a început. Și soarele e sus și viața continuă și nu mai există duminici.