Fotografia de teatru este un gen complex pe care doar cei care se îndrăgostesc de arta vie reușesc s-o stăpânească. Fie că sesiunile sunt realizate la repetiții sau în timpul reprezentației, obligatoriu prin reveniri, în „cutia cu iluzii“ e complet diferit decât într-un studio.
În atelierul foto, scenografia e un mediu stabil. Pregătirea anterioară, mica regie a realizatorului în funcție de dorința și așteptările subiecților definesc acest mediu controlabil, negociabil între artist și cei din fața obiectivului.
În scenă, artiștii sunt în continuă mișcare, într-o entropie a acțiunilor teatrale care narează o poveste. În plus, lumina variază de la o secundă la alta și cel mai adesea e insuficientă după standardele fotografice, decorul complică imaginea și centrii de focalizare, intervine plasarea în raport cu rampa. Buna cunoaștere a spectacolului, a regulilor de ecleraj scenic, puterea de anticipare constituie taine ale reușitei. Artiștii capturează nenumărate imagini și selectează doar câteva, în care încapsulează spectacolul și devin parte a memoriei lui concrete. Că sunt de studiu, publicitare sau își propun să arhiveze, ele capturează efemerul, îl transportă în timp, îl fac nemuritor.
Retorică scenică materializată în pixeli
A apărut recent albumul Silviu Purcărete. Infinite metamorfoze, sub semnătura Mihaelei Marin, renumită fotografă ce urmărește de mulți ani activitatea artistică a regizorilor români importanți. Cartea alătură fotografii din 22 de spectacole semnate de Silviu Purcărete, în România și străinătate, printre ele Așteptându-l pe Godot, Faust, Lulu, Metamorfoze, O furtună, Macbett, Regele Moare, Lohengrin, Aleko și Francesca da Rimini.
E o bucurie să o foiletezi! Să-i simți paginile, să privește instantaneele desprinse din creații pe care, poate, le-ai urmărit pe viu. Fiecare e o cașetă estetică. Condensează un gând regizoral, o retorică scenică, o construcție plastică, o propunere actoricească. Cadrele acestea sunt frânturi ale creativității artistice în forma ei concretă. Fixată pe suportul rezistent al hârtiei. Materializată în pixeli.
Volumul bilingv, română și engleză (traducere Ozana Oancea), include și un eseu semnat de criticul Sebastian Vlad Popa, Corpuri lucide – ce învăț din teatrul lui Silviu Purcărete.
Proiectul este inițiat și susținut de Asociația Culturală Vis-a-Vis (promotor proiect, Adriana Moca) cu sprijinul unui mecena. Un adevărat mecena, a dorit să rămână anonim. „Împărtășim de 25 de ani aceeași admirație pentru teatrul lui Silviu Purcărete. (…) În 1922, am discutat ideea (…). Cel mai greu a fost să decidem câte titluri vor intra. Imaginile Mihaelei Marin – de ordinul miilor – sunt egal de spectaculoase“, dezvăluie Adriana Moca, curatorul expoziției Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru, dedicată jumătății de veac de când creează scenic, și al albumului care o însoțește. Splendida expoziție a fost vernisată, în luna mai, la Craiova, la Festivalul Internațional Shakespeare, în tandem cu lansarea albumului, care va călători prin țară și prin lume.
Firele trainice ale consonanțelor estetice
Calitatea grafică a reproducerii prin tipărire e extraordinară. Supracopertă, o hârtie de calitate premium, printare impecabilă. Mii de imagini au așteptat în dosarele video ale Mihaelei Marin să le vină vremea, să se întâlnească în forma printului cu privitorii. Iată, a venit momentul.
Echipa de realizatori e legată de cel care a inspirat albumul prin firele trainice ale consonanțelor estetice. E, astfel, o privire din interiorul unui univers care a convins prin puterea fanteziei, că autorul e un artist din categoria celor memorabili.
Mihaela Marin are și ochi, și sensibilitate, și intuiție. E un excelent mediator între arta lui Silviu Purcărete și noi, privitorii. Cunoscătorii vor reface mental și emoțional spectacole pe care le-au văzut. Imaginea foto are această însușire: e un animator al memoriei. Cei care nu sunt familiarizați cu stilistica purcăretiană își vor bucura ochii cu frumusețea momentelor surprinse.
Structura compozițională a fiecărei fotografii din totalul de 270 documentează vizual secvențe ale unui univers ficțional refăcut acum din fragmente cu relevanță pentru spectacol. Ochiul artistului fotograf e un intermediar, o punte de creativitate interpusă între imaginația regizorală și percepția spectatorului. Când frunzărești albumul Mihaelei Marin tot despre spectatorialitate este vorba. Raportul dintre întreg și detaliu, dintre mai mulți și unul, dintre cadrul care îi anturează plastic și actori. Deposedați de cuvinte, surprinși în expresivitatea corporal-facială, în clipa magică a transfigurării, artiștii sunt protagoniștii fiecărei file, ai fiecărui montaj vizual.