Continuăm Jurnalul
9 septembrie
Începe școala, pentru prezidențiabilii vlahi este însă mult prea târziu.
Când în ele nu se află și oameni (și nu prea se află), instituțiile românești iau doar chipul celui/ celei care le conduce.
O notă de acum trei ani (simt că l-ați uitat pe Cîțu): Florin Cîțu e, de fapt, Superman în izmene, după o săptămână de stat la Vâlcea, la păcănele.
O notă de acum șase ani: S-a întâmplat deunăzi în țara noastră: doi tineri țărani moldoveni de-ai noștri au violat anal o minoră din sat cu ei. Crezând că dacă o violează doar anal scapă de răspunderea faptei lor, fiindcă fata s-ar dovedi în continuare virgină. Despre educația sexuală în această țară primitivă la nivelul epocii de piatră (și în general despre educația la carpato-danubiano-pontici), deocamdată atât.
O altă notă de acum trei ani: România este genul ăla de țară subdezvoltată în care până și alde Florin Roman e luat în serios, deși el e parlamentarul care s-a remarcat mai ales prin faptul că, mandatul trecut, a făcut într-o zi greva foamei între prânz și cină.
Și încă una de acum trei ani: Fiind pasionat de reality-show-uri cu vlahi cu funcție, mărturisesc: politica românească nu m-a dezamăgit decât o singură dată. Merita mai mult în carieră Mihăiță Calimente. Prea puțin i-a dat țara lui Calimente. În rest, impecabil, bravo ai noștri. Nici bulgarii n-au avut așa.
La noi, la români, e o vorbă înțeleaptă din bătrâni: muncă multă, bani puțini.
8 septembrie
Apropo, am un text inedit într-un manual de română, de-a șaptea, de la Booklet. Mi-am lăsat eu barbă direct, să nu aibă elevii ce să mai facă. Spor în noul an școlar, școlari.
E plictisitoare tare politica la vlahii în anii 2020, nu mai există candidați vii, nu zic să aibă harfa lui Uzzi din Pantelimon, că aiasta nu se mai poate, a venit generația smoothie-ului de ștevie, să fie în stare să dea un „sunt din alt film, bre/ decât copiii cu sl*b*z în cap“, dar să miște așa, gen, să dea semne de viață. Nimic, nada. Târâș pe coate și ecou de la pădure, zero, bip, bip, alarmă de boring.
O notă de acum șase ani: Abia acum îmi dau seama că nemernicul ăsta de Soros de mii de ani e în contra noastră, ne ticluiește împotrivă și ne ține în subsol la Maslow. Ce ticălos atemporal.
O altă notă de acum șase ani:
Deunăzi, dialog sincer, românesc, cu un naș:
— Nu vă supărați, de obicei are întârziere trenul acesta?
— De obicei, cam da. E ceva normal.
Încă o notă de acum șase ani: Acum mulți ani, într-o noapte veneam de la Liverpool cu gândul să ajungem la Londra și nu mai știu cum ajungem să ne încurcăm prin gară pe la Coventry, parcă, și luăm un tren pentru care nu aveam bilet, gest urât. Trei dârlăi – cel gras, cel chel și cel negru. Pregătim noi o liră și un discurs românesc: „Holy Godfather, please accept our humble…“. Nu e bine. Cutare, cutare. „Holy Godfather, please forgive us, a Romanian custom…“. Nu e bine. „Holy Godfather, somethin’ for the road…“. Nu e bine. Și tot așa. Din fericire, în noaptea aceea nașul englez nu și-a făcut apariția.
O notă de acum cinci ani: E ziua sfântă a săptămânii, piosul Dănuț pesemne se întoarce ușor-ușor de la Sfânta Biserică, trece, poate, pe la vulcanizare să se bucure de repaosul duminical în proximitatea anvelopelor, ațipește, de ce nu, în liniștea plăcută a vulcanizării și în tot timpul ăsta țara se sufocă, se zbate în nevolnicie și glod. De ce, domnule Andrușcă? De ce nu te înhami la jug să ne scoți la lumină? De ce nu vrei să fii căpitanul nostru, Dănuț? Dacă nu dânsul, cine să ne mai ducă la liman?
7 septembrie
Dar chiar nu mă așteptam de la tov. gen. dr. plag. Nicu Ăăă Ciucă să fie și Vulpea Desertului. E atât de surprinzător.