Fiecare dintre noi are propriile gusturi, evident, ceea ce face ca lumea să fie minunată (dincolo de faptul că adesea ne minunăm când vedem ce se întâmplă în jurul nostru).
Spre exemplu, sunt mulți dintre noi care preferă gusturile dulci, în contrapondere cu cei care preferă, să spunem, gusturile acre. Sunt mulți care preferă așa-zisa muzică populară, cum sunt mulți care preferă alte genuri precum metalul. Ba chiar sunt și unii care aleg conștient să asculte ce cântă băieții de la Fără Zahăr. Și, oricum, gusturile se suprapun în mare măsură, cum este și firesc.
Însă aici nu este vorba despre metal, ci dimpotrivă. Despre nemetale. De altfel, despre alchimie și afinitate pentru oxigen. Ba chiar și despre război. Și pornim de la numere: în cazul de față, 15. Este unul dintre numerele sacre, fiind produsul altora două: 3 × 5. Mai mult, era asociat cu zeița Iștar, marea mamă războinică a Babilonului, care era servită de 15 preoți în Ninive – orașul cu 15 porți.
Este firesc atunci că formele de cunoaștere ascunsă l-au preluat și ele, de la Hermes Trismegistos, cel de trei ori mare, trecând apoi în alchimie. Și, de acolo, în chimie. Pentru că îl găsim în tabelul lui Mendeleev, foarte justificat, la fosfor, care are 15 protoni în nucleu.
Dar fosforul, la rândul său, are o legătură cumva neobișnuită cu alchimia. Iar aici intră în scenă orașul Hamburg, care ni-l oferă pe Hennig Brand în secolul al XVII-lea. După ce se termină cu Războiul de 30 de ani, domnul nostru intră, ca majoritatea alchimiștilor, în industria spițeriei. Dar bineînțeles că pentru el miza era alta: piatra filosofală. Ideea de transmutație era cea care îl stăpânea, unde obținerea aurului nu era decât un pas în a stăpâni eternitatea. Iar, pe baza a ceea se numește magie simpatică (cele ce se aseamănă sunt înrudite, un efect este înrudit cu cauza sa, cum teoretizează James George Frazer în Creanga de aur), a găsit un lucru similar aurului. Urina.
Știm că foarte multe descoperiri științifice au venit în urma vreunui accident – poate cel mai cunoscut caz este al penicilinei, descoperită din întâmplare în 1928 după ce o cultură de spori a fost uitată într-un vas dintr-un laborator londonez. Dar alte descoperiri nu sunt atât de serene. Iar aici este cazul lui Hennig Brand. Care se folosește de averea primei soții să își construiască o pivniță pe sufletul său, nu cu scopuri foarte întunecate, ci mai degrabă oculte. Apoi folosește banii celei de-a doua soții pentru proiectele sale – piatra filosofală și transmutația unui obiect în aur.
Or, cum cele ce se aseamănă sunt înrudite (cunoscuta vorbă alchimică, cum este sus, așa este și jos), el a mers pe asemănarea de culoare dintre urină și aur. Și asta rezultă și din corespondența sa cu Leibniz, care se întinde pe câțiva ani buni.
Așa că, folosindu-se de un fiu vitreg ca asistent, a început să facă experimente post-micționale. Iar prin reducție a reușit să obțină ceea ce a numit kaltes Feuer – foc rece. Credința lui fiind că putea smulge aur dintr-un lichid cu care se confrunta zilnic: urina umană. În schimb, s-a ales cu o substanță albă care strălucea în întuneric. A descoperit fosforul.
Secretele științei au fost foarte mult timp considerate ca fiind ezoterice în esență. O altă paradigmă decât cea în care ne aflăm acum. Iar Brand a început să își vândă descoperirea până și în îndepărtata Americă întunecată (dem mitternachtlichat Amerika). Ba chiar și la curtea marelui elector de Brandenburg, unde a pus să fie stinse toate lumânările și a demonstrat cum se poate experimenta cu „focul veșnic“. Cu siguranță, fără să explice procesul de producție. Căci pentru primele câteva sute de grame, după cum a fost înregistrat, a folosit circa 5.000 de litri de urină. Se poate spune că a lucrat puțin la partea de acumulare. Dar pentru el contează că și-a descoperit piatra filosofală.
Nu poți să nu te întrebi oare cum mirosea laboratorul său din pivnița făcută cu banii primei soții, în momentul în care rețetarul său începea cu „se ia o cantitate cât mai mare de urină nouă produsă de băutorii de bere“ pe care urmează să o treci prin reducție până când ajunge ca mierea. Și nici nu vrem să ne închipuim cum făcea rost de materia primă. Dar pentru Hennig Brand aceasta a fost piatra filosofală. Din fericire, ulterior au fost descoperite alte metode de a produce fosfor, un element extrem de puternic pe care astăzi îl folosim în extrem de multe produse, de la chibrituri la bombe cu fosfor alb, de la electronice la îngrășăminte.
Astfel, soarta umanității a fost înrâurită de ceea ce am considera un alchimist lunatic, care se bucura să fiarbă urină în pivniță. Și care poate că și-ar fi dorit mai mult să producă aur. Dar ce contează este că lumea nu a mai fost la fel după aceea.