„Să nu mă pună în situația să-l bat a treia oară, de data asta fără să candidez“. Vorbele îi aparțin fostului președinte Traian Băsescu și au venit ca replică la faptul că Mircea Geoană l-a catalogat drept „degradat fizic“, asta după ce, anterior, același Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai (trecut la cele veșnice în 2017).
Nimeni în afara lui Băsescu probabil că n-ar fi putut să reamintească multor români, de fapt, cine și ce este Geoană. Pentru că, chiar și „degradat“, de instinct și verb politic Băsescu nu duce lipsă. Cu mandatul la NATO încheiat pe 10 septembrie, unde a îndeplinit rolul de Secretar General Adjunct (recomandat din partea României de Viorica Dăncilă în vremea în care era premier), însuși Mircea Geoană, care a mai pierdut o dată alegerile prezidențiale în anul 2009, se întoarce de la Bruxelles ca să-și mai încerce o dată norocul.
Numai că, după doi ani în care și-a făcut o reclamă asiduă pe rețelele sociale, a cutreierat țara în lung și-n lat sub flamura NATO și a generat cel mai lung teasing din istorie pentru o candidatură la prezindențiale, odată intrat oficial în cursă, a început să calce în străchini. Pe lângă „meandrele concretului“ și „măi, animalule!“, un alt fost președinte al României, Ion Iliescu, a rămas celebru și pentru eticheta pe care i-a pus-o lui Geoană: „prostănac“.
Așadar, pentru cei care nu mai sunt chiar la prima tinerețe, Mircea Geoană nu este vreun necunoscut, vreun independent tehnocrat care vine de la NATO ca să ne salveze țara. Este același pe care Iliescu l-a numit „prostănac“, este același pe care Băsescu l-a bătut la mustață în 2009. Sigur, alegerile despre care ne amintim cei mai copți dintre noi au stârnit un scandal uriaș, inclusiv asezonat cu acuzații de fraudă din partea pierzătorilor, adică Geoană și PSD.
În afară de a se făli cu funcția de la NATO, ce-a mai făcut totuși Geoană ca să își pregătească marea revenire în politica mare românească? Sfătuit bine, s-a pornit să folosească în favoarea sa rețelele sociale, în special TikTok și forma de video scurt. A îndrugat o sumedenie de platitudini, dar, spuse bine și de la înălțimea funcției, au prins într-o măsură destul de mare la generațiile fără memorie politică. Adică până în 30 de ani. Pentru că erau prea mici sau dezinteresați de alegeri și vot pe vremea când Geoană se ducea să se relaxeze în spa la Sorin Ovidiu Vântu, se plimba pe la DNA să ducă înapoi ceasurile primite cadou de la Marian Vanghelie (care și el le primise sub formă de șpagă în vremea când era primar la Sectorul 5) sau striga în noapte „Mihaela, dragostea mea!“ când credea că, gata, a devenit președintele României (că așa a zis un exit-poll din seara alegerilor prezidențiale din 2009).
Independentul Geoană, așadar, s-a adresat generației fără memorie și, prin prezența necontenită din ultimii ani, s-a profilat excelent ca un individ demn de luat în seamă pentru funcția supremă în stat. Poate că se găsesc și suficienți pesediști nostalgici după acele vremuri și care s-au simțit furați „de Băsescu și gașca lui“ rândul trecut și se gândesc că poate Geoană arată mai a președinte decât Ciolacu. În treacăt fie spus, așa s-ar justifica și de ce Marcel Ciolacu băltește în sondaje sub scorul marelui Partid Social-Democrat.
Avantajul lui Geoană, suplimentar, îl constituie oferta jalnică de candidați din acest an. Și, astfel, prin comparație, Geoană, politician de modă veche, dar care și-a construit un glamour nou, aduce mai tare a președinte decât oricare dintre contracandidații săi. De ceva vreme, conduce în sondajele de opinie în privința intenției de vot la prezidențiale. Numai că, în ultimele săptămâni, trendul s-a cam inversat și începe să scadă pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor.
Mircea Geoană, vom vedea în această campanie, are doi mari dușmani: trecutul și incapacitatea sa dovedită în timp de a duce o bătălie electorală fără să facă niște gafe uriașe.
În privința scheletelor din dulap, aici știm prea bine: are o armată. Iar într-o campanie de o asemenea magnitudine, cum e cea pentru fotoliul de la Cotroceni, nu va rămâne piatră neîntoarsă și nici un element biografic din trecut care să nu fie adus la lumină, prezentat în media și în social media cu puterea unor arme nucleare. Și-aici, evident, se va produce și pentru mulți tineri dezvrăjirea. Într-un fel li s-a prezentat Geoană până acum (independent, imaculat, mare strateg, meșteșugar de vorbe), și altfel li se va arăta în toată splendoarea sa.
Apoi, până la ora scrierii acestui text, Geoană a avut două zile de precampanie oficială și două gafe monumentale: cea cu urările de sănătate adresate răposatului Rege Mihai și cea cu „degradarea“ lui Băsescu.
P.S. Tot săptămâna trecută a ieșit la iveală un filmuleț în care Mircea Geoană, încă șef la NATO, se adresa unui auditoriu dintr-o biserică protestantă. Acolo unde s-a lansat într-un discurs în care a vorbit despre familia tradițională, valori strămoșești, Occidentul de la care vin bune, dar vin și rele.
Este opțiunea fiecărui candidat să aibă o ideologie sau să susțină ori ba idei conservatoare. Dar dacă tu doi ani de zile țopăi pentru Generația Z și i te faci cunoscut și plăcut, atunci discursul amintit e fix ca nuca-n perete.
