Exista in cartile dvs. o placere manifesta pentru dinamitarea „uzinelor sensului“ si a constructiilor narative pur referentiale (fictiunea ar trebui sa mearga mina-n mina cu descoperirile stiintifice, cum declarati) – ma gindesc la Villa Vortex unde putem da peste un fel de literatura fractalica: personajul matrice gindit ca multisampler, ca generator de identitati, preferinta pentru reteaua narativa si hiperlink in pofida fictiunii de tip matrioska. Va considerati un scriitor-hacker? Care e cel mai eficient cod-virus pentru distrugerea sistemului „central“ al naratiunii?
Recunosc ca imi place destul de mult sa dinamitez structurile narative care mi se par invechite, si nu pentru ca ele ar fi „datate“ – de cele mai multe ori, autorii din secolele trecute ii intrec in „inovatie literara“ pe majoritatea autorilor contemporani –, ci pentru ca nu zic mai nimic despre pierderea sensului resimtita in secolul XX, nu ne infatiseaza motivele si felul in care aceasta s-a produs, demonstrindu-se mai ales incapabile sa restaureze o coerenta sens/forma, care dupa parerea mea este principiul de capatii al literaturii. Intr-adevar, teoriile stiintifice pe baza carora se construiesc romanele mele le influenteaza in mod direct forma, dar si sensul in egala masura; fie ca e vorba despre genetica, cosmogonie, fizica cuantica sau de tehnologiile de retea, hiperlinkuri sau sampling, ele au un impact hotaritor asupra scrisului meu, dind nastere acelei „Centrale Literatron“ pe care o vad ca pe un soi de inel-accelerator de particule.
Nu ma intereseaza neaparat sa distrug „naratiunea“, ci dimpotriva, sa o restaurez. Distrugerea pe care o operez este creatoare, iar daca sint un hacker care dispune de un cod-virus, atunci sa zicem ca duc un razboi IMPOTRIVA celor care vor sa distruga viitorul omului prin pseudo-transgresiuni si simulacre ideologice.
Marie Zorn, bransata la Joe-Jane, tipa si ea „connect-I-cut“? Instanta materna e pulverizata, Marie isi respinge mama biologica si mostenirea ereditara, devenind o gazda pentru gemenele „ei“, Sara si Ieva, care-si gasesc in eroul ocazional Toorop un tata adoptiv. Totusi, la finalul cartii, gemenele intra in posesia unor concepte destul de tari. De ce sa rupi logica filiala ca sa accezi la alta, nu e o contradictie?
In Babylon Babies, printre alte teme abordate, m-au preocupat deviantele postmoderne care duc la distrugerea legaturilor filiale. „Mama biologica“ a gemenelor Zorn nu actioneaza in virtutea dorintei de a CREA copii, nu o intereseaza deci DIFERENTA in REPETITIE (cf. Deleuze), ci urmareste sa se REPRODUCA prin clonare replicativa, printr-o repetitie centrata numai si numai pe esenta ei.
In schimb, Marie Zorn, „mama purtatoare“, le va proteja ca si cum ar fi propriile ei fete, asa cum de fapt si sint, ajungind asa tocmai datorita „metatehnologiilor“ neurogenetice pe care le foloseste Darquandier. De altminteri, ma gindesc ca ADN-ul junk, adica 96% din mostenirea noastra genetica asa-zis „inutila“, locul unde se petrec mutatiile si legaturile cele mai importante, e poate fundamentul sufletului uman, sau macar al constiintei.
Cit despre Toorop, el nu-i un „erou ocazional“, ci singura figura paterna care ar putea sa se potriveasca in destinele lui Marie Zorn si ale fetelor „sale“. Pentru ca e un luptator, viata lui e tot ce le poate el oferi.
In Babylon Babies, Toorop invata sa se descurce cu bratul lui bionic, robotii capata atribute umane: placerea (evident, nereproductiva) sau sinuciderea, iar corpul uman poseda resursele necesare pentru a face saltul catre o noua specie, daca ne gindim la ADN-ul junk. Cum vedeti relatia dintre om si masina, corpul uman ramine in continuare un vehicul esential, un suport, ca la Stelarc, sau e depasit?
Tendinta actuala a Lumii-Tehnica tinde sa estompeze barierele ontologice dintre diversele creaturi care populeaza planeta. Atributele umane sint recodate atit in masini, cit si in animalele transgenice, insa nanotehnologiile vor sa se infiltreze in organismele noastre mai bine decit in amalgamul „cyborg“ al artistilor postmoderni ca Stelarc; tot asa, odata cu ingineria inversa genetica, atribute care dateaza cu mult inaintea aparitiei lui homo sapiens vor putea sa fie transferate in capitalul nostru genetic. „Egalitatea democratica“ intre specii: victoria finala a biopoliticii eugeniste.
Numai „saltul“ cuantic catre o „noua specie“ ar putea sa permita intreruperea acestei agende criminale, caci „noua specie“ nu e altceva decit procesul Restaurarii Omului Integral, cel de dinainte de Cadere. De-asta sint gemenele Zorn un asa de mare pericol pentru Umanitate, ele reprezinta nu numai viitorul, ci sint chiar Alfa si Omega.
Daca ar fi sa-l aleg pe cel mai puternic personaj din cartile amintite pina acum, ar fi cel din Villa Vortex, acel cosmokrator care „actualizeaza Logosul“, insa l-as pune in continuarea Omului Luminilor. Exista o diferenta?
Omul Luminilor, daca vorbim despre acelasi lucru, este exact genul de om care a incercat si continua sa incerce sa se integreze in fluxul de informatii pentru a „actualiza Logosul“, in majoritatea timpului sub forma unui dispozitiv de clisee umanitare. Logosul este INTRERUPEREA fluxului de informatii si prilejuieste o cunoastere i-mediata.
Iar cosmokratorul, creatorul de lumi, este o veche notiune patristica, una din calitatile Celei de-a Doua Persoane din Sfinta Treime. Din pacate, conceptul a fost deturnat de ereticii gnostici care l-au transformat in „demiurgul“ lor.
„Ascult multe lucruri, de la muzica clasica pina la rockul cel mai futurist“
Povestiti-ne despre proiectul Schizotrope. Ati citit acolo citeva texte din Deleuze, ati incercat sa obtineti o voce deteritorializata? Acum ce muzica ascultati?
Proiectul Schizotrope a luat fiinta in urma intilnirii mele in 1997 cu muzicianul Richard Pinhas, prieten foarte apropiat al lui Gilles Deleuze si fondator al formatiei Heldon, prima aventura electro-rock frantuzeasca, initiata in 1971. Proiectul nostru tocmai ca nu incerca sa „ilustreze“ textele lui Deleuze, ci sa produca o sinteza (disjunctiva) intre texte, voce si muzica. Vocea trebuia sa fie un input ca toate celelalte, textul trebuia sa se moduleze dupa sunet, iar muzica sa dea o idee asupra sensului teoriilor sale. Totul era gindit ca o adevarata punere in aplicare a gindirii sale.
Ascult multe lucruri, de la muzica clasica pina la rockul cel mai futurist, cred ca o lista n-ar folosi la nimic.
Imi plac mult remixurile facute de Nizos in Villa Vortex, Kraftwerk combinat cu noise industrial, imnuri rusesti in spatiu, vocea mutanta a lui Iuri Gagarin si alte elemente space pop. Care e functia acestui tonomat apocaliptic?
Aceasta muzica e coloana sonora a romanului, integrata in naratiune. E o reprezentare a sintezei sonice a secolului XX.
Kernal e pe speed (drogul cyberpunk, nu?), Tooroop alege iarba, dar mai sint si altele, exclusiv de laborator, cum e Vehiculul din Babylon Babies. Sint drogurile de nedespartit de experiment?
Cred ce credea si Ernst Junger, de pilda. Sau la fel de bine Aldous Huxley. Ca si William Burrough, ca sa fac o treime.
Daca ati iesi vreodata in strada, care ar fi motivul?
In privinta acestui subiect prefer sa pastrez tacerea, pentru moment.
Montreal, 16 mai 2009