A compus muzica de teatru si film, a inregistrat sase albume ca autor pentru renumite case de productie din Statele Unite ale Americii si Europa.
Anul 2009 i-a adus revelatia descoperirii lucrarilor enesciene nepublicate. Asa s-a nascut proiectul “Enescu Re-Imagined”. Un Enescu re-imaginat intr-o rafinata haina moderna, cu insertii fine de jazz si insinuari ritmice orientale. Proiectul “Enescu Re-Imagined” a fost conceput alaturi de celebrul contrabasist John Hebert. A fost prezentat pina acum in cadrul Festivalului International “George Enescu” si la Merkin Concert Hall din New York.
Pe 22 septembrie, la Teatrul Odeon din Bucuresti, Lucian Ban a reeditat succesul din 2009, alaturi de el aflindu-se muzicienii John Hebert (contrabas), Badal Roy (tobe indiene si percutie), Ralph Alessi (trompeta), Gerald Cleaver (tobe), Mat Maneri (viola, vioara electrica, vioara bariton), Tony Malaby (saxofon tenor si sopran), Albrecht Maurer (vioara).
Sentimentul tuturor celor care au ascultat acest concert a fost acela ca ne aflam in fata unui nou act componistic, experimental si original, muzica lui Enescu gasindu-si puternice rezonante in actul creator al muzicienilor din fata noastra.
Si nu in ultimul rind, a fost intr-adevar reconfortant dincolo de cuvinte sa vedem un muzician roman aducind acasa un proiect grandios si indraznet.
Ati plecat din Romania si ati inceput practic o viata noua la New York, in 1999. Cum a fost sa parasiti locul natal si sa incercati sa va construiti o cariera de succes intr-un alt colt al lumii?
A te muta din tara de origine si a incerca sa iti continui viata intr-un loc cu totul nou este un soc pentru oricine, cu atit mai mult ca acel loc este America, mai precis New York. Este o metropola impresionanta si, implicit, presupune un cu totul alt fel de a vedea lucrurile. A fost un soc pentru mine, insa am plecat exact pentru asta. Nu pentru soc, ci ca sa-mi continui cariera muzicala si pentru provocarile muzicale pe care stiam ca le voi intimpina acolo. In primii ani am fost la scoala; practic am continuat ceea ce incepusem aici la sectia de jazz; am terminat Jazz si Muzica contemporana la New School University, dupa care am inceput sa elaborez diverse proiecte si sa lucrez cu diferiti muzicieni. Sint 10 ani de atunci si in continuare incerc sa fac ceea ce-mi place, construindu-mi in permanenta cariera. Nu e deloc usor, dar rasplata a fost totusi mare pentru mine.
Cum ati reusit sa supravietuiti? Banuiesc ca nu ati realizat de la inceput aceste proiecte muzicale ample. Ati predat? Sau ati facut alt tip de activitati?
In prima parte a perioadei am predat. Apoi am compus: si muzica de film, si muzica de teatru. Chiar si mai tirziu am ramas axat pe aceste activitati. Iar cind perioada era mai dificila din punct de vedere al concertelor, mai putin fructuoasa ca sa zic asa, reveneam la a preda sau la a tine lectii in particular. Realitatea vietii de acolo e diferita de cea de aici. Chiar daca ai un renume, nu reusesti intotdeauna sa te mentii foarte sus. Nu este o garantie pentru nimeni. Nici pentru cei mai celebri. De asta e bine sa ai si un plan B. Istoria muzicii americane este plina de astfel de exemple, de staruri care au decazut si care au trebuit sa faca cu totul altceva ulterior pentru a supravietui. Depinde foarte mult de cum iti pastrezi balanta dintre toate lucrurile, de cum iti dozezi abilitatile. Eu ma consider norocos, pentru ca in ultimii ani am reusit constant sa fac doar ceea ce-mi place cel mai mult – turnee si proiecte muzicale diferite –, fiind in foarte mica masura nevoit sa predau muzica.
Sinteti intr-adevar unul dintre cele mai fericite exemple de artisti romani consacrati peste hotare. Vorbeati mai devreme despre proiecte muzicale. Unul dintre acestea, si poate cel mai important de pina acum, este “Enescu Re-Imagined”. Inteleg ca a fost o comanda a Festivalului “Enescu” in 2009 si acum ati revenit la Bucuresti gratie Institutului Cultural Roman. Cum ati ajuns la colaborarea cu organizatorii Festivalului “Enescu”?
Hm… Cam cum se intimpla peste tot in lume. Vorbesti cu oameni care au idei si pe urma se intimpla pur si simplu. Imi aduc aminte ca discutam anul trecut cu editorul “Timeout” Bucuresti de atunci, Anca Ionita, si i-am mentionat in treacat despre acest proiect workshop cu Enescu. Ii spuneam cit de mult mi-ar placea sa fac ceva radical cu Enescu, din perspectiva jazzului. Iar ea mi-a spus: “Stiu ce trebuie sa faci, sa-l prezinti in Festivalul «Enescu»“. Au trecut niste luni si la un moment dat mi-am amintit de aceasta discutie. Am trimis un email directorului Artexim, dl. Mihai Constantinescu, seara, undeva in jurul orei unu noaptea, in care i-am spus cine sint si ce planuri am. Spre surprinderea mea am primit raspuns imediat, la nici 10 minute! A fost o surpriza foarte placuta. Mihai Constantinescu era foarte interesat de propunerea mea. Dupa aceasta am intrat propriu-zis in proiect. Rotitele au inceput sa se invirta si ma gindeam cu cine as putea sa-l fac. Aveam o idee despre artistii cu care as fi dorit sa lucrez, numai ca trebuia sa aleg muzicienii cei mai potriviti pentru asa ceva, interpreti de jazz care lucreaza la limita contemporanului. Din fericire, New York-ul iti ofera asta; chiar ai de unde sa alegi. In primul rind, am rugat un mai vechi colaborator si prieten, contrabasistul John Hebert, sa ma ajute. John este unul dintre cei mai mari contrabasisti de jazz la ora actuala. I-am propus sa orchestreze si el o parte din lucrari. A fost extaziat. Asa ca impreuna am trecut la concretizarea acestui proiect. Am ales piesele. Am vrut in principal sa aleg lucrari din opera lui Enescu ce nu sint cunoscute. Nu m-au interesat Rapsodiile Romane, care sint atit de cintate. Aceasta dorinta vine in mare parte de la socul pe care l-am avut intrind in contact cu muzica lui Enescu, pe care eu nu o cunosteam. Pare paradoxal, dar pe Enescu l-am cunoscut la New York. Atunci am constientizat ce muzica geniala a scris si am constatat cu uimire cit de multe lucrari de exceptie semnate de el nu au cunoscut niciodata “luminile scenei”. In afara de Sonata a 3-a pentru vioara si pian, Rapsodiile, prima Suita Orchestrala sau Octet, Enescu e cvasi-necunoscut. Cvartetele pentru corzi, Sonatele pentru pian solo, Simfoniile neterminate sint lucrari extraordinare, dar necunoscute. Cind le-am descoperit, mi-am spus ca acesta este drumul pe care vreau sa merg.
Exista productii inedite in lume, muzicieni de jazz care “imprumuta” muzica clasica si o transforma in ceea ce se numeste jazz light (un jazz foarte melodic – YoYo Ma e un foarte bun exemplu in cazul de fata). Nu am vrut sa fac ceva de acest gen, ci m-am gindit catre o noua directie, ceva care sa ne reprezinte pe noi, romanii, si pe muzicienii cu care colaboram; era ceva mai experimental ca sa zic asa. Asta a fost provocarea si iata ca am ajuns departe cu acest proiect. “Enescu Re-Imagined” ne-a intrat in singe, ne place sa-l cintam in continuare, pentru ca nici un concert nu seamana cu celalalt. Avem multa libertate de improvizatie. Asa l-am gindit de fapt de la inceput. Sintem muzicieni de jazz modern. Si facem “instant composition”. Proiect creativ.
Acest gen de cross-over atrage publicul in sala. In general, oamenii se feresc de muzica contemporana si de muzica clasica. Spun ca nu inteleg aceste genuri. Insa in momentul in care acestea sint asociate cu jazzul sau cu proiectii video, de exemplu, oamenii devin mai deschisi, mai interesati sa asculte si sa intre in salile de concert.
Asa este. Si eu am realizat doua proiecte in directia aceasta. Unul cu proiectia filmelor lui Andy Warhol, iar celalalt, la Festivalul Anonimul, cu o selectie din filmele lui Tarkovski. Intr-adevar, daca am fi prezentat totul strict muzical, ar fi fost mult prea abstract pentru ascultatori. In schimb, cu filmele lui Tarkovski a prins extraordinar de bine. La fel cred ca a fost si cu Enescu. Lumea a fost curioasa sa vada cum se impaca jazzul cu muzica sa. Imi place sa cred ca am reusit sa facem ceea ce ne-am propus, adica sa prezentam muzica lui Enescu sincer, si fata de el, si fata de noi.
Una din prezentarile inedite a fost Aria si Scherzino, o lucrare pe care noi, romanii, am mai auzit-o doar in Festivalul “Enescu”, interpretata tot de dvs. Ascultind-o, aveam senzatia ca aud muzica de film.
Da. E o lucrare din 1909, nepublicata. Enescu nu i-a dat numar de opus. Au recuperat-o cei de la Institutul Cultural Roman, impreuna cu un violonist roman care traieste in America. Eu am avut acces la aceste partituri, de la Muzeul Enescu. Dar sa stiti ca mai sint multe alte lucrari ce nu au vazut lumina zilei, fie pentru ca Enescu nu a fost de acord, gindindu-se ca acestea nu sint la nivelul pe care si-l dorea, fie pentru ca au ramas pur si simplu nepublicate. Exista o estimare care spune ca opera publicata oficial reprezinta cam 30% din cite materiale si manuscrise exista! Unele sint neterminate, altele sint lucrari pe care Enescu intentiona sa le duca mai departe, dar nu le-a terminat, altele, abandonate pur si simplu. Ceea ce am descoperit eu sint lucrari absolut geniale. Aria si Scherzino este cel mai bun exemplu. In aceasta lucrare se prefigureaza intr-adevar muzica de film americana a anilor 1940, 1950, ea fiind insa scrisa in 1909! Deci iata o dovada ca Enescu era un avangardist.
Sonata a 3-a, “In caracter popular romanesc” a fost o mare surpriza pentru toata lumea, in special partea a 2-a, unde ati introdus, la modul cel mai spectaculos, vocea umana. De ce vocea umana?
La aceasta lucrare am intervenit mai mult cu improvizatia, intr-adevar. Enescu a scris-o in masura asimetrica de 5/4. Eu i-am cerut lui Badal Roy sa-mi dea un groove de 5/4 indian. Muzica indiana priveste ritmul altfel. Si in acel moment Badal a inceput sa cinte cu vocea. Aceasta reprezinta o tehnica si un stil specific muzicii populare indiene, in care ei dubleaza cu vocea toate ritmurile muzicale complexe.
Badal Roy este cel care a introdus “tablas” in muzica de jazz. A cintat cu Miles Davis, cu John McLaughlin… El a adaptat acest instrument de percutie la muzica de jazz. Iar eu am adaugat o linie de contrabas care nu e de la Enescu. Am vrut sa adaug putina miscare. La Enescu aceasta parte este foarte… “eterica”.
Aceste ritmuri de percutie s-au simtit si in celelalte lucrari. Din cind in cind percepeam acel iz oriental, insinuat usor si care s-a potrivit atit de bine muzicii lui Enescu.
Da. Aceasta a fost una dintre primele mele idei cind am inceput acest proiect. Stiam ca voi avea viori, trompeta, saxofoane, instrumente haideti sa le numim “normale”, de jazz, dar de fapt primul “sound” pe care l-am avut in minte era cel al “tablasului”. Nu stiu de ce. Asa a fost. De la bun inceput am vrut sa introduc acest element inedit de percutie. Si chiar s-a potrivit.
Sint onorat ca am avut alaturi de mine mari muzicieni. Oameni care au colaborat cu mari legende al jazzului american, artisti extraordinar de talentati, mereu dispusi sa faca muzica din pura placere.
Ideile componistice ale lui John Hebert s-au intrepatruns foarte bine cu ceea ce a scris Enescu. Mi-a placut foarte mult faptul ca la, Suita pentru orchestra, el a gindit acel ostinato care a fost preluat de la un instrument la altul, de la pian la contrabas…
…si de la contrabas la celelalte instrumente. Pentru mine a fost o surpriza. John a ales Preludiul orchestral, la unison, din prima Suita orchestrala, cel despre care Kodaly spunea ca este cel mai bun exemplu de monodie si pe care multi muzicologi romani l-au studiat, descoperind o legatura intre arcul melodic al lucrarii si seria lui Fibonacci. Acesta este motivul pentru care John Hebert a ales aceasta lucrare. In original, Preludiul este cintat la unison de corzi. John a preluat intervale si motive muzicale, le-a adaugat in sectia ritmica a contrabasului, gindindu-le de 4 ori mai repede decit tempo-ul in care le-a scris Enescu. Foarte inventiv.
Cum ati reusit sa-i adunati la un loc pe toti acesti muzicieni extraordinari?
Ei sint unii dintre cei mai cunoscuti in New York si in lume. De exemplu, Ralph Alessi cinta cu Uri Caine, care a realizat proiectul Mahler. John Hebert la fel, pe albumul Beethoven, Othello Syndrome. Sint exact muzicienii care trebuiau sa fie. In final, muzica este cea care conteaza.
Care este viata dvs. in spatele scenei? Aveti timp liber?
Am hobby-uri ca orice om normal. Calatoriile, filmele… Insa mereu imi doresc sa fac mai multe proiecte de muzica. Imi fac planuri pentru turneele din primavara anului viitor…
Este inclusa si Romania pe harta proiectelor de viitor?
Da, intotdeauna fac tot ce pot ca sa ajung si aici. La sfirsitul lui noiembrie voi fi in turneu in Europa, cu ansamblul Elevation Quartet, cu celebrul saxofonist tenor Abraham Burton, John Hebert din nou si EricMcPherson, unul dintre cei mai buni bateristi de jazz. In plan sint Franta, Germania, Austria si, in final, Romania. Proiectul “Enescu Re-Imagined” urmeaza sa-l prezint in locatii diferite in Europa, pentru ca eu chiar cred ca aceasta muzica trebuie auzita din ce in ce mai mult. Cintam la London Jazz Festival, apoi la Viena, la Strassboug, in locatii renumite, ca Elizabeth Royal Hall sau Vienna Konzerthaus. Este un proiect cu bataie lunga, pe mai multi ani, tot in parteneriat cu ICR, pe care il voi continua cu acelasi elan si cu aceeasi bucurie ca si pina acum.