Mi-a ramas una in minte pentru ca era foarte frumoasa, dar nu-mi amintesc numele.
Voronet?
Se termina in i.
Gura Humorului.
S-ar putea. Mi-a placut si Clujul. E un oras frumos, cu peisaje superbe. Acolo am ascultat o muzica romaneasca extraordinara. Sint legat de muzica romaneasca de cind m-am nascut. E in singele meu. Nu am nimic romanesc ori maghiar in familie, dar mi-a sunat foarte cunoscut. Mult mai tirziu, cind aveam 20 de ani, am cumparat trei carti de Bela Bartok, Muzica populara romaneasca, unde am descoperit toate cintecele populare din Romania, Transilvania, Bulgaria. Totul. Acesta a fost, probabil, cel mai extraordinar lucru pe care l-a facut Bela Bartok: s-a dus prin sate si a inregistrat aceasta muzica inainte ca ea sa dispara. Propria lui muzica se hraneste din aceste cintece populare. Am si colaborat cu Taraful Haiducilor, acum 10 ani, imediat dupa ce l-au intilnit pe Johnny Depp. Au venit la Londra, am lucrat impreuna si a fost fantastic: tambal, acordeon, doua viori.
Deci relatia mea cu Romania si cu Ungaria e una puternica si subconstienta, pentru ca nu inteleg de ce aceasta muzica e atit de importanta pentru mine. Mai intra pe aceasta lista a pasiunilor muzicale inexplicabile doar Brazilia. Sint nascut in Liban, dar nu-mi place muzica araba. Muzica braziliana, in schimb, o port in inima si in creier. Pot compune bossanova, la fel de bine cum pot compune muzica romaneasca sau ungureasca.
M-am intors de curind din Ungaria. Am fost la Budapesta acum trei saptamini pentru a lucra cu Angelina Jolie, pentru ca voi compune muzica noului ei film. Vom incepe probabil sa inregistram peste sase luni, deci am suficient timp.
Ea v-a ales pe dvs.?
Da, pentru ca ne stim de la alte filme. In The Tourist am fost inlocuit in ultimul moment cu un alt compozitor (n.r. – James Newton Howard). Compusesem intreaga coloana sonora, 75 de minute de muzica, iar dupa proiectiile-test producatorii au decis sa schimbe muzica. Angelina a fost furioasa si mi-a spus atunci ca vrea sa lucreze cu mine. Pe la sfirsitul lunii mai mi-a trimis scenariul si de atunci sint alaturi de ea. Si ma intelege. Asa lucram: e vorba de iubire. Daca regizorului nu-i place sa lucreze cu tine sau nu se simte bine cu tine, nu merita. Pot face si altceva in muzica. Pot fi producator, pot face reclame, jingle-uri, orice. Dar cind e vorba de o colaborare, atunci ea trebuie sa fie bazata pe iubire.
Ati avut o relatie speciala cu cineastul Anthony Minghella. Ati facut trei filme impreuna.
Cinci. Pacientul englez, Cold Mountain, Talentatul domn Ripley, Breaking and Entering, The No. 1 Ladies’ Detective Agency (pentru televiziune). Este regizorul cu care am lucrat cel mai mult, dupa care vin Jean-Pierre Mocky, Jean-Jacques Beineix, Jean-Jacques Annaud si Robert Altman. Era un fan al coloanelor sonore pe care le facusem pentru 37°5 le matin de Jean-Jacques Beineix si Amantul de Jean-Jacques Annaud, si vroia din tot sufletul sa ma cunoasca. In 1993 m-a sunat. “Sint Anthony Minghella. “ Nu-l stiam, nu facuse nici un film. Scria doar piese de teatru pentru Radio BBC, lucru care mi se pare azi fantastic: piese de teatru pentru Radio! Niste piese minunate!… E un scriitor academic. Deci m-a sunat si mi-a spus: “Va ador muzica. Nu credeti ca ne-am putea intilni pentru a face impreuna o reclama? “. Am spus da. Era perioada acelor imense telefoane mobile, Mercury. Agentia de publicitate mi-a trimis un bilet de avion ca sa merg la Londra si sa ma vad cu toti sefii (cunoasteti genul acesta de intilnire). M-am dus la Londra si toti vorbeau despre produs, iar Anthony Minghella se uita lung la mine spunind din ochi: “Oh, Doamne, imi pare rau!… “. Pe urma am ramas singuri si ne-am inteles imediat. Si el este muzician. Iubeste muzica. Citeste cit de cit partiturile pentru pian si cinta Preludiul de Bach mai bine decit multi. Il iubeste pe Bach. Eu la fel. Avem aceleasi gusturi muzicale. Ne plac frumusetea, eleganta, armoniile rafinate.
Cind a trebuit sa regizeze primul lui film, Mr. Wonderful (nu i-a placut deloc sa-l faca, il oripila cind cineva ii amintea de el), era cu Warner Brothers, in America si, cind a venit vorba despre muzica, a spus: “Vreau sa lucrez cu Gabriel Yared”. Warner Bros a zis: “Cine-i asta? “. “Un compozitor francez. “ La care i s-a ripostat: “Oh, francezii nu sint de incredere! “. A insistat sa ma aiba in film, dar a fost imposibil. Insa e incapatinat. Cind a venit vremea Pacientului englez, m-a sunat si mi-a spus ca vrea sa lucreze cu mine. Mi-a trimis scenariul, l-am citit si mi-a placut foarte mult. I-am spus: “Sint pregatit. Cind vrei sa vorbim, spune-mi”. S-a certat cu producatorul pina cind acesta a zis ca el. Americanii vroiau pe cineva cunoscut, iar eu nu aveam un nume in America. Aveam un nume in Europa, aveam premii, dar asta nu conta in America. Am inceput sa compun. Mi-a luat opt luni, a fost o munca foarte delicata.
Am avut trei puncte de plecare. Primul a fost Szerelem, Szerelem cintecul Martei Sebestyen, care nu e complet unguresc, ci un sfert bulgaresc, un sfert turcesc si jumatate unguresc. Al doilea punct de plecare a fost Puccini. De ce? Pentru ca si eu, si Anthony Minghella eram de parere ca melodiile lui sint frumoase si ca sint intotdeauna sustinute de armonii elegante si de orchestratii deosebite. Iar al treilea punct de plecare a fost Bach. “Ia-le si vezi ce poti face din ele”, mi-a spus Anthony. Aveam nevoie de o tema frumoasa, tema iubirii, asa ca m-am gindit la Puccini si am venit cu o bucata unde incepe cornul englezesc si care se dezvolta pe urma in aceasta tema. Apoi m-am gindit ca in camera unde sta pacientul e nevoie de ceva intim si am compus un fel de preludiu cu trei voci, care e un omagiu adus lui Bach. Anthony m-a luat la San Francisco unde am cintat aceste bucati la pian in fata producatorului Saul Zaentz si, dupa ce acesta a spus: “Ok, la treaba!” , am inregistrat muzica la Londra cu Academy of St. Martin in the Fields.
Mi-a luat un an de zile sa fac muzica pentru Talentatul domn Ripley, deoarece trebuia sa ma ocup si cu alegerea pieselor potrivite de jazz. Cea mai frumoasa experienta a vietii mele si cea mai perfecta osmoza intre muzica si imagine a fost la Talentatul domn Ripley. Dupa mine este si cel mai bun film al lui Anthony Minghella. Incepe cu un cintec de leagan, iar versurile pe care Anthony le-a scris pentru muzica mea spun aproape totul despre film, dar intr-un mod poetic. Acest cintec de leagan contine toate piesele pe care le vei auzi in film, dar aceste teme sint ascunse, la fel ca in muzica clasica. Apoi am facut impreuna Cold Mountain.
Dar nu ati venit in Romania la filmari.
Nu, m-am dus in Alabama pentru ca Anthony dorea sa ma vad cu autorul cartii si sa ascult muzica corala evanghelica. Pentru Talentatul domn Ripley fireste ca am fost in Italia, pentru Breaking and Entering m-am dus la Londra, iar pentru The No. 1 Ladies’ Detective Agency, un serial a carui actiune se petrece in Botswana, ne-am dus in Botswana si acolo am inregistrat si muzica. Am avut o relatie foarte speciala cu Anthony Minghella. Ne si certam, dar ca fratii. De pilda, m-am certat cu el cind a spus ca nu-i place Schumann. “Cum poti sa spui asta?! Schumann a fost influentat de Bach. Tot spui ca iti place Bach. “ Dar aceste certuri erau creative. Asculta tot ceea ce compuneam pentru alte filme si imi spunea pe urma ca ii place. Chiar si cind nu lucram impreuna, ne vedeam. Daca aveam un concert in Paris, venea cu sotia si locuiau la mine. Din pacate… (n.r. – Anthony Minghella, despre care Gabriel Yared vorbeste la prezent, a murit in 2008.)
Cum a fost cind ati compus prima muzica de film din cariera, tocmai pentru Jean-Luc Godard?
Nu stiam cine e Jean-Luc Godard cind l-am cunoscut, adica stiam de el, dar nu-i vazusem nici un film. A ajuns la mine printr-un prieten de-al meu actor cu a carui sotie – Francoise Hardy – lucrasem ca producator. Lucrasem pina atunci ca producator si orchestrator pentru cintareti. La un moment dat m-am oprit din orchestrat si mi-am luat doi ani sabatici pentru a invata muzica, pentru ca sint autodidact. (Asta inseamna ca am citit toata muzica posibila si am invatat toata muzica posibila de unul singur.) Deci dupa ce am pus stop si am inceput acesti ani sabatici, prietenul acesta al meu, Jacques Dutronc, mi-a spus: “Jean-Luc Godard cauta un compozitor, dar vrea ceva foarte clasic”. Am spus: “Nu sint clasic, dar o sa ma intilnesc cu el”. La prima discutie mi s-a parut foarte ciudat pentru ca mi-a zis: “Iti voi spune povestea din filmul meu”, a inceput sa povesteasca, dar, cind l-am rugat sa-mi arate niste imagini, a spus sec: “Nu ai nevoie”. Venise, in schimb, cu patru masuri din uvertura operei La Gioconda de Ponchielli (un contemporan al lui Verdi) si mi-a spus: “Poti lucra ceva in jurul acestei bucati? Poti face orice vrei: sa o reorchestrezi, sa n-o folosesti, sa o folosesti – cum vrei tu”. Cum tocmai terminam cei doi ani sabatici in care studiasem contrapunctul si fuga, am inceput sa aplic regulile compozitiei. Aveam doar patru masuri. Ce sa fac cu ele? Explorind cele mai mici celule ale fiecarei masuri si pastrind in minte ce imi spusese Godard despre lucrurile care ii plac in muzica si in imaginile lui (dar fara sa fi vazut vreuna), am compus o bucata foarte lunga, precum si una foarte funky. M-am dus la studio. A fost tacut. N-a spus nimic, dar mi-a luat toate bucatile si a montat filmul cu ele, taind uneori din film pe baza muzicii. M-a invatat o lectie, desi una extrema. E bine sa lucrezi asa, dar e la fel de bine sa mestesugesti dupa imagini. Insa eram la prima experienta in cinema.
Deci da, m-am dus la Godard fara sa-i fi vazut vreun film, iar cind i-am si spus asta, a parut foarte incintat. “Deci esti virgin”, a spus. Iar dupa aceasta experienta mi-a trimis o scrisoare: “De acum inainte, te voi insela cu Beethoven, Bizet si altii. O sa te supere?”. Deloc, pentru ca aceasta e cea mai buna muzica de film. Pentru mine, cea mai buna muzica de film e cea care poate exista independent de film, care e frumoasa si care intotdeauna poate lucra cu imaginile.
Multa lume spune ca cea mai buna muzica de film e cea de care nu esti constient cind vezi filmul.
Nu e adevarat!! Acesti oameni ar trebui atunci sa urmareasca numai filme mute. Pai care sa fie intelesul? “Fii doar sclavul nostru? Intelegerea e ceva pavlovian? Muzica are un rol pavlovian?!”
Cum va priviti cariera, acum ca ati primit un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film?
Am primit foarte multe premii – Oscar, Grammy, Globul de Aur, BAFTA, Cesar –, dar stiu un singur lucru: e o onoare sa primesti un premiu, dar pentru mine nu schimba momentul cind ma pregatesc sa incep sa compun si am o completa lipsa de incredere in mine. Trebuie sa fii precaut pentru ca sa poti folosi inspiratia atunci cind incepe sa se reverse peste tine. Trebuie sa o tratezi ca pe cea mai frumoasa floare. Inspiratia vine si se asaza in tine ca o saminta.
» Gabriel Yared a orchestrat si produs piese pentru Charles Aznavour, Gilbert Becaud, Francoise Hardy sau Johnny Hallyday. Prima coloana sonora a compus-o pentru Sauve qui peut la vie de Jean-Luc Godard (1980). Au urmat: 37°5 le matin de Jean-Jacques Beineix, Amantul de Jean-Jacques Annaud, Camille Claudel de Bruno Nuytten, Vincent and Theo de Robert Altman, Pacientul englez, Talentatul domn Ripley si Cold Mountain de Anthony Minghella, Das leben der Anderen de Florian Henckel von Donnersmarck, City of Angels de Brad Silbering si altele. Academia Europeana de Film i-a oferit recent Premiul European Achievement in World Cinema 2010.