Selectie de George Onofrei
Asadar, Adrian Nastase pierduse alegerile. Lucian Dan Teodorovici constata ca PSD „incape, din nou, pe mainile batranului Ion Iliescu“. Radu Pavel Gheo vorbea despre lumea medicala a anului 2005, care, in afara de exodul recent al medicilor spre Occident, se prezenta in aproximativ aceiasi parametri: „Ce vina ai tu, cetatean de rand, care platesti cateva sute de mii de lei asigurarile de sanatate, bani ce nu iti ajuta la nimic? In definitiv, nimeni n-a spus ca impozitul respectiv este pentru asigurarea sanatatii tale. Si n-ai vazut ce sediu frumos are Casa Asigurarilor de Sanatate? Sau nu stii ca medicii depun cu totii juramantul lui Harpagon. Sau Hammurabi? Sau… ei, naiba mai stie! In orice caz, sunt oameni seriosi. Astea-s cazuri izolate. Tu sa fii sanatos. Hai noroc si sanatate!“.
De referate si „un sistem de invatamant aiuritor“ se ocupa in rubrica sa, „Homepage, Sweet Home“, Florin Lazarescu. „In timp ce sistemul de copiute n-a suferit modificari spectaculoase, lucrul pentru acasa a ajuns din ce in ce mai complex. Stiu elevi de-a V-a care au ca tema sa faca un referat despre Estetica basmului de George Calinescu. Nevoiti sa opereze cu un limbaj strain, elevii renunta sa mai gandeasca cu propriul cap si copiaza in nestire, fara sa inteleaga nimic, tot ce gasesc prin carti de specialitate sau prin felurite ghiduri de lectura. Si, cand termina un asemenea referat, il posteaza pe internet, la adresele mai sus amintite, sa fie de folos si altora.“
Herta Müller: „Un om care nu e dificil nu e nici interesant“
Intrebata in cadrul interviului editiei despre caracterizarea editorilor germani la adresa sa („o fire pretentioasa, chiar dificila uneori“), scriitoarea Herta Müller raspunde: „Fiecare om este dificil… Un om care nu e dificil nu e nici interesant. E adevarat, exista in Germania – iar lucrul acesta il stiu de cand am venit – o parte a criticii literare care are impresia ca, tocmai pentru ca traiesc aici, ar trebui sa scriu candva ceva despre aceasta tara, si nu o «carte-eseu», ci una de fictiune. Tot timpul imi spun ca ar trebui – cu limbajul pe care il am si cu modalitatea mea de a observa – sa scriu ceva si despre Germania. Cred ca aceste cereri nu au sens, pentru ca eu trebuie sa scriu despre ceea ce ma preocupa pe mine. Iar asta tine, in primul rand, de lucrurile care atarna greu in biografia unui scriitor… Practic, temele despre care scrii sunt influentate, in cea mai mare masura, de biografia ta. Eu scriu doar despre ce ma preocupasi; am observat ca, plecand din Romania, am avut, cel putin in ultimii cinci-sase ani, senzatia ca resimt tara. Asta s-a datorat mai ales faptului ca intrasem intr-un spatiu in care n-am mai putut scrie, afectata in mod direct de Securitate si de toate presiunile acestea. Abia atunci, dupa ce ma distantasem de lucrurile rele care mi s-au intamplat in Romania cu Securitatea, am inceput sa ma gandesc ce s-a intamplat de fapt, cum se prezinta lucrurile, cum ajunge un individ sa se puna la dispozitia unui aparat represiv, de ce altul refuza… Nu eu sunt cea care alege tema, ci tema ma alege pe mine! Asadar, cat timp voi fi influentata de cele ce s-au intamplat in Romania, voi scrie despre asta“.
Radu Cosasu: „Un fotbal in care clasicii sunt Trio Becali, Mitica si Sandu“
Dosarul numarului 11 al „Suplimentului de cultura“ propunea cititorilor o tema incitanta: fotbalul si cultura. Scriitori, dar si jurnalisti de specialitate raspundeau la unison ca exista o cultura fotbalistica, insa una fara legatura cu peisajul de la acel moment (neschimbat pana azi, s-o recunoastem) al „sportului cu balonul rotund“ practicat in Romania. Au cuvantul: Radu Cosasu: „Orice Iliescu, Basescu, Nastase, Popescu, Cristoiu etc., cand vrea sa fie expresiv si popular, o da pe fotbal, ameninta ca scoate cartonasul rosu, verticalizeaza, temporizeaza si denunta ofsaiduri imaginare sau strigatoare la cer. Stupid si infantil, politicul ne-a confiscat valorile – ce s-o mai lungim? Ca atare, intr-un fotbal in care clasicii sunt Trio Becali, Mitica si Sandu, sentimentele penduleaza amplu intre laudarosenie si jale, iar excelenta se masoara in violenta pamfletelor gazetaresti si trivialitatea galeriilor, omul deplin al culturii noastre fotbalistice trebuie cautat intre Mutu si Florin Calinescu“.
Alexandru Calinescu: „Ceea ce particularizeaza starea fotbalului in ziua de azi nu e, se stie, jocul ca atare, ci vorbaria din jurul lui, precum si toate combinatiile de care luam cunostinta prin mass media. Inainte de 1989, moda era ca scriitori consacrati sa tina cronici sportive in ziare si mai ales in reviste de cultura, de unde, poate, si o anumita legitimare a fotbalului in campul cultural. Acum, discursul despre fotbal este omniprezent si hipertrofiat, cu cateva teme ce revin obsesional: viata intima a starurilor, castigurile financiare, piata transferurilor, pariurile in care sunt implicati fotbalistii insisi. Pana ajung sa vad la TV o sclipire de geniu a lui Ronaldinho, sunt obligat sa suport prostiile debitate de Mitica Dragomir, Gigi Becali si eiusdem farinae. Meciurile ajung sa semene unul cu altul“.
Cristian Tudor Popescu: „Da, exista o cultura fotbalistica. Din pacate, de cele mai multe ori, ea inlocuieste minimul necesar de cultura propriu-zisa pe care ar trebui sa-l aiba respectivul individ. Multi oameni nu au, prin natura locului si rolului lor in societate, posibilitatea sa se exprime public, sa fie ascultati, sa intre in polemica, sa lupte pentru niste idei. Daca esti, de pilda, primitor-distribuitor de materiale si nu esti lider sindical, nu ai ocazia sa-ti sustii ideile in agora. Si atunci, stadionul sau clubul microbistilor e defulatorul perfect. In Romania, influenta culturii fotbalului asupra societatii este preponderent negativa. Teoretic, fotbalul, sportul in general, ar trebui sa fie o supapa pentru violenta. Confruntarea consumata pe teren si in tribune poate reduce numarul agresiunilor din afara stadionului. Din pacate, la noi se intampla invers: peluza devine o scoala a violentei, transportata apoi in oras.
Modelul de succes in fotbal este unul extrem de nociv. Bani multi obtinuti relativ usor, la varste fragede, simultan cu stoparea proceselor de maturizare rationala si emotionala, intrarea intr-un „protocol al vedetei: gagici fotomodel, masina racnet, vila, tatuaje, chefuri monstru, manele, droguri, tendinta de a considera fireasca si meritata exceptarea de la respectarea legilor si bunului-simt.
In conditii de libertate, fotbalul, ca si showbizul, ca si mass media, impune in societate false valori organizate in ierarhii aiuritoare, asa cum facea si dictatura“.
Catalin Tolontan: „In Vest, cultura fotbalistica presupune toleranta si deschidere catre tineri. La noi, lucrurile stau exact invers. Lumea fotbalului e plina de scandaluri, nu de polemici!, de personaje dubioase, de tribune incitate, in care tatii se tem sa-si mai duca fiii. De conceptul familiei care vine la meci ca la spectacol nici nu indraznim sa pomenim!“.