O selectie de George Onofrei
Subiect predilect al comentariilor politice si sociale din „Supliment“, Gigi Becali poza intr-un filantrop excentric desavarsit.
„Dincolo insa de ce nu intelege Gigi Becali, dincolo chiar de miza propagandistica pe care, absolut evident, gestul o contine, dincolo pana si de imaginea mesianica despre sine pe care patronul lui Steaua si-a construit-o, dincolo de grobianism si de multe altele, casele lui Becali s-ar putea sa insemne cu adevarat ceva. Ceva ce am pierdut nici nu se mai stie cand, dar e cert ca pe undeva prin ultima jumatate de veac. Anume spiritul filantropic, unul care nici in Occident nu este pur moral, fiind intr-un melanj mai mult sau mai putin observabil cu diverse interese, la randul lor mai mult sau mai putin mari. Dar ceea ce conteaza e ca, in definitiv, cultura occidentala este una a filantropiei, educata astfel in ultima jumatate de secol, in timp ce noi, cum am spus, ne-am educat in cu totul alt sens in aceeasi perioada. Iar dupa revolutie, am importat orice din Occident, numai aceasta cultura a filantropiei nu.“ (Lucian Dan Teodorovici)
Universitarul bucurestean Mihaela Miroiu a acordat revistei noastre un amplu interviu in care a vorbit despre feminism in general si despre statutul femeii in Romania lui 2005. Un tablou care este, in cea mai mare masura, valabil si astazi:
„Femeile din Romania sunt mai integrate in Europa competitiei decat barbatii. Cei din urma au fost excesiv exersati in tranzitie fie cu protectia sociala, fie cu distribuirea clientelara a «proprietatii intregului popor». In economia de piata (cu capital prin excelenta masculinizat), lucreaza mai mult femeile decat barbatii. Acestia din urma au ajuns insa «victime favorite» ale tranzitiei din cauza dezindustrializarii si au fost compensati masiv, ca sa nu sufere prea tare. In schimb, au ramas multi «la vatra». Au fost pensionati prematur, au primit salarii compensatorii, au intrat in somaj, au ajutoare sociale. Femeile, in majoritatea lor, nu au beneficiat de politicile victimismului. Au trebuit sa se adapteze foarte repede la economia de piata si la competitia pentru slujbe, fie la fata locului, fie in vestul Europei. Ele sunt, la ora actuala, forta de munca principala in sistemul capitalist. (…) Femeile pot sa fie la fel de misogine ca si barbatii. Aveam frustrarea ca n-am citit toata facultatea nici o teorie filosofica a carei autoare sa fi fost femeie. Am crezut ca femeile nu pot sa fie altceva decat «povestitoare» ale gandurilor filosofilor barbati. Traditia culturala este aceea ca singura zona in care femeile pot sa gandeasca cu mintea proprie, sa creeze, e literatura. Asta am incercat sa fac si eu. Dar, in momentul in care am vazut ce se poate face in filosofie tratand cunoasterea din perspectiva experientelor femeiesti, va rog sa ma credeti ca pentru mine a fost o revelatie.“ (Mihaela Miroiu)
Pentru final, gandurile (pe atunci) proaspatului presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, Nicolae Manolescu, pe marginea relatiei tinerilor autori cu Uniunea.
„Razvan Chiruta: Credeti ca tinerii mai sunt interesati cu adevarat de USR?
Nicolae Manolescu: Eu, de fiecare data, raspund la intrebarea asta astfel: mi-as dori ca tinerii sa nu aiba nevoie de Uniunea Scriitorilor. Ce ma deranjeaza nu e ca ei spun ca n-au nevoie, e dreptul lor. Ma deranjeaza ca vorbesc in necunostinta de cauza. Caci s-ar putea sa aiba nevoie. Cata vreme eu stiu un singur scriitor roman care a recunoscut public ca traieste din scris (Mircea Cartarescu: n.r.), cum sa n-aiba nevoie? Doar ca ei nu stiu. As dori sa nu afle niciodata.
Se vorbeste foarte mult in ultimul timp despre literatura tanara si asta e foarte bine. Dar unii s-ar putea teme de riscul unei caderi in cealalta extrema, a neglijarii unor scriitori valorosi doar pentru ca sunt batrani.
Razvan Chiruta: Cat de real e acest risc?
Nicolae Manolescu: Aici intervin doua lucruri diferite: unul este piata si altul este omologarea. Din punctul de vedere al pietei, nu avem nimic de facut. Cine se bate mai bine, cine se vede mai bine si stie sa se impuna va avea o cota de piata ridicata, se va vorbi despre el. La cealalta poveste, cu omologarea, intra in joc manualele scolare, emisiunile TV si radio. Numai ca, de la o varsta incolo, te descurci. Eu nu mai am ce sa fac pentru literatura veche. Uite, il vad acum pe domnul Eugen Uricaru in fotografie; e problema lui, e major, a scris nu stiu cate romane, a publicat. Un tanar, cand debuteaza sau e la a doua, a treia carte, e necunoscut, n-are inca piata. Aici pot sa fac ceva. Din acest motiv prefer ca, in loc sa discut in fiecare an intr-un colocviu despre situatia romanului, sa fac o data la doi, trei ani o chestie cu tinerii. De asta am facut la Editura Cartea Romaneasca o colectie de tineri. La colectia de poezie, de exemplu, in afara de Emil Brumaru si Serban Foarta, restul sunt tineri, aproape debutanti. Dincolo de o anumita varsta, te ajuti singur.
Razvan Chiruta: De ce a starnit atatea controverse si atacuri de panica limbajul frust, pe alocuri pornografic, folosit de tinerii scriitori? Nu cumva e prea pentru astfel de pudibonderii?
Nicolae Manolescu: Ba da, numai ca nu toti scriitorii si cititorii apartin acestui secol. Exista un lot important care apartine de secolul XX, dar mai ales de perioada comunista, care era pudica prin excelenta. Dar trece si asta, deja cred ca s-au obisnuit. Venim totusi dupa 50 de ani in care limbajul a fost cenzurat, iar capitolul sexual, ca sa spun asa, ca si cel religios au fost mai abitir cenzurate. Cu toate consecintele care decurg de aici: faptul ca nu s-a constituit multa vreme la noi, in roman de exemplu, un limbaj erotic. Fie avem cuvinte care suna vulgar, fie care suna stiintific si nu le poti folosi in viata de toate zilele. Acum, incet, incet, se formeaza acest limbaj. De fapt, el incepuse sa se formeze in anii ’30, in romanul generatiei Mircea Eliade si Anton Holban, dar a venit comunismul si procesul a fost stopat. Apoi, s-a reluat dupa 1990, cu excesele de inceput. Vor trece. Vreau sa va spun ca atunci cand am fost la Londra prima data, acum vreo trei decenii, in Pacadilly Circus am vazut zeci de magazine de scule erotice, toate pline cu lume curioasa. Am revenit dupa vreo douazeci de ani, mai era un singur magazin si acela gol. Asta e. Fiecare isi face istoria in alt moment, dar respectand niste etape.“