Aflat la a treia ediție, Classix este un festival cumva atipic: până acum, s-a desfășurat numai în timpul pandemiei (la prima ediție, la mustață, chiar înainte de a intra România în scenariul roșu, la cea de-a doua, conform tuturor res­tricțiilor impuse de autorități, iar cea curentă urmând din nou regulile […]
Tl;dr sau rezumat: se petrec lucruri cu limba, inclusiv cu cea română; că or fi de bine, că or fi de rău, asta doar viitorul poate arăta. Csz, realitate e realitate indiferent de subiectivismul nostru, rămâne doar relativismul realității, n-ai csz. Mai grav, poezia este acolo unde o găsești. O încercare crudă. Internetul […]
A început, cu emoții pandemice, Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri Iași, ediția 2021. Se petrec zilele acestea aproape o sută de evenimente la care participă invitați din România, Portugalia, Croația, Franța, Germania, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii. E un an dedicat poeziei, pentru […]
Totul a început acum o lună, când Eugen Ciurtin, istoric al religiilor, a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că o casă de licitații, Historic pe numele său, a scos la mezat obiecte, nu mai puțin de 190 de loturi(!), care, susțin reprezentanții săi, i-au aparținut lui George Enescu. Un anunț cu adevărat […]
Franța i-a adus un omagiu național la Paris lui Jean-Paul Belmondo, legendă a marelui ecran, mort la 88 de ani. Ceremonia a adus laolaltă numeroase vedete, precum Patrick Bruel, Gilles Lellouche sau cuplul Guillaume Canet și Marion Cotillard. „Îl iubim pe Belmondo pentru că ne seamănă“, a salutat figura actorului […]
Actor și manager la Teatrul Na­țional Bu­curești, Ion Caramitru a fost internat în ­ cu mai bine de o lună în spital, după ce a acu­zat o stare febrilă. i s-a ­descoperit o infecție în sânge, septicemie, și a trebuit să se inter­neze. Acesta este și motivul pentru care nu a mai putut parti­cipa la Serile […]
Miercuri a început festivalul Roc­anotherworld, ediția 2021, cea care poartă numărul șase. Un format nou, prefigurat de ceea ce s-a întâmplat la precedenta ediție – cu marea diferență că anul trecut criza sanitară a făcut să fie una cu totul și cu totul specială, fiind de altfel și primul festival ce a îndrăznit […]
„Azi v-ați logodit cu slava veche“ sunt printre primele cuvinte pe care le-am auzit la cursul ținut pe atunci de profesorul Ioan Cap­roșu, în al doilea an de facultate, la Istorie. Ce nu ne-a spus Conu’ Jan, ci ne-a lăsat să aflăm singuri, este că ceea ce făcea cu noi era de fapt istoria românilor, aplicat, […]