Cititul e unul din acele lucruri extraordinare care au de pierdut de pe urma laudelor care li se aduc. Nu știu cum se face că, atunci când se întâmplă să văd pe undeva laude aduse lecturii, aproape pot să pun pariu că vor fi o sursă de indispoziție. Asta pentru că elogiul lecturii implică de multe ori și o […]
Într-un interviu din ultimii ei ani, Simone de Beauvoir vorbea despre lucrurile pe care regretă că nu le mai poate face. Primele două care îi veneau în minte erau, perfect justificat, plimbatul pe dealuri și mersul pe bicicletă. (Pe un onorabil loc trei veneau relațiile cu sexul opus, ceea ce arată cât de mult suntem […]
Nu știu dacă printre ordaliile medievale se număra și alesul filmului de seară. Eu sigur aș fi fost găsit vinovat de fiecare dată. Dar cum să alegi repede?! Cum să scoți, din colivia online cu treizeci de papagali, unul pe care să-l duci acasă și să fie al tău? De-abia ai luat hotărârea și acum constați că […]
Pe vremuri, în case nu numai că existau biblioteci, dar în aceste biblioteci exista și un raft cu cărți de șah. Dacă ar fi existat și cărți de tenis, volei sau patinaj, aș fi ajuns foarte bun la aceste minunate sporturi. La noi exista însă raftul cu cărți de șah, o enclavă enigmatică, pe jumătate ruso-germană, […]
Ne iubim atât de mult laptopul, iar el ne înșală. La început fusese vorba de e-mailuri, poate chiar de scris o lucrare de seminar. Acum în el a fost înghesuit tot ce contează – toate fotografiile, toată muzica, toate tex­tele, calendarul, jocurile, conturile. Laptopul e ca zeul a cărui privire fixă te face mereu […]
Dintr-o neatenție a destinului, scriitorii celebri nu prea au o viață plină de aventuri, cum s-ar cuveni. Există excepții (A. de Saint-Exupéry, Malraux etc.), dar majoritatea de obicei doar stau cocoșați și scriu. De altfel, o definiție a unui scriitor bun ar fi că ochiul lui e în stare să facă dintr-un drum […]
Tocmai când credeam că totul merge bine, mi se pune întrebarea: care sunt scriitorii mei preferați? Am un moment de panică. Știu că sunt la răspântie. Printr-o mare neglijență, de-a lungul conversației a reieșit fie că citesc sau măcar am citit cărți, ori, mai grav, că am scris. În aceste condiții, va […]
Cineva, care a avut impresia că scrisul în sine nu arde suficiente calorii, a hotărât că tot ce scriem, romane, articole, poezii, trebuie să poarte și un titlu. Ești dădăcit: un titlu puternic poate să salveze un text slab, un titlu bun poate să fie, el singur, responsabil de jumătate din vânzări. Apucă-te […]
Dă foarte bine să ai nițel dezgust față de arta contemporană, dar și o dezamăgire programatică te poate menține cât de cât în rândul oamenilor fini de cultură. Căci artă, să nu uităm, înseamnă doar naturalismul renascentist plus suprarealismul cute, cu un praf de pictori cu „van“ (chiar dacă […]
Un scriitor trece noaptea pe un pod, vede un tip care se pregătește să se arunce în apă și începe să strige la el: „Stai! Oprește-te!“. Tipul zice: „degeaba, pentru mine, viața nu mai are nimic de oferit!“. Scriitorul zice „imposibil, nu există om pentru care literatura să nu fie o sursă de bucurie... […]