La 12 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, România arată al naibii de prost. A dispărut orice speranță că, într-o perioadă rezonabilă de timp, vom ajunge din urmă Europa din punct de vedere economic, dar mai grav este că au apărut temeri serioase că am putea fi chiar dați afară din Uniunea Europeană, dacă […]

Au început să ne plece străinii. Firmele străine, cele care le dădeau de lucru unor muncitori calificați dintre cei încă rămași în România.

În Timișoara și-a făcut bagajele un faimos producător de dulciuri, care se instalase aici de ani buni. Au rămas vreo șapte sute de șomeri. În Lugoj și-a luat […]

Mi-am notat o idee de film, dar nu se poate face, că ar costa prea mult. N-am mai scris scenariul, dar povestea cred că merită spusă, fie și așa, ca idee:

După-amiaza târziu, pe holul pustiu al unei școli obișnuite, cu o singură ușă deschisă, o profesoa­ră înaintează cu catalogul sub braț către o sală […]

Volumul Balzac și Micuța Croitoreasă chineză (traducere din limba franceză de Daniela Boriceanu) a fost publicat la editura Polirom în anul 2011.

Scumpe domnule Dai Sijie, sper că rândurile mele vă vor găsi într-o bună dispoziție sufletească. Dispoziția sufletească e foarte importantă. Vă […]

„Nu vreau să fiu un exemplu, vreau doar să fiu fată“, spune eroina emoționan­tului film de debut Girl al belgianului Lukas Dhont, distins anul trecut cu patru premii la Cannes: Premiul FIPRESCI, Queer Palm, Premiul Caméra d’or și Pre­miul de interpretare în secțiunea Un Certain Regard, acordat lui Victor Polster.

Dhont […]

Un fapt care îi scoate din minți pe compatrioții andocați în mioritismul secular este ca unii dintre ai noștri să câștige re­cu­noaștere în străinătate. Povestea e bine-cunoscută. O readuc aici, pentru că și-n microuniversul rock românesc funcționează, chiar dacă la nivel subcutanat.

Mulți nu conștientizează […]

Mona Lisa avea probleme cu tiroida, de aceea tonul picturii este atât de cald, iar mâna ei un pic umflată. Mona Lisa avea probleme de retardare psihomotoare, de aceea zâmbetul ei este misterios. Mona Lisa a fost pictată de un Leonardo cu o ușoară urmă de strabism, de aceea are statut de capodoperă. Sunt toate concluzii […]

Memorarea unui text ne dă tuturor bătăi de cap încă din copilărie, când învățarea pe de rost a unor poezii și a versurilor unor cântece sunt la obligatoriile vârstei. Exercițiu intelectual necesar în modelarea personală, memorarea e unul dintre elementele ce structurează profesional actoria, îndeletnicire creativă […]

Ați auzit vreodată de pianul Siena? Nu cred că mulți melomani ro­mâni sunt la curent cu acest pianoforte construit la Torino în jurul anului 1800, împodobit cu sculpturi realizate de un anume Carlo Bartollozi, un pian pe care a cântat Saint-Saëns și pe care orașul Siena l-a oferit ca dar de nuntă principelui Umberto […]