Ca să începem cu o poantă, sunt convinsă că primul răspuns care-ți trece prin gând la întrebarea din titlu e unul ironic: „Dintotdeauna!“. Asta dacă mergem pe calea sensului figurat care face referire la capacitatea, chipurile, specifică genului de a disimula mai eficient decât complementarii noștri mai […]
Lucrurile stau așa (simplific puțin, pentru a nu lungi introducerea): rockul este plin de evrei – compozitori, instrumentiști, vocaliști, producători, ingineri de sunet, patroni și alte categorii de personal ce mișcă showbizul.
Cu Răzvan Popovici despre Rhapsodie Roumaine și istoria necunoscută a unei Nocturne enesciene
Scrisoare pentru melomani
„Maestrul Raro era cel care îi reconcilia pe Florestan și Eusebius, personajele fantastice din viața și opera lui Schumann. Noi, muzicienii din ansamblu, suntem un fel de Davidsbündler. Alegerea cred că a fost foarte inspirată“, îmi spunea cu naturalețe zilele trecute, într-un interviu pentru Radio Europa […]
Evenimentele se precipită, iar fiecare zi aduce schimbări pe frontul luptei anti-corupție. Miercuri am avut conferința de presă a Codruței Kövesi, o ieșire bine gândită tactic, într-un moment în care DNA părea că nu mai are suflu, iar revocarea era inevitabilă. A fost o conferință de două ore, cum n-am mai avut […]
Astăzi, ca și ieri și alaltăieri, mulți se întreabă cum se face că de șaptezeci de ani România e o țară a arbitrariului, nesiguranței și dezorganizării în toate domeniile – și, ca o consecință directă, o țară săracă, în care se supraviețuiește sau din care scapi cu fuga. Pentru cei o sută de ani de […]
O elevă de 14 ani din Târgoviște a devenit încet-încet vedetă, etalon al luptei cu sistemul educațional românesc. De la simple postări pe Facebook a trecut la blog cu domeniu personal, apoi la interviuri ample în emisiuni radio-TV. Bă, zic, hai să văd și eu ce scrie „eleva fenomen“ în lupta cu sistemul.
Primul roman al lui Camus, Străinul (publicat pentru prima dată în 1942, la Paris), a apărut la Editura Polirom, în 2018 (în traducerea lui Daniel Nicolescu).
În 2004 am rugat un prieten din SUA să-mi cumpere o carte despre care citisem pe nou apărutul internet. Cartea se numea False Papers, iar autorul, André Aciman, îmi era cu totul necunoscut. M-am îndrăgostit de la primele pagini.
PSD, partidul pentru care doar cuvintele „salarii“ și „pensii“ sunt mai sfinte decât „președinte“ și „baron“, a dat atacul tocmai acolo unde nu ne-am fi așteptat.
Știu, știu că a trecut momentul. Dar sentimentul acesta l-am mai avut o singură dată: în noaptea în care a fost ales Trump, stătusem trează toată noaptea, alături de un grup de prieteni. A fost ca și cum am fi văzut pe viu cum o fisură mică, aproape imperceptibilă, se transformă într-o prăpastie enormă care […]