Nu e vorba nici despre Wagner, nici despre Luchino Visconti în textul de mai jos, ci despre cel mai recent film al lui Martin Scorsese, așteptatul The Irishman, salutat ca o fluturare de batistă a unor legende ale cinematografiei față de un soi de cinema și o lume față de care sunt deja nostalgici.
Rubrica Film
Singura dată când am interacționat cu cineva cu sindrom Down a fost acum trei ani, la o proiecție cu The Neon Demon, de Nicolas Winding Refn din cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, când a venit un grup de tineri afectați de el.
Lungmetrajul Heidi e genul de cinema care i se potrivește cel mai bine lui Cătălin Mitulescu, al cărui la fel de epurat scurtmetraj Trafic a câștigat în 2004 la Palme d’or la Cannes.
Trecem în revistă ce e mai relevant în cinematografe, inclusiv producțiile românești despre care nu am apucat să scriem până acum.
Nu mă pot concentra să scriu despre filme. Ieri l-am îngropat pe Miorțăilă, motanul meu. Îl aveam de 16 ani. A apărut în curtea doamnei Naum în 2003, la doi ani după ce a murit Gellu Naum.
Cu un titlu de un patetism asumat, Durere și glorie/ Dolor y gloria, cel mai nou film al lui Pedro Almodóvar, e și cel mai asumat autobiografic și concluziv film al spaniolului. O recunoștea singur într-un interviu dat înainte de Festivalul de la Cannes 2019, când spunea că Salvador, eroul interpretat de Antonio […]
Lapü e un film columbian de debut, semnat de Juan Pablo Polanco și César Alejandro Jaimes, care a fost prezentat în competiția principală, cea internațională, a Astra Film Festival (14-20 octombrie 2019). A avut premiera mondială la Festivalul Sundance, după care a fost luat la Berlinală, în secțiunea […]
S-a produs o mutație genetică în regizorul Todd Phillips astfel încât să treacă de la Marea mahmureală/ The Hangover, o dubioasă comedie de băieți, la Joker, un film-far al societății de azi, care nu putea să nu ia Leul de Aur la Veneția? Deloc.
A sosit momentul să scriu despre biografia lui Katharine Hepburn, care mi-a luminat vacanța de vară. Poate o voi reciti la un moment dat. Am râs aproape la fiecare pagină și mi-a apropiat-o atât de mult pe Hepburn, încât o să-i spun și eu Kate și o să vă povestesc puțin despre ea.
N-o să scriu nici săptămâna asta despre biografia lui Katharine Hepburn, deși îmi mai amintesc de ea când prind un răgaz să citesc din Jurnalul lui Mihail Sebastian în timp ce mănânc ciocolată neagră cu ghimbir (cea mai bună ciocolată de anul ăsta).