Electoratul fidel a iertat chiar si alunecarea spre o putere nefireasca alaturi de F.S.N. in Guvernul Stolojan, la fel cum s-a facut ca nu observa colaborarea strinsa de mai tirziu dintre P.N.L.-Cimpeanu si P.D.S.R. Au fost miscari politice, in niste ani grotesti, si-au spus oamenii, iar imaginea liberala a ramas nepatata. Anul 2004 a confirmat linia istorico-democratica a P.N.L.-ului, care a cistigat alegerile, impreuna cu P.D.-ul, tocmai mizind pe o platforma „anti”: anti-coruptie, anti-comunism etc. Si lucrurile pareau sa se stabilizeze, definitiv, in zona asta, impartind pentru viitor electoratul, in majoritatea lui, intre doua optiuni eminamente democratice: P.N.L. si P.D. Exista atunci sansa asta, exista posibilitatea ca aceste doua partide, unul de centru-dreapta, altul de centru-stinga la vremea aceea, sa ocupe o consistenta parte din „plaja” votantilor pentru multi ani inainte. Problema cea mare a fost ca, brusc, liderii ambelor partide au inteles la rindu-le asta. Si, grabindu-se sa conchida ca au pus cruce P.S.D.-ului si celorlalte partide cu pretentii, au pornit o lupta fratricida, ajunsa acum pe culmi aproape singeroase.
Daca P.D. se mentine insa in exact aceeasi zona pe care a inceput s-o cistige odata cu venirea lui Basescu la sefia partidului, P.N.L. s-a angrenat in aceasta lupta parca impasibil la dorintele propriului electorat. Cazind cu naivitate naucitoare in capcana intinsa de Traian Basescu si de P.D., liberalii s-au indepartat de colegii lor de Alianta, dar nu raminind in aria aceluiasi electorat, ci indreptindu-se, treptat, spre cealalta zona. Cu oarecare buna stiinta, dar si dusi, cumva, de o inertie care, la acest nivel politic, nu are voie sa se manifeste.
Asa se face ca ne-am trezit in 2007 cu un Partid National Liberal care, desi nu incheie, formal, nici un acord cu P.S.D., P.R.M. si P.C., vorbeste, public, pe aceeasi voce cu aceste partide. Iar sustinatorii liberali care formeaza „electoratul fidel” sint pusi la o tot mai grea incercare in momentul cind recunosc in spusele lui Tariceanu ideile unor Mircea Geoana, Dan Voiculescu sau chiar Corneliu Vadim Tudor. In momentul de fata, se ridica o baricada, iar P.N.L. nu pare a face nici un efort de a nu se plasa pe aceeasi parte a baricadei cu actuala opozitie.
E greu sa-ti dai seama cum gindesc la ora actuala liderii P.N.L., cum isi proiecteaza viitorul politic. Dar, nerecurgind la o distantare publica fara echivoc fata de triunghiul de opozitie P.S.D.-P.C.-P.R.M., sefii liberalilor risca enorm. Risca sa faca praf capitalul de istorie, sa-i zicem asa, pe care-l detin. Daca o asociere fatisa cu actuala opozitie ar reprezenta un dezastru imediat, ceea ce liderii liberali par a sti, nici aceasta apropiere tacita, aceasta nedisociere nu reprezinta o solutie, pentru ca ea anunta tot un dezastru, chiar daca produs in timp mai indelungat. Iar totul vine din incapacitatea actualilor sefi liberali de a-si analiza propriul electorat, cum am mai spus.
Continuind pe aceasta linie, conducerea P.N.L. are toate sansele de a-si construi o responsabilitate la fel de istorica precum partidul. Peste ani nimeni nu va mai pune pret pe faptul ca in 2005-2007 P.N.L. a avut o conducere minata de interese personale, ca a existat o lupta politica la care n-au reusit sa faca fata si asa mai departe. Acestea nu vor functiona ca argumente pentru „iertare”, chiar daca pe viitor o alta conducere isi va asuma din nou optiunea corecta. Taranistii sint un bun exemplu in acest sens. Mai au timp liberalii de azi sa se gindeasca si la asa ceva? Sau, in ura lor fata de Basescu & comp., sint total indiferenti la faptul ca au o datorie fata de partidul care le-a oferit o existenta politica si fata de liberalii autentici, trecindu-i pe acestia la victime colaterale in razboiul lor?