Din perspectiva unui profesor la Facultatea de Litere, a unui critic literar cunoscut, a scrie un roman, a va lansa in zona literaturii, nu va face mai vulnerabil?
E o intrebare dificila, un raspuns ar cere o elaborare pe care nu ne-o permite spatiul. Dar raspunsul scurt-scurt ar fi „da“. Fara indoiala, in momentul in care scrii literatura, in momentul in care intri pe piata literara propriu-zisa, te expui, esti accesibil tuturor categoriilor de cititori.
Intr-un anume sens, devii din vanator vanat.
Ajungi in postura individului din globul de sticla, ca tot se aminteste frecvent aceasta imagine. Nu te mai ascunzi in jargonul critic al profesorului universitar, al omului de stiinta. Totusi, in cazul acestui roman, ar fi bine sa fac o precizare: el reprezinta, ca preocupare, ceva care vine inaintea carierei mele universitare si a predatului de literatura. In mod ciudat pentru momentul in care am ales sa-l public, acest roman a fost conceput si scris in mare masura la inceputul anilor ’90, cand eram proaspat absolvent al Facultatii de Filologie, cum se numea la vremea respectiva. Ideea romanului ca atare mi-a venit chiar in anii de studentie.
Doar ideea sau a fost scris in cea mai mare partea atunci si acum doar l-ati revizuit?
In foarte masura, nu pot sa va raspund in procente, dar cam doua treimi din roman am scris in anii ’90?. De altfel, cititorul romanului isi va da seama de acest lucru: nucleul actiunii este plasat mai ales in a doua jumatate a anilor ’90. Faptul ca l-am terminat abia acum – adica in ultimele luni din anul 2016 – se leaga de faptul ca nu a reprezentat o prioritate. Fiind profesor si fiind prins mereu intr-o multime de alte proiecte, inclusiv de administratie academica, am lasat constant literatura pe al doilea plan. Din acest motiv, romanul vine, cumva paradoxal, in continuarea unei cariere academice.
Cum ati trait cu el doua decenii si mai bine? Au fost momente in care ati uitat total de existenta lui?
Ca sa fiu sincer, am fost convins, gandindu-ma in rastimpuri la el, ca nu-l voi publica niciodata – cel putin nu in timpul vietii mele. Dar iata ca s-a intamplat.
Interesant si pentru critica literara: l-ati scris pe hartie?
Normal, paginile scrise in prima parte a anilor ’90 au fost redactate de mana, iar ce am scris ulterior, dupa 1996-1997, cand computerele au patruns in lumea noastra ceva mai semnificativ, romanul a fost salvat pe o discheta. Chiar anul trecut, cand am reluat lucrul la text, o buna parte din el era scris pe niste foi de prin anii 1992-1993, unele dintre ele ingalbenite de acum.
De ce totusi l-am terminat, cand aveam convingerea ca voi renunta la acest roman? S-a intamplat in urma discutiei cu doi prieteni, este vorba despre Antonio Patras si despre Roxana Patras, autori cunoscuti la randul lor. Le-am spus la un moment dat ca ar exista acest text si amandoi au fost atat de insistenti si m-au tot impins sa termin romanul, incat chiar l-am terminat. Deci in mare masura lor le datorez declicul psihologic de anul trecut.
Ati intervenit masiv in ceea ce aveati deja scris de acum atatia ani?
Am intervenit, nu pot sa spun ca masiv, dar destul de semnificativ in anumite zone. Aceasta pentru ca exista o patina a timpului care se asaza uneori pe personaje, pe atmosfera. Era necesara o interventie in constructia textuala.
Mi s-a spus: „E o carte foarte buna, este un roman scris de un universitar“.
Este un roman de campus romanesc. In spatiul anglofon, acest termen este de mult consacrat, la fel si romanele de acest fel, care se petrec in mediul universitar, americanii si englezii mai ales au construit mult in aceasta zona. La noi nu exista o traditie, desi cateva romane au aparut cu acest specific; si aici ma gandesc la Caius Dobrescu sau la regretatul Andrei Bodiu, care au scris romane de campus. In linii mari, si Scriptor poate fi caracterizat ca fiind un roman de campus, un roman plasat in mediul universitar si despre mediul universitar in cele din urma. Dar el iese putin din aceasta tipologie, mergand chiar spre ceea ce se numeste literatura gotica. In sfarsit, nu vreau sa dezvalui prea mult. Dar ma refer la acea literatura care era specifica romanticilor, de tipul lui Edgar Allan Poe sau Henry James intr-un moment al evolutiei sale, o literatura care iti poate da fiori. Eu sper sa fie pe placul publicului actual si aceasta interactiune a zonelor, campus cu gotic si cu roman psihologic.
Veti recidiva?
Este foarte posibil, pentru ca preocuparea aceasta a mea pentru proza este anterioara celorlalte preocupari care s-au manifestat in existenta mea, de tip academic, critic si teoretic. Ea a fost impinsa pe un plan secund din pricina vietii academice propriu-zise.
Dar acum, aflandu-ma in sfarsit intr-un moment in care am reusit sa ma mai eliberez de anumite poveri administrative, este foarte posibil sa revin, am deja un scenariu narativ care incepe sa mi se contureze tot mai clar in minte si sper sa incep articularea sa, nu pe hartie de asta data, ci direct pe computer.
Va e teama de cronicile colegilor dumneavoastra?
Daca publicam romanul asa cum ar fi fost probabil firesc, in anii ’90, cand eram si eu un om tanar, probabil ca as fi asteptat cu emotie si cu o oarecare teama reactia confratilor din lumea literara. Acum sunt si eu suficient de batran ca sa inteleg exact cum functioneaza literatura si cum functioneaza receptarea literaturii. Bineinteles ca ai o anumita emotie, o vulnerabilitate, insa nu cred ca o mai am atat de acut ca in urma cu 20-25 de ani. Din fericire. Si criticile fac parte din tabloul literaturii, astfel incat sunt pregatit si pentru ele.