E unul special intre cele multe ale sectiunii rock din portofoliu. Ambitiile editoriale nu se poticnesc intr-o banala greseala de tipar pe coperta a patra. Acolo sunt reproduse cateva randuri de multumire semnate de cei trei organizatori (Cornel Constantinescu, Tolea Postovei si Florin Artene) in „Programul top t, 2008“, cu ocazia editiei jubiliare nr. 25. Intre destinatarii cuvenitei recunostinte, chiar la inceputul enumerarii, figureaza si Aurelia Mares. O femeie? Din carte aflam ca este vorba, insa, de un barbat: arhitectul Aurelian Mares, director al Casei Tineretului din Buzau, initiator in 1983 al festivalului ajuns azi material de studiu.
Desi cartea se datoreaza in mare masura lui Tolea Postovei, organizator tarziu, mediatizator si pastrator al memoriei celor intamplate la rockereala, editorul un cristian (buzoian prin nastere, educatie si sentimente) il impinge in avanscena, in calitate de coordonator, pe infatigabilul Nelu Stratone, publicist, om de radio, rocker in tinerete, actual pensionar dedat la povesti de pe vremea cand rockul se perpelea sub secera si ciocan. Iar Stratone nu rateaza prilejul de a marturisi, spasit, ca la editiile onorate de el, fie ca ziarist, fie ca membru al juriului, era insotit de mereu alte gagici, carora le anonimizeaza identitatea dezvaluindu-le doar prenumele. Nobletea acestui veritabil Don Juan Stratonelus trezeste admiratie, spre deosebire de celalalt combatant cu tobele si scrisele, unicul si indimenticabilul Gabi Gombos. Lider incontestabil al undergroundului rock romanesc din anii 1990-2000-si-ceva, Gombos o tranteste sec, in cel mai pur stil black-death-grindcore: „Festivalul top t de la Buzau mi-a adus si prima blenoragie“ (pag. 189).
Am selectat amanuntele pentru a sublinia dimensiunea libertina a festivalului, decelabila si-n alte secvente/amintiri din carte. Dat fiind ca despre calitatea si coerenta muzicii aduse pe scena buzoiana se poate discuta pro si contra la infinit, ma voi opri putin asupra sintagmei „rezistenta rock“. Despre ce fel de rezistenta e vorba? Impotriva cui a rezistat, si cine? Sunt intrebari inghesuite si de o anumita idee ce pluteste confuz in societatea romaneasca actuala, anume ca la noi toata lumea dinainte de 1990 „a rezistat“ (si-n prezent „rezista“ iar!) – unii prin cultura, altii prin bautura.
In cazul concret al rockului, datele (asa cum apar in dreptul festivalului buzoian) sunt astea: manifestarea a fost initiata de responsabilii culturii pentru tineret, integrati sistemului ideologic comunist, varianta locala. Finantarea s-a facut, in toata perioada 1983-1990, din fondurile Uniunii Tineretului Comunist, nu din unele private, nici din altele primite de la sponsori straini, socotiti in epoca dusmani naturali ai Romaniei.
Este meritul inteligentilor Mares, Ghetu & co. de a fi stiut sa foloseasca resursele la indemana pentru a initia, conduce si mentine o manifestare cat mai libera de constrangerile nenorocitei epoci (Calin Ghetu e raspunzator si de alte ispravi). Sa recunoastem ca asta s-a datorat faptului ca sistemul, in absurditatea ori stiinta sa de functionare, a ridicat o supapa, lasand sa respire gafait energia unui tineret conectat la spiritul vremii, al generatiei, al locului. Cine crede ca „rezistenta“ in chestie s-a produs fara voie „de sus“, n-are decat sa priveasca spre Coreea de Nord. Acolo comunismul inca e biruitor!
Privitor la festival in sine, acesta a murit in 2006, cand organizatorii au renuntat la partea de concurs. Florin-Silviu Ursulescu, „nasul“ nebunelii, intelege si-o spune intr-o scrisoare (pag. 71-72). Atunci festivalul putea intra cu adevarat in legenda, cu conditia ca organizatorii sa simta „momentul istoric“ si, incheind glorios „batalia trupelor“ ce dadea farmec reprezentatiei, sa inaugureze orice altceva. Sub alta denumire.