In ce masura programele pe care le organizati si succesul lor pot influenta distributia acestor filme in spatiul american?
Cred ca aratindu-le, le facem mai accesibile. Cit priveste distributia propriu-zisa, lucrurile sint mai complicate. Din pacate, vin dintr-o tara unde nu exista multa curiozitate fata de culturile din alte parti ale lumii. Asta pentru ca Hollywood-ul este atit de puternic, iar filmele straine sint blocate, indiferent de unde vin. E greu, dar cred ca, in orase mari precum New York-ul, si pentru oamenii care iubesc intr-adevar cinematograful, lucrurile pe care le facem inseamna ceva.
V-am intrebat asta pentru ca filmele lui Cristi Puiu si Corneliu Porumboiu – primele productii romanesti distribuite in SUA – au rulat in cinematografe de arta.
Desigur. Filmele oricarui mare cineast strain, fie ca e din Franta sau Iran, nu parasesc niciodata sistemul „arthouse“. Din pacate, uneori unul sau doua filme ale lui Almodovar pot avea un public mai numeros.
Si Wong Kar-wai?
In The Mood for Love cred ca a obtinut in jur de 1,5 milioane de dolari, ceea ce e foarte bine, dar e cam cit stringe Spiderman intr-o dupa-amiaza.
Amelie a mers mai bine, nu?
Da, a strins cam 14-15 milioane.
V-a placut filmul?
Nu-mi place acest film, dar ma bucur ca a mers bine pentru ca, ori de cite ori un film strain merge bine, el extinde publicul. Si avem nevoie de asta.
Dar ultimul film al lui Wong Kar-wai, My Blueberry Nights, realizat in America?
N-a avut inca premiera, de-abia la toamna. Pe mine nu m-a innebunit, insa ultima parte, cea in care apare Natalie Portman, mi s-a parut cea mai interesanta.
Pentru ca Natalie Portman e foarte buna.
Da. Dar celelalte parti nu m-au amuzat peste masura.
Ce film romanesc va place?
Stiu cu putin mai mult decit un spectator american obisnuit, insa nu prea multe. Acum ma pun la punct.
O sa invitati cineasti din Romania anul viitor, in aprilie?
Speram sa putem aduce la New York si cineasti ca sa cunoasca piata americana si sa se intilneasca cu distribuitori. Colaboram cu multe institutii nationale. De pilda, cel mai cunoscut in Statele Unite este programul anual dedicat filmului francez, „New French Cinema“. Francezii au un sistem de promovare culturala foarte bine pus la punct. Ei aduc toti cineastii la New York. Cred ca toti avem de cistigat din asta. Unele filme se vind, cineastii reusesc sa afle cite ceva despre SUA si despre piata americana, leaga contacte si, chiar daca acestea nu le folosesc pentru filmul cu care au venit, sigur le vor fi utile la urmatoarele. Francezii sint foarte buni la promovarea culturii. Cred ca ei au inventat-o. (Ride.)
Mi-ar placea sa stiu mai multe despre Lincoln Center si despre The Film Society. Cite proiectii de filme aveti pe saptamina? Ce fel de public vine?
Lincoln Center a fost fondat in 1959 si construit intr-o zona muncitoreasca a New York-ului, mai slab dezvoltata la acea vreme. Va amintiti filmul West Side Story? A fost turnat exact pe locul unde se afla azi Lincoln Center. Autoritatile s-au gindit ca ar fi bine pentru oras daca ar pune la un loc mai multe institutii culturale si ar construi un fel de cartier general. In timp, Lincoln Center s-a extins. In 1963 a luat fiinta Festivalul de Film de la New York. In 1969 a aparut The Film Society of Lincoln Center, creat pentru a promova la Lincoln Center arta filmului. Noi nu ne ocupam numai de Festivalul de Film de la New York. Organizam si o serie intitulata „Noi regizori/Noi filme“ (in fiecare primavara), iar in timpul anului facem proiectii la Walter Read Theater (n.r. – unde va avea loc si retrospectiva filmului romanesc in aprilie viitor), editam „Film Comment Magazine“, care este una dintre cele mai bune reviste de film in limba engleza. Deci e vorba de o paleta larga de activitati pe care le organizam peste an. Walter Read Theater proiecteaza in general 4-5 filme pe zi, filme apartinind unor diverse serii si retrospective.
Este, asadar, ceva intre cinemateca si cinematograf.
Da, exact. Dar, probabil, e mai aproape de ideea de cinemateca, pentru ca, de pilda, tocmai a luat sfirsit un foarte simpatic ciclu pe care l-am organizat peste vara, despre Gerard Depardieu. Am prezentat 25 dintre cele mai cunoscute filme ale sale. In septembrie vom demara un ciclu pe care-l consacram anual cinematografiei latino-americane. Vom avea apoi un ciclu despre filmele hong-kongheze de studio din anii ’50-’60, intitulat „Cathay“, iar in noiembrie vom prezenta un ciclu de filme croate. Dupa cum vedeti, programul nostru e orientat pe zone geografice foarte diverse.
Nu prezentati si filme americane?
Ba da, in luna mai am avut o retrospectiva superba Lee Marvin, cu filmele sale cele mai importante. E pacat ca a fost un actor subestimat in timpul vietii. Proiectam si multe filme americane independente, avem si un ciclu lunar consacrat noilor documentare.
Cind elaborati programul pe o anumita perioada de timp, sa spunem un an de zile, va orientati si dupa ce e, sa zic asa, la moda?
Strategia pe un an de zile tine, in primul rind, de disponibilitatea filmelor – in ce masura le putem obtine, pentru cit timp, daca sint copii bune etc. Ne place sa credem ca noi cream o moda, in loc sa urmam alte trenduri. Dar acum este momentul potrivit pentru filmul din Romania, pentru ca exista interes pentru aceasta tara. Iar noi nu facem decit sa sporim acest interes. Imi place sa cred ca spectatorii se uita pe programul anual al tuturor ciclurilor de filme si spun: „Wow! Sint si filme hollywoodiene clasice, si filme indiene, si filme noi din America Latina, etc. etc.“.
Vin cam aceiasi oameni la toate ciclurile?
As spune ca avem un miez format din oameni care vin peste tot, dar avem, de pilda, si oameni care vin numai la filme japoneze. Sau oameni care nu vin decit la filme vechi realizate la Hollywood. Cred ca publicul e mai degraba dispersat decit omogen.
Cum va finantati?
Film Society e finantata in proportie de 98% din subscriptii, din bilete si reviste vindute, din donatii. Doar 2% sau mai putin vin dintr-o combinatie de finantari din partea Guvernului Federal al SUA si a Statului New York. Deci orice facem trebuie sa scoata cel putin atita profit cit sa acopere costurile.
Deci nu lucrati cu o echipa prea mare.
Nu e foarte mare. Avem niste oameni care lucreaza numai pentru stringere de fonduri, pentru ca este importanta. In Statele Unite, artele nu prea sint sustinute public. Nu avem o traditie din asta si nici nu vom avea.
Care dintre programele pe care le-ati organizat de-a lungul vremii va este mai drag?
Imi plac toate. Trebuie sa fiu ca tatal care-si iubeste toti copiii. Toate au parfumul lor, insa, ca toata lumea, si eu ma plictisesc daca vad acelasi lucru. Iar ceea ce imi place la filmul argentinian contemporan nu e neaparat ceea ce-mi place, de pilda, la filmul hong-konghez al anilor ’50, desi ma atrag amindoua. Imi place sa sper ca ceea ce facem noi ii determina pe oameni sa afle mai multe. „Ti-a placut ce ai vazut? Atunci cauta sa citesti mai mult despre acest subiect, cauta sa stii mai mult.“
Aveti si o arhiva pentru toate filmele prezentate?
Nu. Dupa ce le proiectam, le trimitem inapoi. Cind s-a format Film Society a fost un soi de intelegere cu Museum of Modern Art (care are una dintre cele mai mari arhive de film din lume) ca nu vom crea o arhiva, ca sa nu existe concurenta. Am mare respect pentru arhivele de film, dar e cu totul alta munca si nu e exact genul de activitate care sa ma intereseze.
Ati avut de-a lungul timpului invitati foarte interesanti. Care v-a mers la inima? Michelangelo Antonioni poate?
L-am invitat in 1992 si a fost minunat. Era foarte viu, chiar daca vorbea cu oarecare dificultate, foarte incet, soptea aproape. Era si jenat ca trebuie sa vorbeasca in public. Am avut sansa sa-l mai intilnesc de citeva ori pina sa moara. In decembrie 1991 am vrut ca primul nostru ciclu sa fie o retrospectiva completa a filmelor sale. Dar italienii au tot aminat si pina la urma l-am organizat in septembrie ’92. A avut un succes enorm, iar Antonioni a fost foarte fericit ca a venit.
Era deja in scaunul cu rotile?
Nu, dar daca te uitai la el nici n-ai fi zis ca e ceva in neregula. Cred ca il deranja sa-l privesti ca pe un om bolnav si obosit, stiind ce barbat frumos fusese.
A fost un barbat foarte frumos.
Foarte. Sotia lui, Enrica, mi-a spus dupa ce el a murit ca vizita in America a insemnat foarte mult pentru el, pentru ca dupa 1992 a primit dintr-o data multe invitatii de peste tot. Au insemnat mult si pentru mine aceste cuvinte.
Aveti multi prieteni printre cineasti? Nu incercati sa va pastrati obiectivitatea evitind relatiile prea amicale?
Am relatii foarte civilizate cu multi cineasti, dar sint putini cei pe care ii numesc prieteni. Sint multi pe care-i plac si cu care m-as putea imprieteni daca am petrece mai mult timp impreuna.
Cu cine sinteti prieten?
Cu Olivier Assayas, de pilda. Ii respect foarte mult munca, imi plac toate filmele lui, pe unele le iubesc foarte mult. E si o persoana a carei companie o apreciez pentru ca e extrem de inteligent, simpatic si cald. Si chiar daca ii proiectez sau nu filmele, stiu ca exista o legatura intre noi care trece dincolo de filme. Sigur, am prieteni si printre cineastii americani, pe care am reusit sa-i cunosc in decursul timpului, cu diverse ocazii. Dar uneori trebuie sa mentii o oarecare distanta pentru ca, in ce priveste New York Film Festival, trebuie sa selectionezi niste filme si nu te poti ghida dupa afectiunea pe care o porti unui cineast sau altuia. Asta e meseria mea. Daca nu le iau filmul, le spun ca poate la anul il vom lua pe urmatorul.
Cam cite filme vedeti pe saptamina?
Depinde. In anumite perioade ale anului vad un numar ridicol de mic de filme, citeva pe saptamina, alteori mult mai multe – cind facem selectia pentru festival sau ne ocupam de vreun ciclu de filme.
Cam cite filme se inscriu anual la New York Film Festival?
Festivalul e destul de mic, prezentam doar 25 de filme, desi vedem cam 2.000 la preselectie. De aici reputatia lui de festival de elita. De fapt, incercam sa proiectam ce e mai bun, chiar daca nu propunem o panorama. Sint ani in care nu avem anumite zone geografice in selectie. De exemplu, in acest an nu vom avea nici un film african. Imi pare rau, ne-ar fi placut sa avem, dar probabil n-am vazut filmele care trebuia.
Dar care e sistemul? Cineastii isi trimit filmele sau le culegeti de la alte festivaluri?
Si, si. Avem in acest an, in schimb, doua filme chinezesti in selectie. 2007 mi se pare un an foarte bun pentru cinematografia chineza.
Ce parere v-a facut Tu Ya’s Marriage de Wang Quanang, care a luat Ursul de Aur la Berlin?
E OK. Un pic prea etnografic pentru gusturile mele.
A primit pina la urma Abbas Kiarostami viza de intrare in Statele Unite sau n-a mai incercat? (n.r.– Dupa atacurile de la 11 septembrie, cineastului iranian, invitat de Richard Pena la New York Film Festival, i-a fost refuzata viza.)
Partea cea mai ciudata este ca, in anii ’90, Abbas a fost in Statele Unite de mai multe ori, dintre care de cinci ori la invitatia noastra. Film Society a facut o retrospectiva, i-am aratat filme in festival. A fost un musafir frecvent. Deci cind a aplicat pentru viza in 2002, chiar daca existau aceste noi restrictii, a sperat ca, fiind Kiarostami si venind de mai multe ori in SUA, va fi simplu. A fost o situatie foarte jenanta pentru SUA.
Dar si pentru el.
Da, dar incidentul a facut ca Statele Unite sa para ridicole si provinciale.
Si pina la urma a mai venit?
A fost la sfirsitul lui februarie 2007 pentru ca Museum of Modern Art nu i-a proiectat doar filmele, ci a organizat si o mare expozitie cu fotografiile si instalatiile sale. A fost un mare eveniment, iar el a fost foarte fericit. Dar chiar si atunci l-au tinut la aeroport trei ore.
E adevarat ca anul 1992, cind ati inceput sa prezentati la Lincoln Center filme iraniene, a declansat in America interesul pentru cinematografia din aceasta zona?
Cred ca faptul ca ciclul nostru s-a desfasurat la New York, la Lincoln Center, a contribuit in mod evident, desi nu era pentru prima oara cind erau prezentate filme iraniene. Acesta este unul dintre avantajele pe care le ofera capitala culturala americana. New York-ul are o foarte mare influenta asupra intregii tari, iar faptul ca noi am organizat acel ciclu in 1992 cred ca a avut un foarte mare impact.
Dar nu itinerati o parte din cicluri?
Uneori, da. Am itinerat recent, in aprilie, o retrospectiva completa a filmelor lui Kieslowski, incluzind si documentarele si filmele de televiziune. A avut un imens succes si a fost vazuta in 14 locuri din Statele Unite si vreo trei din Canada. Am avut sali pline la Decalog sau la Dubla viata a Veronicai, dar nu la fel de pline la documentare, care din punctul meu de vedere sint mai interesante, sint ca schitele pentru opera unui mare pictor. Te ajuta sa vezi traseul, pasii facuti pina la capodoperele sale.
Cum reusiti sa lucrati si pentru Lincoln Center, si pentru festival, si sa tineti si cursuri la Columbia University?
Festivalul e produs de Film Society of Lincoln Center, deci cele doua lucruri alcatuiesc cumva o singura slujba. Predatul este intr-adevar o sarcina in plus, dar am avantajul celor trei kilometri dintre Columbia University si Lincoln Center. Am reusit sa-mi asez cele doua cursuri saptaminale in aceeasi zi. In plus, vara nu am ore la Columbia. In septembrie si ianuarie mai ales, programul meu e destul de incarcat, dar in restul anului mi-e mai usor sa-mi impart timpul.
Ce alte filme mai prezentati in septembrie la New York Film Festival, in afara filmului lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile?
Selectia e variata, dar avem o prezenta americana solida – fratii Coen, Sidney Lumet, Todd Haynes –, lucru care va uimi publicul. Insa am ales ce ni s-a parut mai bun.
N-ati dorit niciodata sa deveniti cineast?
Niciodata. Nu sint artist. Cred ca fac bine ceea ce fac. De la o virsta tinara mi-a fost foarte clar ca n-as avea nimic de exprimat ca artist.
„Am si studenti romani, care sint foarte buni“
Cum sint studentii dumneavoastra? Citi aveti in grupa?
Grupa mea e destul de mare. De regula, tin prelegeri, am si seminarii, dar la prelegeri sint intre 50 si 70 de studenti. Columbia e o foarte buna scoala de film, a devenit tot mai buna in timp. E considerata una dintre cele mai bune doua sau trei scoli de film din SUA. (Unii spun ca e cea mai buna.)
Studentii dumneavoastra vor deveni cineasti?
Pina acum asa era, dar din acest an vom avea si studenti de la Film Studies.
Ati avut studenti care au facut cariera?
Sigur. De pilda, filmul care a luat Marele Premiu in acest an la Sundance, Padre nuestro, e regizat de un fost student de-al meu, Christopher Zalla, si produs de un altul, Benjamin Ordell. Filmul care s-a vindut cel mai bine la Sundance in acest an, La Misma luna, e realizat de fosta mea studenta, Patricia Riggen.
Erau buni in facultate?
Erau foarte buni. Dar am si studenti romani, care sint si ei foarte buni: Carina Tautu, Bogdan George Apetri, Florin Serban. Sint foarte muncitori, pasionati. La Columbia sint cam 35% studenti straini.
Se poate spune: „Acesta e un student foarte bun. O sa ajunga celebru“?
Sigur ca nu, pentru ca intervin si norocul, timing-ul, bafta de a fi in locul potrivit la momentul potrivit, de a vorbi cu persoana care trebuie etc. Exista studenti extrem de talentati care din diverse motive nu dau lovitura. Ajung in afacerile imobiliare sau la vreun post de televiziune prin cablu. Dar exista si cineasti care nu mai au ce spune dupa doua filme.
Si nu-si dau seama ca ar trebui sa se opreasca.
Asta imi aduce aminte ca pe vremea comunismului, la scoala de film din Ungaria erau cinci locuri la regie film. Alegeau bine studentii, pentru ca Ungaria a dat mari nume, doar ca erau doar cinci in fiecare an. Ma intreb cum e mai bine: sa dai sute de locuri unor oameni care vor sa incerce sau sa alegi doar cinci? Din 60 de oameni, citi sint intr-un an la Columbia, poate doar cinci vor reusi sa faca filme. Nu exista o formula. Sint studenti care isi dau seama repede ca nu este de ei sau altii care abia se tiriie in primul an si in al doilea fac un film care te lasa cu gura cascata. Vrem sa ii ajutam pe toti sa-si realizeze visul, dar nu putem sa realizam visul in locul lor.
Sidebar
Lincoln Center for the Performing Arts adaposteste 12 prestigioase institutii culturale, printre care The Juilliard School, The Film Society, The Chamber Music Society, The Metropolitan Opera, New York City Ballet, New York City Opera, New York Philharmonic, The New York Public Library for the Performing Arts, School of American Ballet.
Richard Pena a studiat la Harvard University si Massachusetts Institute of Technology. Inainte de a ajunge la Film Center din cadrul Art Institute of Chicago (unde a realizat in anii ’80 un program de filme romanesti), a predat film in mai multe colegii. Din 1988 s-a alaturat echipei de la Lincoln Center, iar din 1991 conduce The Film Society of Lincoln Center. E, de asemenea, directorul Festivalului de Film de la New York, nu la fel de mare ca Tribeca Film Festival, dar cunoscut pentru elitismul sau. A prezentat timp de doi ani, pe Sundance Channel, programul „Conversations in World Cinema“.
Vizita lui Richard Pena la Bucuresti a fost sustinuta de ICR New York, care a coinitiat sezonul de film romanesc pe care il pregateste acesta la Lincoln Center pentru 2008.