Am văzut Alice T., noul film al lui Radu Muntean, în avanpremieră în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Scris de Muntean din nou împreună cu Alex Baciu și Răzvan Rădulescu, filmul are în prim-plan o adolescentă care rămâne însărcinată (excelentă debutanta Andra Guți), dar este de fapt și despre adulții din umbră. Poveste despre eternul conflict dintre generații, dar și despre o societate în care sinceritatea relațiilor umane e tot mai dificilă, Alice T. poate fi văzut în cinematografe din 2 noiembrie 2018. Pentru el, Andra Guți a luat Premiul de interpretare feminină la Locarno, unde filmul a avut în august premiera mondială. Radu Muntean povestește mai jos cum a dat peste această actriță înnăscută și cum a ajuns împreună cu coscenariștii la primul lor film concentrat pe un personaj feminin.
În Alice T. tu și coscenariștii nu mai aveți personaje masculine care să funcționeze ca un alter ego, aveți în schimb pentru prima dată un personaj feminin cu care sunteți într-un fel de relație paternă. E un traseu logic din punctul de vedere al vârstei (în plus, toți trei aveți copii), dar totuși cum ați ales să vă concentrați pe o adolescentă?
Poate că nu mai e cazul unui alter ego, cum zici tu, mai ușor identificabil, ca în filmele anterioare, dar nu cred că putem scrie sau regiza filme în ale căror personaje principale să nu ne regăsim. Despre începuturile proiectului am tot vorbit. Sunt exemple din familia mea din care m-am inspirat, poate niște datorii pe care am simțit că le am din copilărie, plus dorința de a revizita adolescența din perspectiva părintelui. Toate astea mi s-au părut tentante la momentul în care am decis să abandonez un alt proiect și să mă concentrez pe Alice. Alex și Răzvan au și ei copii, ba Răzvan e chiar proaspăt bunic, așa că au vibrat foarte ușor la subiect.
Într-un interviu mai vechi mi-ai spus că scenariul în acel moment era despre o femeie care, după mai multe încercări, rămâne gravidă după ce adoptă un copil. Faptul că actuala poveste vi s-a părut mai bună ține de faptul că ați mutat centrul de interes de pe mamă pe fiică?
E posibil să-ți fi spus asta, dar probabil eram într-o fază foarte incipientă a proiectului. Foarte devreme ne-am dat seama că alegerile sunt toate la Alice și că, oricât de interesantă ar fi poziția mamei în toată conjunctura asta, ea e mai mult raisonneur decât personaj principal. Alice conduce acțiunea, iar filmul e, în principal, despre ea. Ceea ce nu înseamnă că e un film despre adolescenți, nu cred că are această dimensiune decât la primul nivel.
Da, Alice e construită în raport cu ceilalți, mai ales cu maturii și în special cu părinții. A venit asta în logica construcției dramaturgice sau a fost și nevoia de a vă regăsi în poveste (vezi hiturile anilor ’80-’90, referințele la prima experiență sexuală a mamei etc.), filmele voastre având tot timpul astfel de referințe personale?
Povestea e despre o fată adoptată și aflată în căutarea unei identități, care-și dorește cu disperare atenție și dragoste necondiționată din toate părțile, așa că ni s-a părut firesc ca familia – mama în special – să aibă un rol foarte important în film. Dar, ca de obicei în filmele pe care le facem, ne-am ferit de poziții partizane, mai ales că vârsta ne plasează în tabăra părinților. După mine, în acest clasic conflict dintre generații, de foarte multe ori maturii sunt la fel de vulnerabili și de nesiguri ca adolescenții.
De ce Alice T. și nu Alice?
Cum ziceam, e un film despre un personaj în căutarea unei identități. În plus, una din lecturile din perioada de început a proiectului a fost jurnalul Christianei F. (n.red.: Noi, copiii din Bahnhof Zoo, romanul autobiografic de Christiane Vera Felscherinow, narând perioada de preadolescentă dependentă de droguri din Berlinul anilor ’70, apărut sub semnătura Christiana F.).
De ce ai ținut să apari (pentru prima dată într-un film de-al tău) în rolul tatălui unei prietene de-a eroinei, taman când fetele se uită la un film filmat din punctul de vedere al eroului?
Încă de când scriam scenariul ne-am gândit la secvența respectivă ca la un omagiu adus lui Maurice Pialat, imitând într-un fel una din secvențele din À nos amours, în care Pialat însuși joacă rolul unui tată care-și surprinde fiica împreună cu o prietenă. Inițial mi-a fost un pic teamă să joc, dar când actorul pe care îl alesesem m-a anunțat că nu poate veni la filmare în ziua în care programasem secvența respectivă, mi s-a părut că nu mai am nici o scuză.
Cristian Mungiu nu are copyright pe tema avortului în cinema, dar mi-am adus aminte de 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Nu te deranjează că spectatorii ar putea spune: „Uite, adolescenții de azi au aceeași inconștiență ca acum 30 de ani“, că vor pune cele două filme față în față?
Să ne oprim aici cu referințele. Nu cred că cele două filme au prea multe lucruri în comun.
În decursul timpului, filmele voastre au devenit tot mai riguroase – fiecare scenă cu respirația ei ideală. Aici mi s-a părut că unele scene sunt intenționat mai lungi, mai ales ultima. De ce le-ai dorit așa?
De multe ori în film se pune problema sincerității lui Alice, care joacă, atunci când are spectatori, rolul care crede că o avantajează în circumstanța respectivă. La final însă, Alice e singură și nu are față de cine să joace. A fost important să stăm cu ea mai mult și să încasăm sentimentul ăsta acut de singurătate al personajului, care pare abandonat pentru a doua oară în viață.
Cum ai găsit-o pe Andra Guți? Ai lucrat mult ca s-o faci să joace atât de natural o paletă întreagă de emoții?
Am făcut un casting în mai multe licee din București. Au venit câteva sute de fete (vreo 800 am numărat la un moment dat), din care am ales vreo zece cu care am continuat probele de casting. Andra are niște instincte remarcabile și a fost de la bun început candidatul cel mai promițător. În timpul celor câtorva luni de casting, antrenamente, repetiții și filmări, a crescut foarte mult și a devenit, după părerea mea, un actor profesionist. Evident că am lucrat mult, au fost și momente în care s-a clătinat, dar a rezistat uluitor presiunii de a fi în centrul fiecărui cadru și de a trece prin întreg spectrul de stări care o determină pe Alice. Am încercat s-o conving să joace momentul, să nu se gândească prea mult la traiectoria personajului în poveste.
Ai ales-o pe Mihaela Sîrbu în raport cu Andra sau invers? Relația lor e foarte credibilă.
A trebuit să am o Alice înainte să aleg celelalte personaje, dar recunosc că în mintea mea Mihaela a fost de la început prima opțiune pentru Bogdana. Cu toate astea, am dat probe și cu alte mame, dar până la urmă tot Mihaela mi s-a părut cea mai potrivită, mai ales pentru că a adus o dimensiune cerebrală unui personaj ale cărui motivații sunt în primă instanță emoționale.
Am discutat cu o prietenă despre scena din biroul directoarei de liceu. Eu spuneam că mama îi ține partea lui Alice și exagerează pentru că ea însăși a încercat fără succes să aibă copii. Prietena mea spunea că, dimpotrivă, mama recunoaște în acel moment că a eșuat în educație, că Alice e un copil problemă și că nu-i ține partea.
Amândouă aveți într-un fel dreptate, dar tu câștigi la puncte. Faptul că recunoaște într-un fel eșecul în educația lui Alice n-o împiedică pe Bogdana să-și apere ca o leoaică fata în fața directoarei. E, după mine, cel mai bun moment al Mihaelei din film.
Care a fost pentru tine scena cea mai grea?
Finalul, fără discuție. A fost și ultima secvență pe care am filmat-o, și cea mai grea. Eram cu toții foarte obosiți, iar eu epuizasem manevrele de resuscitare a Andrei. Cred că, până la urmă, pentru ea a funcționat presiunea emoțională a faptului că se termina filmarea. Experiența pe care a acumulat-o de-a lungul filmării a ajutat-o să folosească emoția asta în momentul de final.
Odată cu lansarea filmului intenționați să faceți și proiecții & discuții în licee? Ar fi o experiență utilă pentru amândouă părțile.
Mi-am propus asta și chiar o voi face, cu ajutorul distribuitorului Voodoo Films. Trebuie cumva să compensăm, pe cât posibil, marele deficit de cinematografe din țară. Iar ăsta e, după mine, publicul cel mai important, care poate crește, care are șansa să devină mai educat și mai interesat în mod natural de fenomenul cinematografic decât actualul public de mall.
De câțiva ani buni lucrezi cu aceiași coscenariști, producători, DoP, montor etc. Cât de precis a devenit acest mecanism?
Lucrez de mai bine de 10 ani cu aceeași echipă principală. Suntem prieteni, avem cam același gust pentru cinema, am încredere în opinia lor și le apreciez foarte mult implicarea în proiectele mele. Nu am de gând să-mi schimb felul de lucru și echipa dar, știi cum e, asta nu depinde numai de mine. Sunt oameni cu personalitate puternică, fiecare are planurile sale pentru viitor și e oricând posibil să trebuiască să mă adaptez la noi formule de colaborare. Pentru moment, însă, suntem o familie fericită.
Ți se întâmplă să îți revezi filmele mai vechi? La care te gândești cu mai multă nostalgie?
În timpul perioadei de postproducție văd filmul de câteva zeci de ori, atent la fiecare detaliu. Apoi, când totul e împachetat, îl mai văd o dată, la premiera mondială. Pe urmă, gata. Se întâmplă foarte rar să mai revăd un film, și atunci după suficient de mulți ani încât să nu mai încasez foarte grav efectul momentelor pe care le consider insuficient împlinite. Altfel, nostalgie am pentru fiecare film pe care l-am făcut.
Care e următorul proiect?
Mai mult ca sigur voi relua lucrul la scenariul pe care l-am pus deoparte atunci când am decis că vreau să mă ocup de Alice T. Va fi un film despre generozitate.
Tot într-un interviu mai vechi mi-ai spus că obișnuiești să le arăți filmele tale copiilor tăi. Ce au spus despre Alice T.?
Pentru că sunt acum mai mari, le-am arătat dublele cele mai bune după fiecare zi de filmare, așa că la final, când au văzut filmul, n-au avut mari surprize. Mi-au spus că li s-a părut interesant, ceea ce înseamnă fie că așa a fost, fie că au devenit mai diplomați.
Dar Carlos Reygadas ce ți-a spus despre film? L-am văzut în sală.
A trebuit să plece după o jumătate de oră, pentru că avea propriul lui Q&A la alt cinematograf, dar mi-a spus că abia așteaptă să vadă filmul până la capăt. O să-i trimit un link zilele astea.
Alice T.
Regia: Radu Muntean
Scenariul: Alexandru Baciu, Radu Muntean, Răzvan Rădulescu
Imaginea: Tudor Lucaciu
Montajul: Andu Radu
Cu: Andra Guți, Mihaela Sîrbu, Cristine Hămbășanu, Ela Ionescu, Bogdan Dumitrache, Teo Corban, Alina Berzunțeanu, Șerban Pavlu, Maria Popistașu
Produs de Multi Media Est (România) în coproducție cu Chimney (Suedia) și Les Films de L’Apres Midi (Franța)
FOTO 1: © FB Alice T.
FOTO 2: © Festivalul de Film de la Locarno
FOTO 3: © Multi Media Est
2 Trackbacks