Cei care își amintesc schimbarea miilor de ani, de la 1 la 2, probabil că țin minte și amenințarea apocalipsei digitale.
Pe 31 decembrie 1999, la miezul nopții, calculatoarele erau programate să creadă că trec în 1900, un defect care a devenit cunoscut sub numele de Y2K. Așa cum bine știm, până la urmă nu s-a întâmplat nimic catastrofal. Până la începutul acestui an, când Y2K a venit să își ia revanșa.
În primele zile ale lunii ianuarie 2020, angajați ai primăriei din New York mergeau din parcometru în parcometru, încercând să repare manual o eroare care apăruse la trecerea dintre ani: parcometrele refuzau plata cu cardul, deoarece programele lor interne le spuneau că se află în anul 1920.
Tot „1 ianuarie 1920“ scria și pe primele facturi emise în acest an ale firmei de cablu americane Cox, în timp ce o întreagă linie de case de marcat poloneză nu mai reușea să tipărească chitanțe, din cauza aceleiași erori care a trimis aparatele cu o sută de ani în trecut. De o problemă similară au fost afectate la începutul acestui an și o serie de jocuri pe calculator, precum și toate calculatoarele Apple care rulau sistemul de operare Mac OS 8 – e drept – vechi de 22 de ani.
Vinovatul pentru toate aceste probleme a fost uitatul Y2K, care reușit să provoace probleme 20 ani mai târziu. Motivul adevărat este mai puțin tehnic și mai mult poetic, având legătură mai degrabă cu felul în care oamenii vedeau atunci anul 2020 ca fiind foarte departe.
Din punct de vedere strict tehnic, acea panică a lui Y2K a apărut din cauza felului în care calculatoarele memorau datele, folosind doar două cifre. Anul 1998, de exemplu, era exprimat doar ca fiind 98, ceea ce însemna că atunci când vor ajunge la anul 00, acesta urma să fie interpretat ca 1900, și nu ca anul 2000. Consecințele puteau fi dezastruoase, ducând la prăbușirea majorității sistemelor informatice.
Au existat oameni care s-au pregătit pentru supraviețuire, construind buncăre, crescând hamsteri pentru a-și sigura consumul de carne în apocalipsă sau renunțând la toată averea și plecând în Israel, pentru a întâmpina acolo sfârșitul lumii. Acum ne uităm cu un pic de jenă spre isteria acelui an, știind că nu au apărut probleme majore, dar datorăm asta celor care au reparat atunci situația.
Cel mai frecvent tip de reparație de atunci, folosit în 80% dintre situații, a fost însă o peticire: în loc să rescrie tot codul, s-a folosit doar o modificare temporară, care instruia calculatorul ca datele formate din două cifre de la 00 la 19 să fie interpretate cu 20 în față (adică anul 2000, respectiv 2019), iar de la 20 încolo să fie interpretate în continuare ca anul 1920 sau mai mult. Soluția a fost una ieftină, dar a fost și dictată de convingerea că până îndepărtatul an 2020 lucrurile se vor schimba oricum foarte mult, codurile vechi vor fi depășite, iar lumea va semăna mai puțin cu realitatea lui 1999 și mai mult cu filmele SF.
De exemplu, pelicula SF Înapoi în viitor se petrecea parțial în 2005, un viitor imaginat cu mașini și plăci de skateboard zburătoare. Acțiunea din Blade Runner, un alt SF clasic, din 1982, era plasată în 2019, o lume în care roboții deveniseră atât de avansați, încât erau aproape imposibil de diferențiat de oameni. Puțini își închipuiau că în acel viitor aflat la distanță o parte din sisteme informatice aveau să ruleze coduri vechi de două-trei decenii.
Următorul an în care e posibil să apară o problemă asemănătoare va fi 2038, dar nu este cazul să ne facem griji. Se vor ocupa roboții.