Am avut ocazia de a discuta cu Veronica Roth, populara scriitoare de literatură pentru tineri (young adult). Oportunitatea a apărut ca urmare a participării autoarei americane la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, în 2018. Făcută celebră de trilogia Divergent (compusă din volumele Divergent, Insurgent, Experiment), care a fost și ecranizată, vreme de ani la rând Veronica Roth a primit pentru cărțile semnate de ea premii pentru cel mai bun roman fantasy și SF. Prezența sa în România, la Iași, nu a fost o experiență singulară, până în acel moment ajungând de câteva ori în partea aceasta a lumii, fiind chiar vreme de 5 luni locuitoare a Clujului.
Obișnuită de copil să călătorească, să nu stea foarte mult într-un loc, cu mama poloneză și tatăl german, Veronica însăși spune că este obișnuită din aceste motive să nu aibă foarte multe prejudecăți de natură culturală, ci că este mult mai interesată să vadă ce îi poate oferi un nou spațiu, o nouă experiență. Despre toate acestea, ca și despre alte cărți semnate de ea, despre percepția României, despre tulburările din America și despre lumea în care trăim vă invităm să citiți în interviul de mai jos.
Ați publicat o nouă carte în 2018, The Faith Divides, tradusă în limba română drept Cumpăna destinelor. Ce îmi puteți spune despre ea?
Cartea pe care am scris-o anterior, Carve the Mark, nu știu exact cum a fost tradusă în România, cred că Pecetea morții, e prima dintr-o serie scurtă, iar Cumpăna destinelor este încheierea ei. Este greu de rezumat, deoarece Cumpăna destinelor este o continuare a primei cărți. Dar, foarte pe scurt, povestea este despre un tânăr care este răpit de acasă și dus într-o țară dușmană și care trebuie să își recupereze fratele. Apoi totul se complică. Altfel spus, la nivel extern Cumpăna destinelor este despre un război iminent și cu un personaj central care încearcă să-și dea seama cine este și cum să facă față conflictului ce are loc în galaxie, ca urmare a ceea ce s-a petrecut în prima carte.
Am observat că, deși ați scris multe cărți după trilogia Divergent, mereu primiți întrebări legate numai de ea. Voiam să vă întreb însă altceva: oare dacă te bucuri de un succes timpuriu, asta nu afectează ceea ce scrii ulterior?
Cred că trebuie să fie așa, pentru că pentru mine a fost un lucru foarte mare. Nu îi învinovățesc pe oameni că mă întreabă despre trilogie, pentru că a fost ca o explozie care mi-a schimbat total viața. Nu mă deranjează să vorbesc despre Divergent, uneori am impresia că voi vorbi despre ea pentru totdeauna, depinde de ce se va întâmpla mai departe (râde).
Poate veți avea un succes și mai mare în viitor.
O, da! Ar fi de vis. Poate, dar probabil că nu (râde). Dar da, cred că succesul îmi afectează muncă, poate fi copleșitor dacă te gândești la tot ce s-a întâmplat, dar încerc să nu o fac. Am decis că așa e cel mai bine să abordez problema, să mă concentrez la ceea ce scriu în momentul de față.
Deci nu vă deranjează că sunteți întrebată permanent despre Divergent.
Nu, nu prea. Uneori am impresia că am primit atât de des aceleași întrebări, încât răspunsurile pot părea pregătite de acasă, dar exact asta am de spus despre subiect. Asta poate fi uneori o problemă, dar nu mă deranjează aceste întrebări.
Am citit un articol din Statele Unite că Generația Z, practic adolescenții de astăzi, sunt atât de puternic influențați de cărți precum Divergent sau Jocurile foamei, încât au învățat să ia atitudine și să nu accepte pur și simplu ceea ce li se întâmplă. Și aceasta, se spune în articol, pentru că o temă subsidiară din Divergent, din Jocurile foamei, este cea a adolescentului care ajunge să preia frâiele și încearcă să repare ceea ce a fost distrus de adulți. Aceasta ar fi o explicație pentru care astăzi avem de-a face cu o generație de adolescenți care sunt mult mai implicați în societate. Cum vi se pare această teorie?
Aș spune că de fapt lucrurile stau pe dos: ajungi să scrii o carte fiindcă observi că adolescenții, că tinerii deja procedează așa, că sunt mânați de dorința de a schimba lumea din jurul lor. Așa că ajungi să scrii cartea pentru că simți că e veridică și justificată. În cazul meu, nu e vorba de faptul că adolescenții ar fi fost influențați de carte, deși aș extrem de flatată dacă ar fi așa…
Articolul era scris de un adolescent.
Asta sună foarte încurajator. Consider că, în calitate de autor de cărți pentru tineri, speri că volumele tale le vor vorbi, că vor deveni o voce în discuția pe care aceștia o poartă în interior despre ce cred despre lume, ce cred că ar trebui să facă. Să fii o voce care participă la această discuție este o onoare. Cu atât mai mult cu cât în majoritatea ocaziilor în care vorbesc despre cărțile mele simt că mai degrabă adulții sunt cei care spun de influența asupra adolescenților, dar venind direct de la unul dintre ei în sine este cu totul altceva.
Dar mesajul trilogiei dumneavoastră nu este foarte optimist. Scrieți despre un guvern corupt și abuziv care ajunge să fie schimbat cu un alt guvern care merge de asemenea într-o direcție greșită. Credeți că nu se poate face nimic, că suntem lipsiți de speranță?
Nu chiar, cred că ambele direcții sunt valabile. Eu sunt o persoană pesimistă, deci cred că inevitabil ajung să văd cum ceva ar putea merge greșit. Dar, pe măsură ce am scris cărțile, am devenit puțin mai optimistă, deoarece mi-am dat seama că, orice ar merge prost, întotdeauna sunt oameni care se luptă să îndrepte lucrurile. Poate că nu vom ajunge niciodată la perfecțiune, dar ne străduim mereu. Pentru mine, acesta este un mesaj optimist înăuntrul unuia pesimist (râde). Cred că încerc să le echilibrez pe ambele. Personajele mele continuă să se lupte, în ciuda lucrurilor îngrozitoare care li se întâmplă. Este încurajator și foarte adevărat, oamenii ripostează întotdeauna. Suntem azi într-o țară ca a voastră, în care s-au petrecut o serie de lucruri teribile, dar oamenii au continuat să reziste și și-au reclădit țara și știu că românii sunt foarte activi la nivel politic, se întâlnesc, organizează marșuri, protestează. Pentru mine și aceste lucruri sunt parte din acest spirit uman uimitor.
Mi-a plăcut o întrebare pe care ați primit-o mai demult, evident, legată de Divergent: din ce facțiune ați vrea să faceți parte, iar atunci ați răspuns că din Abnegație. Acum, după 5 ani, credeți la fel?
Da, dar nu cred că aș vrea în nici una. Toate par groaznice într-un fel sau altul, de asta e o distopie. Dar cred că în Abnegație ai cele mai mari șanse la o viață bună, oferindu-te celorlalți, cred că asta s-ar putea să te împlinească. Probabil m-aș descurca (râde).
Dar din păcate aceste separări, categorii se regăsesc în viața reală. Iar eu mă minunez cum vechi metode de manipulare funcționează mai departe – ideea de dușman din interior și din exterior. De ce considerați că ele funcționează?
Nu poți cunoaște pe toată lumea personal, e clar, așa că trebuie să împarți oamenii în grupuri, să îi pui pe categorii, ca să simți că înțelegi ce se întâmplă. Dar e ca și cum ai stenografia: „Știu totul despre persoana aceasta fiindcă face parte din grupul politic cutare sau e din țara aia“ și ne e mai simplu să privim lumea așa. Chiar avem nevoie de asta pentru a putea funcționa. Dar cu cât cunoști mai bine un individ dintr-un grup, cu atât presupunerile tale vor fi mai încercate. Iar cei pe care nu îi cunoști reprezintă un pericol pentru tine. Dar această teamă este cea periculoasă astăzi, când îi vezi pe toți ceilalți ca teroriști sau criminali.
Ați fost în Cluj, aș vrea să îmi spuneți mai multe despre timpul petrecut acolo. Cât timp ați stat în Cluj?
La început, când m-am mutat cu soțul meu, am stat acolo 5 luni, iar apoi am tot revenit, acum este a patra oară când sunt în România. Am revenit pentru perioade mai scurte, dar am locuit în Cluj vreme de 5 luni. Mi-a plăcut foarte mult, evident, altfel nu aș fi revenit iar și iar. Până atunci nu am locuit nicăieri așa de mult, adult fiind. Când eram mică, părinții mei s-au tot plimbat. Am locuit în Hong Kong, în Germania, tata e german, iar mama e poloneză, așa că au vrut să trăim în tot felul de locuri. A fost o adaptare, cu siguranță că a fost ceva diferit, dar am fost foarte impresionată de Cluj, cred că este un loc care își poartă la vedere istoria, cu toate clădirile sale vechi și frumoase.
Acolo e și un zid care rezistă încă dinainte să fi existat țara mea și a fost un șoc să îmi dau seama: „Zidul ăsta este mai bătrân decât SUA!“. Apoi ai acolo și toate blocurile comuniste, alături de noile clădiri. Iubesc arhitectura, deci evident că mă raportez așa la oraș. Pentru mine a fost o experiență foarte puternică, să vezi că orașul e plin de istorie, dar se merge mai departe, fără ca oamenii să o uite.
Cum mama vă e poloneză, știți ce se întâmplă astăzi în Polonia, arată din păcate ca un fel de distopie. Pare că, după atâta timp, oamenii nu învață nimic. Aveți aceeași senzație, că oamenii fac iar și iar aceleași greșeli?
Da, clar că da, mai ales acum. Nu mă gândeam la asta foarte mult, mi se părea că facem progrese, iar apoi îți dai seama că nici în SUA nu e foarte bine, cu alegerile prezidențiale, cu felul în care merge politica la noi, sentimentul este că revenim la o situație la care am sperat să nu ne întoarcem niciodată. Aici dăm din nou de pesimismul meu. Dar îi văd și pe tineri care preiau acum poveri pe care ar fi trebuit să le ducem noi pentru ei. Ajungi să îți dai seama că tot ce putem face este să încercăm să îndreptăm greșelile pe care le-am făcut.
Sunteți implicată civic în ceea ce se întâmplă în Statele Unite? Nu politic, ci civic?
Da, puțin, încerc să donez bani acolo unde cred că ar fi util, am participat la un marș March for Our Lives în Chicago, ceea ce e deosebit de important pentru orașul meu, unde sunt foarte multe incidente armate. Am încercat să ascult ce spun tinerii că trebuie să facem, fiindcă cred că știu mai bine decât noi cum să fie în siguranță la școală. Încerc să sprijin organizații care susțin controlul armelor de foc la nivel național. Avem un control puternic asupra lor în Chicago, dar cei care vor o armă o obțin din altă parte. Prin urmare, avem nevoie de reguli federale, la nivel național, altfel legile locale pot fi eludate foarte rapid.
Ați spus că ați locuit în întreaga lume, deci sunteți un copil al lumii. Povestiți-mi despre partea aceasta a vieții, în care v-ați tot mutat, cum ați resimțit plecarea dintr-un loc în altul, trecerea dintr-o cultură într-o alta?
Cred că mi-a fost ușor fiindcă eram foarte mică, am crezut că asta fac toți oamenii. De fapt, era mai ciudat pentru mine când nu ne-am mai mutat, după ce am ajuns în SUA și am rămas acolo. A fost o experiență foarte bună, afli cum funcționează diverse țări și îți dai seama că nu o fac cum așa cum se face în țara ta. Așa ajungi să te ferești de preconcepții privind ce este bine și ce este rău. Când ajung într-un loc nou, încerc să gândesc dincolo de propria experiență, să mă bucur de ce poate oferi locul acela, de ce mă poate învăța.
Atunci ultima întrebare trebuie să fie: ce credeți despre România și despre români? Sunt mulți occidentali care vin de acasă cu prejudecăți și clișee din care nu reușesc să mai iasă.
Aici m-a ajutat mult familia soțului meu, care locuiește în România de 20 de ani. Au venit așa cum te poți aștepta să fi venit un occidental, au venit într-o călătorie organizată de Biserică, pentru a ajuta. Iar apoi și-au dat seama că ei au nevoie de ajutorul celor pe care i-au întâlnit aici într-o măsură mult mai mare decât invers. Cred că le-a plăcut curiozitatea intelectuală, o putere spirituală, nu știu. Dar au simțit că primesc atât de mult din faptul că se află aici, încât trebuie să rămână. Așa am aflat mai multe despre România. Înainte, știam doar de gimnastică (râde). Și, după cum vedeți, tot revin aici.
Veronica Roth (n. 19 august 1988) a absolvit Northwestern University, cu specializarea în scriere creatoare. În anii studenției, prefera adeseori să lucreze la povestea care avea să devină Divergent în loc să-și facă temele. A fost o alegere care i-a transformat destinul. În prezent, locuiește în apropiere de Chicago și își dedică tot timpul scrisului. Veronica Roth e autoarea bestsellerurilor „New York Times“ Divergent, Insurgent, Experiment și Four: o antologie Divergent. Divergent a fost distinsă cu premiul Cartea favorită a anului 2011 de Goodreads și a fost câștigătoarea Best Young Adult Fantasy & Science Fiction în 2012. Până în prezent este autoarea a 12 volume.
FOTO 1: www.rogerspictures.com
FOTO 2: FB FILIT Iasi