Continuăm Jurnalul
Joi, 28 martie
O notă de acum patru ani: Nu fiți triști, români: în curând vom merge la loc cu verdeață, grătare și manele și legiuni de îngeri ne vor ridica imnuri de slavă cu bormașina. Vom ajunge în raiul carpato-danubiano-ponticilor, vom face piramide din șpăgi precum pe pământ, așa și în ceruri.
O notă de-a lui Istrati, din 1926: „Nicăieri în Orient n-am fost atât de singur ca la Paris, nicăieri nu-i mai mare sărăcie de prieteni adevărați: dintre cei care să te întrebe altceva decât «ce mai faci». Toată lumea trăiește cu hârțoagele și nimic altceva, excepție făcând propria-i familie. Nimeni nu trăiește pentru om, nimeni nu-l caută“.
Încă o notă de acum patru ani: Sper măcar că a fost un pangolin politicos, care a spus „cu drag“ când ne-a dat-o.
Miercuri, 27 martie
Pentru Marcel de la Buzău ar trebui inventată o funcție nouă, pe măsura calităților dovedite: suleaspătar. Să fie Marcel suleaspătar la vlahi.
O notă de acum patru ani: Nu era de ajuns că trăiam (uneori) într-o țară bananieră în care mai și ninge, mai trebuia să mănânce și pofticiosul wuhanez pangolin pane, să trăim (mereu) într-o țară bananieră în care mai și ninge, dar arestați la domiciliu.
O altă notă de acum patru ani: Of, bine că nu se dă ciuma pangolinului prin laudatio-n cerc, că rămâneam și fără toată partea culturală.
Încă o notă de acum patru ani: Ar fi drăguț ca, de la megafoanele alea, Garcea să prezinte și vremea probabilă: sunt posibile înnorări în Berceni și la munte, nu mai e vreme de palton, treceți la pardesiu.
Și: Vestea bună e că pandemia poate să treacă, vestea proastă e că, și dacă trece, România tot nu iese din feudalism.
O notă de acum un an: Ciucă nu e bun nici de cavaler al Apocalipsei. Dacă urci generalul în șa, se prăpădește calul.
Marți, 26 martie
O notă de acum nouă ani: Ajung ieri în lounge-ul hotelului Marriott, la etajul întâi, n-aveți voi treabă. Cert e că în loc de 12 am fost acolo pe la 10. Și în astea două ore m-am dedat lecturii cărții Țara cu un singur gras de Adelin Petrișor.
Ochiul reporterului trebuie însă să fie deschis, chiar și când se dedă lecturii. Așa că vedeam cum în jurul meu se învârteau bogații, cu femeile lor, își etalau Vuittoane-le și, cei mai sărmani, Longines-urile. Văzuți de aproape, aveau și ridurile din jurul ochilor lucrate la sala de lucrat riduri din jurul ochilor. Lux și relaxare și opulență și așa. Un domn matinal, foarte probabil indian, tocmai pleca pe cameră însoțit de două domnișoare splendide. Una era blondă. Una nu era. Mă întorc la Țara cu un singur gras, căci, pe de altă parte, în cartea asta adevărată oamenii își aclamau Marele Lider pe stadioane și era ceva în această dublă realitate, era ceva.
Eram în Marriott și la Phenian în același timp și nu o să credeți unde aș fi vrut să zăbovesc o vreme mai îndelungată.
O altă notă de acum nouă ani: La cum le văd eu, e adevărat că rar, mai mult ocazional, televiziunile de știri din România funcționează exact ca niște spălătorii de cadavre. Li se dă fetelor, cum se zice, și spor de spălătorese de hoit? Sau e doar pasiune pe partea economică direct?