Dar doar pentru că prostia e la putere, asta nu înseamnă că nu este și în opoziție. Și mai ales nu înseamnă că societatea, care emană și puterea, și opoziția, ar fi scutită de dânsa. Nu e cazul.
Prostia înseamnă, cum știm de la Forrest Gump, să faci prostii. Prostiile au consecințe. Consecința e chiar pedeapsa cu viața în România. Se execută câteva zeci de ani și apoi mori fără dinți în gură într-un spital jegos de lumea a patra, convins că te-a furat oculta. Te-a mai buzunărit și dânsa, nimic de zis, dar mai mult inculta opera.
Puterea, așadar. Uneori, când faza de delir se acutizează, românii își închipuie că există aceste genii malefice, care fac, dar și dreg. Că marele păpușar este un geniu, sub care se află micii păpușari, deștepți nevoie mare.
Din toată această poveste, doar nevoia mare e reală. Păpușari există, nu-i vorbă, e plină pădurea de ei, doar că sunt proști bâtă. Haite de prostani învârtind combinații balcanice închipuindu-și că sunt oameni de afaceri.
Jerei Ewingi de mâna a paișpea vânzând castele de nisip din Spania la noi, la Chitila. Securistanul e condus de mentalitatea de milițian, de mintea bibilicii și de capriciile tinerilor și tinerelor de impecabile moravuri. O șansă reală pentru România Educată ar fi să crească nivelul intelectual al celor pentru care se fură și pielea de pe cetățean. Să se treacă de la Marcel de la Insula Iubirii la lecturi din Kant, de la Jador la Chopin. Cum așa ceva nu o să se întâmple până la sfârșitul lumii și nici dincolo de el, o să rămânem tot cu prostia la putere.
Bonus: în cazul românesc lucrează selecția cadrelor. Organizarea românească e de tip Miorița. Avem trei indivizi, doi complotează cu oaia (scuze, domnule Daea, dar așa e) să-l omoare pe al treilea, ca să-l fure.
Opoziția e tot ca puterea, doar că are mai puțin papagal. Nu merge vrăjeala. Și între timp poporul alege – cum s-a văzut și la locale – la fel de prost ca acum zece, cincisprezece, douăzeci, douăzeci, douăzeci și cinci, treizeci sau treizeci și cinci de ani.
E nemuritor Iliescu, dar nu mai e nici el tânăr, că dacă mai era și-l puneai să candideze ar fi fost cel mai inteligent, cel mai luminat din încăpere. Comparat cu copiii din flori ai democrației originale pe care ne-a vârât-o pe gât, cât ne plantau minerii panseluțe la Universitate, Iliescu e Voltaire.
Singura soluție a fost scrisă pe zidurile orașului, dar a fost ignorată cu aceeași grație cu care românii iau toate țepele: singura soluție – propria evoluție.
Totuși, aici trăiesc oameni care și-au pierdut economiile ca să se îmbogățească alde Cataramă, Vîntu și Laura Ciorbă-Vicol.
Toate eșecurile din societatea românească – și sunt la fiecare pas – sunt eșecuri de educație. Educație financiară. Educație morală. Educație civică. Dacă n-ai, n-ai nimic.
Te aduce democrația originală în asemenea hal încât ajungi să vezi și în Videanu, supranumit în lumea lor Bulă, un salvator al capitalei. Și în gaura covrigului e posibil să ți se arate misteriosul bacalaureat Marcel de la Buzău. Ceva, nu știu ce, îmi spune că nu există covrigărie în țara românească să i-o dai pe mână lui Marcel și să nu facă din ea Taj Mahal-ul macului și susanului. Te uiți la Ciolacu și o vezi: execuția bugetară.
N-are nimic, poporul e ocupat nevoie mare să viseze la Insula Iubirii ce va să vie și să gâdile papila gustativă cu micul.
Istoric, oricum preferăm micul răului cel mai mic, de care în definitiv nu ne pasă, ca și cum, și asta e prostia cea mai mare, nu ne-ar îngropa de vii. Dar pe noi ne îngroapă.