In Israel s-a spus ca romanul lui Abraham Yehoshua denunta insensibilitatea societatii israeliene fata de strainii care muncesc anonim si mor la fel de anonim in atentate. Ati intentionat sa aratati si acest lucru?
Cred ca acesta a fost inceputul, pentru ca pe urma intervine calatoria care duce la multe alte lucruri. Cred ca moartea acestei straine a fost un declansator. De fapt, muncitorii straini sint peste tot in lume niste anonimi. Aici nici un personaj nu are un nume, dar ea are – Iulia, ceea ce le da un pic de demnitate acestor oameni fara chip. Cred ca raspunsul e da si nu. Filmul meu exprima un statement, dar nu e un document social despre muncitorii straini si problemele lor.
Credeti ca, daca nu v-ati fi nascut in Israel, ati mai fi simtit o atit de mare responsabilitate ca cineast?
E o intrebare interesanta pentru ca eu m-am nascut in Israel, dar am locuit in Statele Unite, Brazilia si Marea Britanie. Am facut liceul in SUA, la sfirsitul anilor ‘60 – inceputul anilor ‘70. Erau vremuri dificile – razboiul din Vietnam etc. –, iar profesorii nostri erau foarte implicati. Mereu ne vorbeau despre responsabilitate sociala si constiinta politica. Pentru mine, ca tinar, acelea au fost vremuri importante. Cind m-am intors in Israel, in timpul razboiului din 1967, oamenii credeau ca apartinem unei tari puternice, dar eu aveam alta perspectiva asupra vietii, oamenilor si responsabilitatii. Acum, cind ma uit in urma realizez ca responsabilizarea mea nu se produsese de fapt in Israel. Faptul ca traiesc in Israel a facut pe urma lucrurile si mai importante. Avem atitea probleme incit ar fi o prostie sa nu ne pese. Artistii trebuie sa priveasca intotdeauna in jurul lor.
E foarte interesant cum tratati in film ideea originilor si a granitelor. Mi se pare o abordare moderna.
Da, si eu cred ca e moderna. Uneori oamenii o gasesc controversata si nu prea agreeaza deznodamintul filmului. Pentru mine e vorba despre opusul stereotipului. Bunica din film (n.r. – interpretata de Irina Petrescu) e, la prima vedere, un stereotip. Aceeasi fata impietrita cu broboada neagra pe care te astepti sa o gasesti oriunde in Romania, Grecia sau Rusia. Te astepti, de asemenea, sa o vezi plingind. Dar, de fapt, ea are o idee cu totul extraordinara. Sint convins ca era suparata pe fiica ei pentru ca-si lasase copilul acasa.
Nu mai tineau nici ele legatura pentru ca il intreaba pe directorul de resurse umane daca a murit fericita.
Exact. Aceasta a fost pentru mine cea mai uimitoare intrebare din tot filmul, pentru ca e pentru prima oara cind managerul nu raspunde printr-o minciuna, semn ca si el a trecut printr-o transformare. Cred ca modern e cuvintul potrivit pentru ca deznodamintul e impotriva stereotipului, dar in acelasi timp e emotionant si e exact ce trebuia sa se intimple. Toata lumea era atit de grabita s-o ingroape pe aceasta femeie, dar nimeni nu se gindea la alta posibilitate. Proprietara brutariei, Vaduva, decide sa trimita repede cadavrul inapoi, sa dea bani familiei si sa se spele pe miini crezind ca toata lumea va spune ce grozava e.
Dar dvs. ce fel de calatorie ati parcurs facind acest film?
As vrea sa spun ca in fiecare film pe care il fac trebuie sa ma identific cu personajele principale. De fapt, eu mereu spun ca toate personajele din film sint proiectia mea. Eu sint managerul, jurnalistul, consulul…
Ca intr-un vis.
Da. E extraordinar, dar si schizoid. De asta data, poate pentru ca ma aflam intr-un punct anume al vietii mele, nu stiu, m-am identificat cel mai mult cu managerul. Aveam si eu senzatia ca pierdusem putin contactul cu viata si cu cei din jurul meu… Tin minte ca atunci cind am aterizat in Romania, mi-am spus: “Ok, deci am o misiune…”.
Ati folosit acest cuvint?
Da, intr-un fel da. “Am o misiune, lucrez cu oameni pe care nu i-am mai intilnit niciodata, e iarna si e foarte frig… “
Mai mult sau mai putin la fel ca in film.
Da. “Am un deadline, am o gramada de oameni care au asteptari si pun presiune pe mine. “ Mi-e greu sa explic, dar cu toate astea am avut senzatia ca ma ridic deasupra lucrurilor. Mi-am spus: “Sint un bun manager, ma pot descurca usor. Daca toti ingheata de frig, eu mor de cald”. In aceasta stare de spirit am facut filmul, cu energii care au mobilizat pe toata lumea. Cred ca se vede pe ecran ca echipa a fost concentrata, ca mi-am iubit toate personajele – chiar daca unele au intrat si au iesit din film, cum a fost personajul interpretat de Papil Panduru.
Ne puteti spune citeva ceva despre coloana sonora care a fost comparata cu cea dintr-un film de Emir Kusturica?
A fost compusa de Cyril Morin, care a compus muzica si pentru un alt film de-al meu, The Syrian Bride. Am dorit pentru coloana sonora ceva care sa sune a muzica evreiasca, dar care in acelasi timp sa aduca poate nu a muzica romaneasca, cit balcanica. Multa lume a spus ca muzica e ca dintr-un film de Kusturica, dar pentru mine ea a venit firesc. Daca pui aparatul de filmat in orice sat din Romania, vei inregistra imagini ca din filmele lui Kusturica – oameni care beau bere la ora 8 dimineata, gaini, cai, carute –, iar rezultatul va fi aproape clasic. Deci, pe undeva, nu poti evita aceasta comparatie. De fapt, nici nu am cautat-o, nici nu am incercat s-o impiedic. Am incercat sa fac un film cit mai naturalist.
Cu filmul urmator in ce tara v-ati mutat?
Am filmat recent in Germania, iar urmatorul film nu cred ca il voi turna in Israel, ci probabil la Londra.