De ce in Romania nu exista un pluralism in privinta asociatiilor breslelor? Exista o singura uniune teatrala, o singura uniune a scriitorilor.
De ce e altfel in Romania? Nu este chiar asa de altfel din multe puncte de vedere. Ce este de remarcat e ca a avea 21 de ani de Gala UNITER este un lucru fantastic. A presupus tot timpul un efort de continuitate, de management, de inventivitate organizationala foarte mare, chiar daca sint lucruri criticabile. Poate Gala ar trebui sa fie la ora asta gindita artistic cu momente mai semnificative, poate ca jurizarea, regulamentele ar trebui schimbate, dar efortul acesta continuu de a legitima prin Gala UNITER ceea ce se intimpla din punct de vedere teatral in Romania este notabil, este un lucru rar care presupune o incapatinare si o tenacitate extraordinare. Iar dincolo de ceea ce i se datoreaza lui Ion Caramitru, echipa – din care as numi-o pe Aura Corbeanu, care este director executiv al UNITER si care face o munca de manager extraordinara, de producator fantastic al Galei – este foarte importanta. Aceasta gala exista si este unica tocmai pentru ca un astfel de eveniment e greu de facut. Sa faci un sindicat, asociatii profesionale este greu. Inseamna sa ai capacitatea de a organiza cu rigoare, de a cunoaste legislatia, de a gasi sponsori, de a stringe cotizatii si mai ales de a stringe in jurul tau un numar de actori de toate naturile: politici, financiari, de logistica, de organizare. Este o alchimie foarte complicata. Si de ce sa faci un lucru greu cind poti sa nu faci nimic?
Teatrul National din Iasi nu a obtinut decit un singur premiu la Gala de anul acesta, pentru cel mai bun actor. In 21 de ani cred ca este destul de putin.
Este putin, asa-i. Asta ar trebui sa le dea de gindit directorului de teatru, celor care numesc directori de teatru, sa analizeze ceea ce se intimpla in acest teatru, cum este facut repertoriul. Insa pina la urma, haideti sa spunem si lucrul acesta: valoarea unei institutii culturale nu rezida doar in premii, iar atit timp cit un teatru reuseste sa construiasca o miscare, o dinamica in interiorul lui, el poate sa nu fie legitimat oficial de catre premii. Pe de alta parte, e adevarat ca este un simptom faptul ca nu exista nominalizari, ca nu exista premii mai multe.
Pina acum citiva ani s-a dat vina pe faptul ca Sala Mare era inchisa, teatrul in renovare, actorii nu se puteau concentra pentru a face spectacole mai bune, iar regizorii nu aveau spatii adecvate in care sa monteze spectacole. Totusi, acum Teatrul National din Iasi are la dispozitie patru sali.
As vrea sa ma pronunt extrem de radical, dar nu cred ca pot face asta dupa o revenire in Romania de doar patru luni. Intoarcerea mea in peisajul teatral este mult prea recenta ca sa fac asta. Sa acceptam statistica rece a unui premiu la Gala de 21 de ani si faptul ca poate exista un potential inca neexploatat, care urmeaza sa fie exploatat, dar pentru asta cei responsabili trebuie sa isi asume responsabilitatea de a face ceva cu ceea ce se intimpla in teatru. Eu as remarca mai degraba evolutia spectaculoasa a Operei. Despre Opera, de exemplu, am auzit ca de cind o conduce Beatrice Rancea a facut niste progrese remarcabile. Spectacolele pe care le-a produs in ultima vreme, ideile pe care le are, modul in care se lucreaza, dedicarea ei in conducerea institutiei sint lucruri despre care am auzit fara sa fiu prezenta. Si atunci asta presupune ca acolo se intimpla ceva ce la teatru nu se intimpla. Poate asta este o intrebare mai eficienta: ce ar trebui facut pentru ca si in teatrul din Iasi sa se petreaca o asemenea revolutie manageriala si de viziune?
Unii dintre actorii teatrului iesean nu au devenit cunoscuti la nivel national prin piesele in care jucau, ci prin filmele regizorilor din noul val. Inclusiv Adi Carauleanu, care este directorul adjunct al teatrului, dar si Ion Sapdaru sau Teodor Corban. Nu au putut fi exploatati teatral?
Vrei sa ma impingi sa spun ceva ce eu nu vreau, ca e de domeniul evidentei. Cred ca este o comparatie usor nepotrivita intre teatru si film. Ideal este ca ambele sa mearga in paralel si sa mearga la fel de bine, sa exploateze personalitati intr-un anumit fel. Pe de alta parte, trebuie spus ca sint actori de teatru care pot fi actori excelenti de teatru, dar sa nu fie actori de film. Asa cum sint actori care fac roluri exceptionale in film, dar care in teatru nu sint neaparat actori minunati. Nu trebuie sa uitam totusi ca o mare parte a regizorilor noului val sint din zona Moldovei. Poate ca si asta are importanta. Acesti artisti de film si-au gasit aici, printr-o afinitate naturala, un loc in care s-au cautat actori care sa joace in filmele lor. Au stiut sa-i foloseasca cu mijloacele pe care le aveau, in filmele pe care le-au facut. De exemplu, Cristian Mungiu chiar spune ca este fericit sa lucreze cu actori din Iasi si ca de multe ori si-a ales actorii si datorita tipului de comunicare pe care o are cu un spatiu spiritual in care se simte mai confortabil.
Ati investit foarte mult efort in promovarea in Statele Unite a filmului romanesc inca din perioada in care conduceati Institutul Cultural Roman din New York si, in mod surprinzator, dupa evenimentele de vara trecuta, ati fondat Romanian Film Initiative, reusind astfel sa continuati un proiect care fusese realizat din bani publici pina atunci. Ati fost acuzata, cred, ca ati subtilizat un eveniment romanesc si l-ati transferat in sectorul privat. Cum merge acest festival? Anul acesta a fost prima editie.
Prima editie a mers foarte bine. Speram ca o sa mearga bine si in continuare. Editia de anul acesta are o tema foarte interesanta. Ni s-au confirmat datele pentru Lincoln Center la inceputul lui decembrie si vom face de data aceasta si o miniserie romaneasca la Jacob Burns Film Center. Trebuie sa spun ca eu consider ca asta a fost din partea mea, a Oanei Radu si a lui Mihai Chirilov un salt in gol extrem de curajos. Sigur ca se considera ca am subtilizat un eveniment, dar toata lumea e libera sa construiasca ce fel de evenimente doreste.
Nu cred ca un festival de film poate fi patentul cuiva.
Nu. Oricine poate sa faca un festival de film romanesc in New York. Noi am fost foarte directi si foarte clari cu partenerii in momentul in care am plecat de la ICR New York. I-am intrebat pe cei de la Lincoln Center daca sint dispusi sa incheie un parteneriat cu noi ca entitate privata. Daca Lincoln Center ar fi spus nu, bineinteles ca nu am fi avut nici un fel de sansa sa continuam acest proiect. De asemenea, trebuie spus ca el presupune un efort enorm de stringere de fonduri. Eu cred ca cinematografia romaneasca are nevoie sa continue pe valul acesta. Este pacat sa pierzi o asemenea oportunitate.
Ne preocupa foarte mult in ultima vreme ideea de capitala europeana. Succesul pe care Sibiul l-a avut in 2007 a dat idei nu numai iesenilor, ci si multor altor orase din Romania. Cum vedeti aceasta poveste tipic europeana si acest proiect care suscita foarte multe orgolii si ambitii?
Acesta este un proiect foarte ambitios care a fost lansat acum multi ani si care de fapt a dat roade tocmai pentru ca sub umbrela lui s-au mobilizat foarte mult fortele locale in multe orase din Europa. Pe linga faptul ca am condus o scoala de management cultural european in Franta si am lucrat foarte mult ca expert pentru Uniunea Europeana si Consiliul European, am avut la un moment dat multe intilniri de lucru legate de capitalele culturale. De aceea pot sa va spun ca este un concept care a evoluat in timp, pentru ca s-a dovedit a fi, pe de o parte, fermentul unor orgolii uneori chiar insolubile la nivelul unor orase, dar pe de alta parte a stimulat extraordinar dezvoltarea locala chiar si a oraselor care au candidat, dar nu au reusit sa cistige titlul. Iasul este acum unul dintre orasele care doresc sa candideze la titlul de capitala culturala europeana.
Mie mi-e teama ca, daca am cistiga titlul, am merge la culcare linistiti de a doua zi.
Da, dar pina atunci Iasul va lansa proiecte, initiative, si asta va fi de fapt extrem de valoros.
Cu o conditie: sa fie doi ieseni de acord macar.
Intr-adevar, cheia dificultatii acestui tip de proiect este ca actorii care participa trebuie sa se puna de acord, sa aiba o agenda comuna. Pe de alta parte, este adevarat ca trebuie sa existe deja in orasul respectiv initiative culturale, un tesut de ONG-uri culturale care sa fie foarte active, deja cunoscute. Trebuie sa existe evenimente care sa aiba si acoperire internationala si mai ales europeana. Adica, trebuie sa existe o aura a unei metropole care se considera simbolica pentru spiritul european. Asta nu e un lucru care se poate face de azi pe miine, si chiar daca in momentul de fata Iasul isi propune o asemenea agenda, ceea ce este nemaipomenit, concureaza cu orase precum Clujul, care are deja un festival de film international cu o reputatie extraordinara, are Fabrica de Pensule care este un loc cu o iradiere internationala si europeana foarte importanta, are o viata artistica extrem de vie. E greu sa intri in competitie cu ceva care s-a construit in ultimii zece ani, chiar daca festivalul de literatura care se va desfasura in toamna, Gala UNITER care a avut loc aici si alte proiecte care sint in curs dovedesc ca exista o vointa si un soi de dinamica in sensul acesta.
General managerul proiectului orasului Bruges spunea ca ar trebui sa se puna problema care oras din Romania are nevoie cel mai mult de acest titlu si, in functie de asta, ar trebui construit si dosarul. Nu e o chestiune care tine de evenimente, ci de concept, pina la urma, din punctul sau de vedere.
Bineinteles ca tine de concept, dar acest concept are mai multe etape tehnice, mai multe etape la nivelul ideilor si al modului in care se propune proiectul capitalei. Conceptul trebuie sa se bazeze organic pe ceva. De aceea spun ca, in momentul in care ai deja orase care au dezvoltat de-a lungul timpului un tesut artistic credibil si unde deja a existat o dinamica de tip european, de colaborare cu celelalte regiuni, e o competitie oarecum inegala, chiar daca Iasul sau alte orase vin azi cu un concept total nou. Acest concept trebuie sa dovedeasca faptul ca el poate exista in practica. Or, in acel oras in care el deja exista se presupune ca el este mult mai simplu de gindit si de pus in aplicare. Sibiul a fost si el intr-o situatie privilegiata. Avea deja Festivalul International de Teatru, era un oras de o alta dimensiune si a avut in Iohannis un primar care a inteles imediat care sint avantajele si dezavantajele, mizele, a avut o sustinere fantastica din partea ministerului. Deci a fost iarasi un fel de sinergie intre toti acesti actori care au venit impreuna si si-au stabilit o agenda consensuala.
Intrebat in 2007 de ce Sibiul a putut sa obtina acest titlu si care a fost cheia succesului, primarul Iasului a spus ca primarul Sibiului e neamt. Spre deosebire de Iasi, un oras precum Sf. Gheorghe, de exemplu, avea un buget dublu pentru ONG-uri si evenimente culturale. La noi, la Iasi, se face din cind in cind cite o adunare in care pomenim iar de Junimea, de spiritul lui Eminescu, de plimbarile lui Creanga pe la bojdeuca. Cam acesta este nivelul de abordare. Este nevoie de patru, cinci sau opt asociatii care sa lupte pentru acelasi scop?
Dimpotriva, eu cred ca este contraproductiv. Insa discutiile care nu se finalizeaza intr-un plan de actiune care sa si capete materialitate devin un soi de discutie fara produs. Capitala culturala poate fi un proiect major al unui oras din Romania care vrea sa-si creasca dinamica culturala si sa o faca in mod structural, adica implicind toti actorii orasului, nu doar facind evenimente, ci renascind, refacind un fel de dinamica a cetatenilor care vor sa participe la viata culturala si sa-si creeze in felul acesta un alt tip de identitate in locul in care traiesc.
Pentru ca vorbeam de evenimente, mi s-a parut mereu trist sa ai un eveniment precum Festivalul International de Teatru „Avram Goldfaden“ la Iasi, despre care presa internationala a scris extrem de elogios, si sa-l distrugi.
Asta a fost o greseala majora. De altfel, la Gala UNITER l-am auzit pe Ion Caramitru vorbind despre figura lui Avram Goldfaden. Este un documentar foarte interesant realizat de Radu Gabrea care povesteste despre Avram Goldfaden si care arata ca a fost parintele teatrului de pe Broadway. Cind noi am proiectat filmul in America, in cadrul festivalului de film, a fost impresionant sa vezi ca au venit sa vada acest documentar figuri ale musicalului din America. A fost intr-adevar o greseala ca acest festival a fost intrerupt, dar nu este prea tirziu sa fie reluat.
A mai existat un festival de dans contemporan care la acea vreme era unic in Romania, Eurodans. Ma gindesc ca spre sfirsitul anilor ’90 si inceputul anilor 2000 era mai multa efervescenta culturala in Iasi decit este acum. Sa fie doar criza de vina? Se pot obtine bani pentru asemenea evenimente.
Bineinteles ca se pot obtine bani. Este suficient sa te uiti la orase care fac evenimente.
TIFF-ul, de exemplu, e pe plus?
TIFF-ul este un eveniment care a cerut mai multa investitie la un moment dat, el devenind in timp din ce in ce mai mare. Orasul insa este pe plus datorita TIFF-ului. In perioada TIFF-ului, orasul consuma mai mult. Roata economiei se invirte, iar asta este un lucru care s-a dovedit in fiecare an, in fiecare oras in care au inceput sa se organizeze evenimente majore. Nu este o problema care tine de criza economica, ci de viziune. De altfel, spun inca o data, si nu e nimic original, aceasta idee conform careia cultura nu face nimic decit sa consume este o idee pe care europenii au depasit-o de mult timp. Trebuie sa se inteleaga ca intr-un sistem mai putin disfunctional decit cel in care noi traim cultura este vazuta ca un potential factor de dezvoltare. Festivalul lui Constantin Chiriac de la Sibiu este o dovada ca un eveniment cultural devine un eveniment de viata a orasului si un factor economic foarte important.
Festivalul de Teatru de la Sibiu era un mamut inainte ca orasul sa devina capitala culturala europeana.
Asta am si vrut sa spun. Este adevarat ca prin capitala culturala europeana, Constantin Chiriac a putut sa salte inca o etapa in realizarea proiectelor pe care le are, dar in realitate festivalul lui a fost unul dintre vectorii de imagine foarte importanti ai Sibiului si as spune ca Sibiul a obtinut acest statut si datorita festivalului de teatru.