Mai poate răsturna Viorica Dăncilă rezultatul din 10 noiembrie? Teoretic, da, însă practic e aproape imposibil.

Aria pătratului în care e înscrisă sigla candidatului PNL Klaus Iohannis e într-adevăr egală cu cea a pătratului în care găsim numele contracandidatei sale, dar aritmetica electorală nu poate […]

Sunt, cred, unul dintre puținii români care nu au carnet de șofer și care, dacă ar avea de ales, nici nu s-ar gândi vreodată să aibă așa ceva. Cel puțin nu în România.

Cred că am mai spus-o și nu mă dezic: grozav ce mă mai tem de Șoferul Român. Nu de șoferii pre­cauți, echilibrați și corecți, […]

„Românul uită repede“ a fost cel mai bun agent electoral din aceste trei decenii.

De la nostalgia greu de imaginat față de regimul comunist și până la toate guvernările care au pus în mod conștient frână României, „mintea cea scurtă“ ne-a aruncat într-o spirală care ne-a dominat ca societate și […]

Ca să vină la noi în oraș, Leon a trecut să coboare din munți. Și pentru ca Leon să coboare munții a fost nevoie ca o femeie de patruzeci și șase de ani să se îndrăgostească de el.

Leon avea o disperată nevoie să fie iubit ca un fiu, iar femeia aceea ajunsese la o vârstă anume, vârsta la care nu mai […]

Lungmetrajul Heidi e genul de cinema care i se potrivește cel mai bine lui Cătălin Mitulescu, al cărui la fel de epurat scurtmetraj Trafic a câștigat în 2004 la Palme d’or la Cannes.

Mitulescu a fost în toate filmele sale interesat de relațiile dintre femei și bărbați, pe care le-a pus în […]

De la Deko Cafe-ul lui Dan Chișu, unde s-a născut stand-up comedy-ul autohton la începutul anilor 2000, la Club 99, Comics Club Stand-up Comedy ca să pomenesc numai câteva dintre cele mai cunoscute spații dedicate, toate în București, genul acesta de reprezentație comercial-umoristică a ajuns foarte aproape de […]

De câte ori citesc vreo prezentare de album sau trupă, cuvintele electro/industrial mă fascinează instantaneu.

Abandonez lectura, nu mă mai interesează nimic până când nu aud primele sunete produse de instrumentele (sintetice sau clasice) mânuite de ființele refugiate sub titulatura grupării și, deseori, […]

La mijlocul lunii noiembrie, compania Disney a devenit rival direct al Netflix, lansându-și propria platformă de filme și seriale online. Pentru că au foarte multe desene animate vechi, creatorii s-au lovit de o problemă: cum să procedeze cu acel conținut care astăzi nu ar mai fi acceptabil?

Peste 10 milioane […]

Ori de câte ori îmi amintesc de felul în care se circulă cu mașina în România, mă străbate un fior de furie incipientă.

Nu o dată mormăi printre dinți că aici se adună cei mai proști – sau mai agresivi – sau mai neciopliți – șoferi din Europa. Nesăbuiți, cu siguranță. Nu degeaba spațiul mioritic […]