Corneliu Porumboiu e ceea ce în engleză se numește a man of few words, iar interviul de mai jos e și mai eliptic, deoarece l-am făcut prin telefon (de aceea n-am înțeles unele cuvinte), cam cu o săptămână înainte de începerea Festivalului de la Cannes. Porumboiu tocmai văzuse în acea zi copia finală a filmului. După cum veți vedea mai jos, nu a vrut să dezvăluie prea multe despre La Gomera, înainte ca el să aibă premiera mondială pe Croazetă. La noi filmul va intra în săli la toamnă.
Cum ai reacționat când ai aflat că te iau în Competiție?
M-am bucurat, îți dai seama. E foarte important pentru film.
Te așteptai?
Păi dacă am aplicat?
Te așteptai să te ia în Competiție sau în Un Certain Regard?
Da, în Competiție. Mă așteptam să fie și Polițist, adjectiv, și Comoara în Competiție.
Și n-au fost.
N-au fost. (Râde.)
Asta e primul film turnat în străinătate. Ai vrut să lucrezi și în afara României sau așa a fost subiectul?
Am pornit de la subiect. Am văzut în Franța un reportaj despre limbajul ăsta fluierat din La Gomera când tocmai terminasem Polițist, adjectiv și am început să mă interesez, să mă documentez. În timp, așa, ușor-ușor am ajuns la… Am mai lucrat câteva variante de scenariu, dar nu mi-au plăcut și, după Comoara, am început să lucrez constant la el.
Ce anume ți-a plăcut la ideea de limbaj fluierat?
Tema asta a limbajului e prezentă în filmele mele, începând cu A fost sau n-a fost?, ale cărui personaje încercau să definească Revoluția, ce au trăit ele. Polițist, adjectiv era și el concentrat pe limbaj. Aici mi s-a părut o posibilitate de a continua în zona asta vizavi de limbaj, de codare. Mi-a plăcut că e și o dimensiune poetică.
Ai spus politică?
Nu, poetică, dar e și o dimensiune politică. După aia, documentându-mă am aflat că în vreo 40 de regiuni din întreaga lumea asta există forme de limbaj fluierat, pe fiecare continent. Există un sat în Turcia, unul în Grecia, a existat un sat în Franța… Dincolo de comunicare și de distanță – pentru că acest limbaj te ajută dacă vrei să comunici pe distanțe mari –, m-am gândit și la chestia asta, că e un limbaj care poate există de foarte multă vreme. Oricum nu se știe clar de când.
Cică ar fi de pe vremea romanilor.
Sunt multe teorii. Nu se știe exact.
Dar el silbo dublează limba spaniolă, trebuie să știi spaniolă ca să-l înțelegi.
Da, dar el poate în timp a căpătat asta. Dacă era de mai multă vreme acolo? Poate că s-a adaptat la spaniolă. Oricum, și despre originile băștinașilor e o discuție întreagă.
Că vin din Africa, nu?
Da, dar există și discuția că ar fi fost și fenicieni. Există două tipologii de populație pe La Gomera – oameni bruneți și scunzi sau de înălțime medie, și oameni blonzi și înalți.
Filmul tău doar nu are și o dimensiune etnografică, antropologică.
Evident, am adaptat aceste lucruri, dar au fost niște lucruri pe care cumva le-am preluat.
Și dimensiunea politică care ar fi?
Sunt în filmele mele zonele astea de noir în care personajele își dublează, joacă câte un rol, știi? Niciodată nu spun adevărul…
În termeni de producție a fost un film greu?
A fost foarte greu. Sau nu foarte greu, a fost dificil. A presupus, îți dai seama, filmări în Spania, filmări destul de complicate în România, o zi de filmări în Singapore.
De ce ați filmat la Singapore?
Păi nu pot să spun, trebuie să vezi filmul.
Există facilități în Canare dacă vrei să faci film?
În Gran Canaria și Tenerife, insulele principale, există facilități pentru că au un soi de tax incentives, care e cel mai mare din Europa. Acolo s-a filmat și Star Wars, printre altele.
Ai beneficiat de ele?
Nu, pentru că nu am trecut de o anumită limită de buget.
Ai scris scenariul cu Vlad Ivanov în minte?
De la un moment dat încolo, da. Am plecat în minte cu personajul lui din Polițist, adjectiv.
Am auzit din timpul filmărilor că era foarte încântat de film.
Nu l-a văzut încă. Stai să-l vadă.
I s-a părut important și profund.
De când am decis să merg cu el, a dat casting de s-a săturat. Am făcut castingul un an și ceva pentru că am căutat cu atenție toate personajele. El luase castingul, dar pentru celelalte personaje am avut nevoie de el, iar pe urmă a făcut cursuri de fluierat. Și el, și Catrinel.
Și tu?
Eu nu. Am avut un consultant de pe insulă, un profesor (acolo se predă el silbo în școli), șeful catedrei de el silbo de pe La Gomera, care la un moment dat a stat două săptămâni în România și a făcut cursuri cu Vlad și cu Catrinel.
Mai țin minte ce au învățat pentru film?
Nu i-am mai văzut de mult, sper că da.
Au învățat numai replicile, nu?
Nu, nu, nu. Au făcut cursuri de limbaj în general.
Și de spaniolă?
Nu, pentru că poate fi translată la orice limbă. A, O, U fluieri într-un fel și I, E altfel, și la fel și la consoane. Sunt patru consoane în loc de 27 sau 25, nu mai știu, și două vocale în loc de cinci. Dacă ai ureche muzicală și practici, poți să o faci.
Actorii spanioli pe care i-ai folosit sunt localnici, adică neprofesioniști?
E o combinație. Am un actor care e născut acolo în zonă și stă în Tenerife, un actor spaniol care stă în Geneva de foarte mult timp și încă un actor care e de fapt regizor de film. Și au jucat și câțiva localnici.
Ce reprezintă Festivalul de la Cannes pentru tine?
Îți dai seama, e foarte important pentru un film românesc să înceapă acolo.
Cum crezi că ar fi evoluat cariera ta dacă Călătorie la oraș sau lungmetrajul A fost sau n-a fost? n-ar fi fost luate la Cannes?
E foarte greu de zis. Evident că Premiul Caméra d’or pentru A fost sau n-a fost? a fost foarte important. Probabil că ar fi arătat altfel cariera mea. Nu știu, e foarte greu de zis cum, ce, cât.
Ce zici de restul Competiției, cum ți se pare?
Sunt regizori foarte, foarte buni. Nu pot spune nimic despre filme de pe acum, dar după numele realizatorilor pare o competiție foarte bună.
De juriu ce zici?
Și juriul este bun. Întotdeauna la Cannes sunt jurii foarte bune, competițiile sunt foarte bune. Rămâne cel mai important festival. E flatant să fii în competiție cu frații Dardenne, cu Malick, de Tarantino nu mai zic. Sunt șase-șapte clasici în viață.
Cu care dintre ei ți-ar plăcea să schimbi impresii?
Cu oricare, nu știu. Mi-ar plăcea să mă văd cu oricare dintre ei, îți dai seama. Ideea e că nu stau prea mult, doar trei zile.
Ce conține programul tău în cele trei zile?
Deocamdată nu știu sigur. O să fie premiera, conferința de presă a doua zi și interviurile. Oficial, nu știu dacă va fi cină de gală și așa mai departe.
Și pe urmă o să întorci la festivitatea de premiere, nu?
(Râde.) Dacă zici tu…
Te caută actorii români să-ți spună că vor să lucreze cu tine?
Da, îți dai seama că sunt actori care îmi spun: „Aș juca și la tine“ și, când fac casting, mă uit. Interesul meu e să am actori cât mai buni, care vor să joace și care se pregătesc și care, na, sunt mai profesioniști.
Și să se potrivească cu personajul.
Evident.
Ai un proiect nou?
Așa proiecte am, dar nu m-am apucat încă să le scriu. Am două proiecte de lungmetraj ficțiune.
De lucrat în România?
Da, dar și în Franța. Dar trebuie să stau, să mă documentez.
Pentru La Gomera ți-ai dat seama ca la Polițist, adjectiv din al doilea draft în ce direcție o ia?
Cred că am știut… e ca în orice scenariu, lucrezi. Ăsta a avut șapte sau opt variante.
Cele mai multe de până acum?
Ah, nu, cred că Metabolism a avut vreo nouă, zece. Pe ăla l-am finisat până la os. (Râde.) Dar îți dai seama că știu care e inima filmului și după aia caut și schimb și la montaj. Ceea ce înseamnă formă șlefuiești până la final. Intențiile sau inima filmului le-am știut de la început.
La Polițist, adjectiv a intervenit la un moment dat în draftul doi discuția mai lungă cu dicționarul în felul ăla, dar da, evident că știi cumva, nu?, ce discuți sau ce te interesează sau ce explorezi. Până la urmă, tu dai răspunsul.
FOTO: Tudor Mircea