S-a încheiat ediția a treia a Festivalului de muzică de cameră Classix, Iași, 13-19 februarie 2022, o aventură clasică contemporană cu opt concerte în șapte zile, masterclassuri, dezbateri, prelegeri, proiecții de film, un vernisaj și multă pasiune. Despre această reușită aplaudată de publicul ieșean, dar și despre mizele și provocările unui festival muzical independent, am stat de vorbă pentru „Suplimentul de cultură“ cu directorul lui artistic, pianistul Dragoș Cantea.
Dragoș Cantea, suntem la final de Classix 2022. Felicitări ție și echipei, dar spune-mi cum a fost pentru tine această a treia ediție, în afară de extenuare?
Mi-ai citit gândurile! (Râde.) A fost entuziasmantă, cu o echipă entuziastă! Mă bucur că festivalul crește de la an la an și că nume din ce în ce mai mari vin la Iași Și în același timp mă bucură faptul că reușim să ne păstrăm integritatea și să creștem notorietatea unui festival tânăr cum e Classix.
Apropo de finaluri și ultima zi a ediției știu că ți-ai dorit mult în acest an Sonata pentru două piane și percuție de Bartók. De ce?
Așa cum în 2021 am fost surprins că urma să oferim premiera locală pentru Cvartet pentru sfârșitul timpului de Olivier Messiaen, iată că nici Sonata pentru două piane și percuție de Bartók nu a fost interpretată la Iași. Așa că e o ambiție personală, dacă vrei, mai ales că e strâns corelată cu ideea de instinct, partea a bitematismului Classix 2022, un instinct foarte provocator de realizat și logistic, nemaivorbind de numărul mare și complexitatea instrumentelor de percuție. O provocare a fost și cea de a găsi două piane în Iași pentru o sală importantă, un lucru destul de greu. Și, nu în cele din urmă, faptul că cei patru instrumentiști trebuie să fie cât mai apropiați cu putință!
E o miză aici dacă vorbim de premiere locale sau naționale, fie că vorbim de lucrări de la începutul secolului XX, cum a fost cazul cu Concertino de Janáček, fie de lucrări recente cum a fost cazul lucrărilor de Pēteris Vasks, Sofia Gubaidulina sau Marcus Paus. E o recuperare sau mai mult o culturalizare, un demers inițiatic?
Nu mă gândesc la recuperare pentru că nu consider că e un timp pierdut, mai degrabă culturalizare. Cred că, pur și simplu, coincidențele au fost nefaste și îmi mai place să cred că interesul pe care îl acordăm lucrărilor de muzică contemporană sau modernă nu este unul izolat. La Iași există Festivalul Muzicii Românești care aduce de asemenea foarte multe premiere. Concertul nr. 2 pentru clarinet de Oleg Negruț, pe care l-a interpretat Daniel Paicu în această ultimă zi de Classix, a fost deja în prima audiție în acest festival ieșean. Interes există, dar noi ne bucurăm și de un aplomb pe care instituțiile tradiționale de cultură nu îl mai pot manifesta din varii motive. Tinerețea noastră, poate ușor nebunească, ne permite să îndrăznim abordarea unui astfel de repertoriu.
Pentru că ai adus vorba de nebunie, cum e să faci un festival independent la Iași?
E un festival bazat pe încredere, pentru că avem niște parteneri extraordinari, atât partenerul nostru principal, Kaufland România, cât și partenerii culturali și diplomatici precum Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Centrul Cultural German din Iași, Institutul Francez, Institutul Polonez, Ambasada Norvegiei în România, Ambasada Danemarcei în România sau Academia Norvegiană din Oslo. Sunt parteneri internaționali, alături de parteneri locali, precum Filarmonica „Moldova“ Iași, Universitatea Națională „George Enescu“ Iași sau Opera Națională Română Iași. Sunt totuși instituții care, iată, își dau mâna și care înțeleg eforturile noastre pentru a crea lucruri frumoase, dar este și o încredere pe care o primim din partea publicului ieșean, pentru că așa cum spunea și directorul festivalului, Patricia Butucel, am vândut un număr considerabil de abonamente încă înainte de a prezenta programul festivalului, ceea ce însemnă mult.
Patricia Butucel înseamnă Asociația Industrii Creative, Showberry , o experiență impresionantă în domeniu și o persoană foarte activă în fruntea unei echipe restrânse, cu destul de puțini oameni în spatele scenelor. Cum e parteneriatul vostru?
Amândoi suntem foarte activi pe bucățica noastră și cred că planetele se aliază foarte bine între noi. Ne completăm foarte bine, evident că ne și ciocnim de foarte multe ori, dar într-un mod productiv. Din orice ciocnire a noastră rezultă o reacție care declanșează lucruri frumoase și asta mă bucură, mă entuziasmează și am încredere că va fi un parteneriat de lungă durată.
La Classix directorul artistic e implicat și în programele de concert: ai cântat solo sau însoțit din Granados, Arvo Pärt, Enescu și Janáček. De ce e important să fii și protagonist la un festival pe care îl manageriezi, artistic vorbind?
Nu știu de ce e important, mie îmi place să fiu pe scenă, scena e locul în care mă simt acasă, cu toate emoțiile de rigoare de a cânta „acasă“, care nu lipsesc niciodată! Mă bucur să cânt cu prieteni, mă bucur să cunosc oameni noi și la urma urmei mă bucur să cânt în fața publicului meu, care m-a crescut. Mă bucur să cânt în fața mentorilor mei, fie că vorbim de Iona Stănescu sau de Dan Prelipcean, sunt oameni care și-au pus amprenta în dezvoltarea mea și vreau să am șansa să cânt în fața lor.
Classix 2022 a sunat bine și a arătat bine. Crezi că publicul începe să se familiarizeze cu acest tip nonconformist de concert propus de voi?
După reacțiile oamenilor din sală, un ferm da! Evident că vorbim de lucruri care sunt încă experimentale, vorbim de lucruri care mai degrabă și-ar găsi locul într-un muzeu de artă contemporană, dar una peste alta sunt lucruri pe care publicul ieșean începe să le îmbrățișeze, care aproape că devin obișnuință în cadrul festivalului. Interdisciplinaritatea e la ea acasă și asta mă bucură.
Pe lângă concerte, ediția de anul acesta a avut și ceva noutăți. Mai întâi, Classix in Art: de ce crezi că e important ca oamenii care vin să performeze pe scenă să lucreze cu tinerii din Iași și nu numai?
Din Iași și nu numai pentru că, într-adevăr, a fost un apel de masterclassuri la nivel național. Și pentru că e o șansă pe care eu nu am avut-o! Îmi aduc aminte din studenție de foarte multe trenuri de noapte, și nu la cușetă, între Iași și București, cu care mergeam la Ateneu să particip la un masterclass cu cineva invitat acolo și apoi să mă întorc cu alt tren înapoi. Sunt eforturi mari, sunt bani foarte mulți care se cheltuie în această direcție. Iată că prin programul Classix in Art noi reușim să dăm o mână de ajutor tinerilor în postura cărora mă aflam și eu acum zece ani.
Dacă tinerii muzicieni au fost cuceriți, i-am văzut și la concerte cu ochii strălucind, cum au reacționat profesorii lor?
Eu vreau să cred că a fost un elan colectiv… Am găsit mulți profesori în sală, dar a trebuit să coordonez și o colaborare între profesorii titulari și profesorii invitați ai masterclassurilor, am văzut interes din partea majorității și sper că acest interes se va concretiza și în edițiile viitoare.
Acești tineri își doresc să se perfecționeze, ceea ce e firesc și de la sine înțeles. Crezi că un astfel de festival poate urni lucrurile în ceea ce înseamnă și tinerele formații camerale autohtone, mă gândesc la duo, trio, cvartet?
O, Doamne! Aici Iașul se bucură de o moștenire extraordinară, cu cvartetul Voces, cu cvartetul Ad Libitum, firește. Eu sper că da! La Classix noi facem lucrurile într-o manieră diferită. Personal sunt un admirator al ideii de a aduce oameni împreună la Iași, să facă muzică timp de câteva zile și apoi să expună un produs artistic care da, poate părea uneori nefinisat. Nu sunt ansambluri închegate și care să fi studiat mult timp împreună, dar este bucuria de a face muzică de camera împreună și sunt lucruri cumva diferite față de ansambluri care respire același aer timp de 25-40 de ani! Rămâne de văzut ce vor învăța tinerele generații din asta, cred că moștenirea locului își spune cuvântul: muzica de cameră e iubită la Iași și în rândul tinerilor, iar faptul că ei au șansa să urce pe scena festivalului e și acesta un fapt promițător.
O altă noutate a fost panelul despre feminism în muzica clasică la care au fost invitate soprana și muzicologă Astrid Kvalbein, rector al Academiei de Muzică norvegiene, profesorul și muzicologul Valentina Sandu Dediu și dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii din Sibiu. Tu ai fost moderatorul acestei discuții, care au fost concluziile?
Mă bucur că dialogul a avut un ton academic destul de minimalist, ca să spun așa. Nu am intrat într-o zonă greu digerabilă pentru cei care au participat – ne-am bucurat de o prezență fizică destul de numeroasă a studenților Universitatea Naționale „George Enescu“ din Iași. A fost o discuție serioasă, onestă, uneori amuzantă, care a depășit granițele muzicii clasice și care cred că a pus punctul pe i în privința unui fenomen care se adresează globalității.
De la feminism la feminitate în muzică, de care se leagă unul dintre polii bitematismului Classix 2022. De ce ai simțit nevoia să aduci în atenție creația unor femei compozitoare ca Sofia Gubaidulina, Pauline Viardot, Cecile Chaminade (ce muzică surprinzătoare!) și Nadia Boulanger?
Este un fapt de care nu trebuie să ne mai fie teamă. Am avut și o prelegere susținută de Astrid Kvalbein pe tema acestei excepții a femeilor compozitoare în programul obișnuit al stagiunilor filarmonice sau lirice. Evident că ele reprezintă un lucru excepțional și la Classix Festival. Dar dezbatem acum acest fapt, pentru ca să devină normalitate în edițiile viitoare. Consider că ne ocupăm de un subiect tabu, incluzându-l într-o normalitate viitoare.
Al doilea palier tematic a fost cel al instinctului, fie că a fost unul animalier sau unul primar. De ce te-ai oprit la instinct?
Deși apreciez persoanele care pot să adoarmă în sala de concerte – nu e o stare în care ajungi foarte ușor! –, încerc să combat aceste stări de relaxare ale publicului. Iar instinctul, animalic, violent – numește-l cum vrei –, primar, așa cum s-a numit și un concert, este cel care ne poate face să ne pierdem controlul, să ne bazăm mai mult pe reflexe și mai puțin pe rațiune și să ne bucurăm e simpla existență.
Sunt sigur că te-ai gândit deja la ediția viitoare a Classix Festival, așteptările sunt mari, ce ne poți sune despre 2023?
Nu prea multe, ca să fiu sincer, am ceva planuri, dar sunt strict confidențiale, mai mult, pot să spun că nu sunt împărtășite nici măcar cu echipa. Sunt ambiții de a crește festivalul, asta e cert, sunt ambiții de a crea ansambluri din ce în ce mai exotice, să le spunem așa, atât la nivel de instrumentație cât și la nivel de țări participante. Vreau ca acest summit cameral mondial de la Iași să se extindă!
Născut și crescut la Iași, Dragoș Cantea și-a petrecut primii optsprezece ani de educație artistică sub îndrumarea Ioanei Stănescu – un parteneriat desăvârșit cu premii internaționale și concerte cu orchestrele filarmonice de top din țară. După mutarea sa la Oslo în 2016, a debutat în Norvegia, Finlanda, Elveția, Marea Britanie, Austria, colaborând cu o varietate de dirijori, precum Radu Popa, Fergus MacAlpine, David Marcian, Ovidiu Bălan, Ștefan Novak până la muzicieni de renume mondial precum Cristian Mandeal sau Kathryn Stott. Anul 2018 a marcat primele sale experiențe ca director artistic, gestionând Anul Centenarului României în Norvegia. În 2019 a avut prima sa lansare pentru Grappa/ Simax, iar apariții ca solist în concerte pentru pian de Grieg și Mozart au fost difuzate de Televiziunea Națională (TVR) de mai multe ori.
Din 2020, deține titlul de doctor în muzică, după o cercetare asupra creației pentru pian a lui Leoš Janáček, supervizată de maestrul Cvartetului VOCES, Dan Prelipcean.
Dragoș a fost invitat să fie membru al juriului în cadrul Competiției QMYPC 2021 din Singapore. De asemenea, a predat masterclassuri în timpul competiției și în Finlanda. Dragoș este alumnus al Academiei Norvegiene de Muzică la clasele Kathryn Stott și Håvard Gimse, iar din 2020 este cofondatorul și directorul artistic al Classix Festival.
FOTO: © The Phope